Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită de către Biserică în ziua de 14 septembrie și amintește de două evenimente importante: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos și aducerea Crucii de la perşi în anul 629. Ce obiceiuri și superstiții erau în această zi, în satul tradițional românesc?
Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie. Tradiții și superstiții. Ce nu ai voie să mănânci?
În popor, sărbătoarea era cunoscută sub numele de Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua Șarpelui sau Cârstovul Viilor. Sărbătoarea era ținută pentru ocrotirea casei.
Fiind o perioadă de tranziție între anotimpuri, oamenii credeau că vor trece mai ușor peste aceasta prin invocarea strămoșilor ca „paznici mitici ai recoltelor câmpului și bunăstării oamenilor”, scrie Marcel Lutic în cartea sa, „Timpul Sacru”.
Se dădeau de pomană colivă, poame, flori, se dăruiau ulcele noi, pline cu apă curată sau cu miere, cu un colac deasupra și o lumânare, totul împodobit cu un fir roșu.
Citește și: Ziua Sfintei Cruci, o sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să dai de pomană
Inițial, sărbătoarea a fost precedată de 14 zile de post, apoi s-a trecut la 7. În timp, s-a redus la 3 zile, astăzi ținându-se post doar în ziua sărbătorii. De Înălţarea Sfintei Cruci nu se mănâncă usturoi, nuci, perje, pepene, care amintesc de cruce.
Se considera că femeile care țin post de 14 septembrie alungă bolile rele.
Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.
În sudul țării, sărbătoarea mai era cunoscută și drept Cârstovul Viilor. În această zonă a țării, pe 14 septembrie începea culesul viilor.
Era chemat și preotul pentru a face rugăciuni în locurile unde urmau să fie așezate butoaiele cu vin.
Prin unele zone era obiceiul ca înainte de Ziua Crucii, țăranii să postească o săptămână și să facă rugăciuni în vii și pivnițe.
Citește și: Nașterea Maicii Domnului, 8 septembrie. Tradiții și superstiții de Sântămăria Mică. Ce să NU faci
În timpul culesului, seara, se făcea un foc mare de viță uscată, în jurul căruia jucau culegătorii, alături de lăutari.
Nu se culegeau strugurii de pe ultimul buștean al viei, fiind lăsați ofrandă pentru Dumnezeu sau păsărilor cerului, mai adaugă Marcel Lutic.
Această sărbătoare, hotar între anotimpuri, împreună cu Alexiile de pe 17 martie, împărțeau anul calendaristic în două părți egale.
Se zice că de acum „se închide pământul”, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.
Se credea că „se închide pământul” și pentru plante. Ierburile care rămâneau verzi după Ziua Crucii erau considerate necurate.
Citește și: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august. De ce e interzis să folosești cuțitul
Potrivit acestei credințe, acum se culegeau plantele de leac, fiind ultima ocazie de a le aduna. Acestea erau puse apoi la icoane, mai adaugă Marcel Lutic.
În Ziua Crucii nu se lucra și nimeni nu avea voie să mintă. Cei care nu țineau sărbătoarea erau în pericol să se îmbolnăvească.
Dacă tuna după 14 septembrie, era semn de toamnă lungă.
Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie, Ziua Șarpelui
Pe 14 septembrie ar fi și Ziua Șarpelui, zi în care nu se taie lemne ca să nu vină șarpele în casă. Despre șerpii care i-au mușcat pe oameni era credința că nu vor putea intra în pământ în această zi.
Pentru „păcatul” lor, pământul nu „i-ar primi”, ei trebuind să fie omorâți de oameni.
După 14 septembrie, nimeni nu mai avea voie să omoare șerpi.
Înălţarea Sfintei Cruci, 14 septembrie - Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătorită de către Biserică în ziua de 14 septembrie.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.
Al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.
Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) voia să găsească Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.
În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria "Iisus nazarineanul, regele iudeilor".
Citește și: 1 august, Macaveiul Ursului sau Ziua Ursului. Tradițiile și superstițiile românilor în această zi
Neştiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort; acesta, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat.
Împărăteasa Elena, primind cu bucurie cruce pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat şi a sărutat-o; la fel a făcut şi toată suita împărătească.
Dar mulţimile nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce, şi doreau ca cel puţin de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: "Doamne miluieşte".
Şi de atunci a început praznicul "înălţării cinstitei Cruci a Domnului".
Deasupra Sfântului Mormânt şi în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa, Elena, au zidit Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335.
A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă.
De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a "Înălţării" sau "Arătării" Sfintei Cruci, conform surselor citate de Agerpres.
Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie - Aducerea Sfintei Cruci de la perși
Cel de-al doilea eveniment, care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze, a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi.
În anul 611, trupele lor au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.
În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine, scrie Agerpres, citând "Vieţile Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an".
