Filosofii greci au fost și ei interesați de explicarea manifestărilor vremii și climei. Opera lui Hippocrate, „Aer, ape și locuri“, apărută în jurul anului 400 înainte de Hristos, este probabil prima climatografie.
Cartea lui Aristotel, „Meteorologica“, scrisă în jurul anului 350 înainte de Hristos, este considerată unul din primele tratate de meteorologie. De altfel, termenul de climatologie își are originea în limba greacă.
Furtuna care a impulsionat știința
Ceea ce a însemnat trecerea la un nivel superior în studierea climei a fost începutul erei observațiilor meteorologice sistematice.
Dezvoltarea rețelelor meteorologice la scară globală a început cu un eveniment istoric aparent local: impactului devastator asupra vaselor engleze și franceze al furtunii puternice din Marea Neagră, în timpul războiului Crimeei.
O analiză ulterioară a arătat că furtuna a avut un traseu bine definit, peste Europa, înainte să provoace dezastrul din Marea Neagră. Decidenții politici au înțeles că observarea sistematică a vremii ar putea oferi informații pentru minimizarea efectelor furtunilor.
Ideea rolului important al dioxidului de carbon în schimbarea climatică este a chimistului suedez Svante Arrhenius. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Arrhenius a propus ca explicație a ciclurilor glaciare modificarea intensității efectului de seră prin modificarea concentrației dioxidului de carbon din atmosferă.
Deși rolul dioxidului de carbon în intensificarea efectului de seră era cunoscut de mai bine de o sută de ani, abia cumulul unor factori sociali, tehnologici și geopolitici de după Al Doilea Război Mondial au generat preocuparea societății în privința schimbării climatice.
Noi observații geofizice - măsurătorile concentrației de dioxid de carbon de la Observatorul Mauna Loa și mai apoi, datele satelitare - au contribuit la diagnosticarea, cu precizie din ce în ce mai mare, a stării climatice actuale.
Dezvoltarea tehnologiei informatice, explozivă începând cu ultimul deceniu al secolului XX, a crescut capacitatea de calcul și a determinat perfecționarea predicțiilor climatice.
Noile tipuri de observații geofizice și noile generații de modele climatice au reușit să pună diagnosticul corect: Pământul se încălzește, într-un ritm accelerat. Iar cauza este activitatea umană ce modifică compoziția atmosferei terestre prin creșterea concentrației dioxidului de carbon, metanului oxidului de azot și a altor gaze radiative active.
Tratatul care obligă planeta
În 1988, a luat ființă Grupul inter-guvernamental pentru studiul schimbării climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC) sub umbrela Programului Națiunilor Unite pentru Mediu și a Organizației Mondiale a Meteorologiei.
Misiunea acestui organism este de a actualiza periodic starea cunoașterii în problematica schimbării climatice astfel încât decidenții politici să poată să ia decizii informate, într-o lume în schimbare rapidă. Primul raport al IPCC a fost publicat în 1990 și nu întâmplător a urmat Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbarea Climatică la Rio, în 1992.
După al doilea raport al IPCC, din 1995, a urmat Protocolul de la Kyoto (1997) a cărui intrare în vigoare, în 2005, a însemnat asumarea reducerii concentrației gazelor cu efect de seră a țărilor dezvoltate. Tratatul de la Paris (2015) are o abordare cu totul diferită – și datorită noilor informații științifice aduse pe masa decidenților de rapoartele IPCC publicate în 2001, 2007 și 2013/2014.
Scopul Tratatului de la Paris este limitarea creșterii temperaturii medii globale, până la sfârșitul acestui secol, la un nivel mult sub 2ºC față de valoarea preindustrială. S-a recunoscut că, la creșteri ale acestei temperaturi mai mari de 1,5ºC au loc efecte ireversibile severe.
Limitarea creșterii temperaturii medii globale însemnă reducerea emisiilor cu gaze cu efect de seră (precum dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, etc. ), reducere ce este acum asumată de toate statele semnatare, nu doar de cele dezvoltate.
Roxana Bojariu a participat la elaborarea rapoartelor Comisiei interguvernamentale pentru schimbări climatice ale ONU
Citește dosarul integral „În calea tornadelor”
România, în calea tornadelor. De ce se formează și când va apărea următoarea furtună majoră
Tornadele, observate din secolul al XIX-lea în România
