Șeful NATO clarifică poziția Groenlandei: „Suveranitatea insulei nu a fost pe agenda discuțiilor cu Trump”
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată în întâlnirea avută cu președintele SUA, Donald Trump, discuțiile vizând în principal securitatea regiunii arctice.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că problema suveranității Groenlandei nu a fost abordată în discuțiile purtate miercuri cu președintele american Donald Trump, potrivit agenției AFP.
Șeful NATO clarifică poziția Groenlandei: „Suveranitatea insulei nu a fost pe agenda discuțiilor cu Trump”
Întrebat de postul Fox News dacă Groenlanda va rămâne sub suveranitatea Danemarcei în cadrul unui eventual acord viitor, Rutte a răspuns că problema „nu a fost abordată în cursul acestor discuții cu președintele american”.
„El este concentrat pe ceea ce trebuie să facem pentru a proteja această imensă regiune arctică, unde au loc schimbări, unde chinezii și rușii sunt din ce în ce mai activi”, a adăugat Mark Rutte.
Trump spune că a fost stabilit „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda
Anterior, Donald Trump a anunțat miercuri seară, după întrevederea avută la Davos, cu secretarul general al NATO, că cei doi au stabilit „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, potrivit AFP și Reuters.
După discuțiile cu șeful NATO, liderul de la Casa Albă a retras amenințarea privind impunerea unor tarife asupra produselor exportate de unele state europene, invocată anterior din cauza poziției acestora față de Groenlanda. Trump a susținut că a convenit principiile unui acord cu NATO referitor la viitorul insulei.
„Pe baza acestei înțelegeri, nu voi impune tarifele ce erau prevăzute să intre în vigoare la 1 februarie”, a scris Donald Trump pe platforma Truth Social.
Președintele american a mai menționat că au loc discuții suplimentare legate de sistemul de apărare Golden Dome, proiect care ar viza și Groenlanda.
Citește și: Donald Trump despre Groenlanda: „Tot ceea ce cer eu este o bucată de gheaţă în schimbul păcii mondiale”
Trump: „Nu voi folosi forța pentru a prelua Groenlanda”
În discursul susținut la Forumul Economic Mondial, Donald Trump a declarat că nu intenționează să folosească forța pentru a anexa Groenlanda, dar și-a reiterat dorința ca Statele Unite să cumpere insula, pe care a descris-o drept „o bucată de gheață pentru a proteja lumea”, cerând „negocieri imediate”.
„Lumea a crezut că voi folosi forța. Nu am nevoie să folosesc forța. Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța”, a spus Trump, referindu-se la posibilitatea anexării teritoriului autonom danez.
Totuși, liderul american a susținut că Statele Unite sunt singura „mare putere” capabilă „să apere Groenlanda” și a acuzat Danemarca de „ingratitudine”. Donald Trump a avertizat că își menține obiectivul de a cumpăra insula arctică, în pofida opoziției exprimate de statele europene aliate Copenhagăi.