Înstrăinații - Ce așteaptă românii din diaspora de la statul care i-a îndepărtat

DE Newsweek România | Actualizat: 10.08.2018 - 00:39

Sărăcia i-a gonit din România. Și-au luat cu ei poverile și speranțele. Privesc, din țările unde și-au făcut un rost și unde câștigă suficienți bani cât să le trimită și celor rămași în urmă, cum totul pare că se năruie aici, acasă.

SHARE

20% dintre români locuiesc în afara granițelor, spun cifrele oficiale. Muncesc din greu, strâng din dinți, dar le câștigă respectul străinilor. În țară, aproape că nu există român care să nu aibă cel puțin un prieten sau o rudă care să nu muncească „afară“. 

Dar nu e totul minunat în lumea de dincolo de granițele României. Sunt cazurile dramatice ale badantelor, femeile care merg să îngrijească bătrâni și se întorc uneori cu depresii puternice, adunate sub „sindromul Italia“.
Sunt peste 90.000 de copii măcinați de tristețe, care cresc abandonați, lipsiți de dragostea părinților, dar cu jucării frumoase. Sunt comune cu case proaspăt văruite, dar nelocuite. 

Sunt și mulți români care au reușit acolo. Au scris cărți despre dorul care i-a chinuit, și-au terminat studiile, au deschis restaurante și hoteluri, lucrează în agenții guvernamentale și devin ghizii altor români care își încearcă norocul peste graniță. Le place civilizația pe care au găsit-o, le place că au siguranța zilei de mâine. 

Mulți, însă, și-ar dori să se întoarcă acasă. Dar ar vrea, mai întâi să vadă ca statul român să le întindă o mână de ajutor, dincolo de hore, flori și muzică populară. „Și-aduc aminte de noi doar la vot!“, spun cu amar și ei, cei din diaspora mult hulită sau mult iubită, în funcție de partid. 

Răspunsul autorităților? Încă o zi a iei, un festival de muzică populară. Statul nu are grijă de români nici aici, nici dincolo. Și nici de moștenirea sa, de moștenirea noastră, a tuturor, ca popor. Doar unul din 100 de copii români plecați în străinătate învață limba și istoria României într-un cadru organizat, la școală. Asta deși există, oficial, programul de predare a „Limbii, Culturii și Civilizației Românești în străinătate“.

Newsweek România vă propune un dosar despre problemele diasporei românești, despre cum au răzbit și cum au eșuat românii peste granițe și ce așteaptă toți de la statul român și ce nu le mai oferă această țară.

Citește dosarul integral Înstrăinații, despre românii din diasporă, despre problemele și succesele lor

„Ne-am mutat aici, cu tradiții, costume populare, mărar și leuștean“

„Speranța mea e să mă întorc în țară, dar îmi este teamă“

„Când adorm bătrânii și rămâi tu cu tine, înțelegi că ești prizonier“

Ciprian Ciceu și povestea primului restaurant românesc din Belgia

Nicoleta Beraru îi ajută pe români să se integreze în Belgia

RomBel, comunitatea românilor din capitala Europei

Statul condamnă copiii să își uite originile

Mamele fără chip ale copiilor din Ciortești

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te