VIDEO Vlogger-ul Selly și-a luat Porsche 911 de 250.000 €. Firma lui are profit declarat de 2.000 €

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 18.10.2023 - 13:38
Vlogger-ul Selly și-a luat Porsche 911 de 250.000 €. Firma lui are profit declarat de 2.000 € - Foto: Facebook

Andrei Șelaru, cunoscut tinerelor și foarte tinerelor generații drept vlogger-ul de succes „Selly”, și-a îndeplinit visul și și-a cumpărat un Porsche 911 Turbo S de peste 250.000 €, deși în 2022 firma nu i-a mers prea bine, figurând cu un profit de 2.000 €.

SHARE

Vlogger-ul Selly este pasionat de mașini și de viteză. În 2019, după ce și-a luat permisul de conducere, de exemplu, și-a cumpărat un Mercedes CLS 450 4Matic de 367 cai putere, care la vremea respectivă avea un preț de pornire de circa 75.000 €. După aproximativ o lună, a fost implicat într-un accident cu el. Iar pe la jumătatea lui 2020 a spus că l-a vândut, spunând că „Mi-am luat Dacia!”. 

“Poate nu a fost cea mai bună alegere la 18 ani. Poate oamenii au dreptate”, a spus Andrei Șelaru, după ce a anunțat că și-a vândut coupe-ul cu patru uși Mercedes cu care a fost implicat în primul său accident și a fost surprins de radat cu 189 km/h pe autostradă (a rămas 90 de zile fără permis). 

Citește și: Selly, la proces după 189km/h pe autostradă în Mercedes: Procesul-verbal nu se putea citi, e neclar

Dar, nu cu multe luni în urmă, Selly a avut un accident tot Mercedes-ul CLS. „Încă unul băieți, încă unul. Pe față nu o lovisem până acum, numai pe laterale, pe spate… Na, îmi cer mii de euro scuze. Chiar nu am vrut. Era o coloană de mașini, s-a oprit brusc, eu nu am mai oprit”, a explicat Selly, pe rețelele de socializare. 

Vlogger-ul Selly și-a luat Porsche 911 de 250.000 €. Firma lui are profit declarat de 2.000 €

Andrei Șelaru, cunoscut tinerelor și foarte tinerelor generații drept vlogger-ul de succes „Selly”, și-a îndeplinit, însă, recent, visul și și-a cumpărat un Porsche 911 Turbo S de peste 250.000 €. 

„Mașina mea veche, pe care o aveam deja 4 ani, nu am vândut-o încă. Noua mașină e un vis devenit realitate. E minunată. Nu contează cât a costat, asta se poate verifica, important este că o conduc și e o senzație incredibilă”, a declarat Selly, pentru Pro TV. 

„Știu că v-am mai zis și că mă repet, dar sunt mega happy cu mașina asta (...) Asta o să fie mașina pe care eu o să o conduc zilnic, pentru că este genul de mașină pe care să o poți conduce zilnic, nu doar în weekend (...) Fraților, e o zi specială pentru mine și aștept să văd cum merge mașina asta și cât de brutală e”, a povestit Selly, într-un videoclip postat pe YouTube, în care și-a prezentat Porsche-ul 911.

Citește și: Înainte de Gheboasă a fost Selly : „Mă dau jos din Merțan, sunt VIP. Femeia ta îmi dă târcoale”

„Până una alta, o să mergem frumos, civilizat (...) Și în general vreau să fiu foarte grijuliu cu mașina asta, pentru că e o mașină sport, foarte brutală și vreau cât timp o să am să fie un timp lipsit de incidente. Vreau să învăț din greșelile mele și să fiu mega grijuliu cu ea. Când o vând, vreau să nu aibă nicio zgârietură. Chiar o să am grijă de ea. O iubesc, jur. Simt că mă reprezintă”, a mai spus vloggerul.

Firma lui Selly nu merge prea bine. Profit declarat de 2.000 € în 2022

Andrei Selaru, Selly, deţine integral Selly Media Network SRL. Potrivit datelor oficiale, în 2022, Selly Media Network SRL a avut o cifră de afaceri 761.257 lei, un profit net de 10.193 lei (cca. 2.000 €) și datorii de 77.655 lei.

În 2021 și 2020, firma lui Selly a mers mult mai bine. În 2021, cifră de afaceri a fost de 1.153.156 lei și profitul net de 621.716 lei (cca. 124.000 €), în contextul unor datorii de 358.722 lei. Iar în 2020, profitul net a fost de 926.606 lei (cca. 185.000 €).

Dar vlogger-ul câștigă bine din rețelele sociale. La începutul anului, Selly a afirmat că lunar cheltuiește 10.000-20.000 €.

„Lumea e mult mai interesată de cât cheltuiești tu personal pe stilul de viață vs. de cât investești în echipă, în conținutul pe care îl faci. Până la urmă acolo bag eu banii, care sunt mult mai mulți decât ce cheltui eu personal. Partea asta de investiții mi se pare mult mai importantă.

Știam că o să fie controversat faptul că am zis că cheltui între 10.000 și 20.000 de euro pe lună pentru că sunt sume foarte mari de bani. Puteam să spun că nici eu nu știu cât cheltui și nu se isca vâlva asta. Am vrut să fiu transparent și pe bune”, a declarat vlogger-ul.

Ce știe să facă Porsche-ul lui Andrei Șelaru

Porsche 911 Turbo S este un supercar de stradă. Mașina dispune de un motor boxer turbo, cu șase cilindri opuși, de 3,7 litri, care dezvoltă 650 de cai putere și un cuplu 800 Nm. 

911 Turbo S accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,7 secunde și ajunge de la 0 la 200 km/h în 8,9 secunde, iar viteza maximă este de 330 km/h.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te