Familia care ne dezbină - Diaconescu: „Dreptul familiei, un domeniu în care UE nu poate legifera“

Reglementările europene acordau căsătoriei un rol primordial, lăsând cuplurilor necăsătorite un spaţiu juridic limitat: „Sub presiunea unor grupuri civice, legiuitorul european, cu intensităţi diferite de la stat la stat, a încercat să găsească un spaţiu de reglementare pentru cuplurile gay. Examinarea cadrului juridic existent în Europa arată câteva puncte comune, dar și diferenţe între reglementările naţionale“.

Conform lui Diaconescu, recunoaşterea legală a relaţiilor persoanelor de acelaşi sex a început, în Europa, „în statele nordice, în 1987, Suedia stabilind că există similarităţi între parteneriatele civile, indiferent de sexul cuplurilor, dar nu s-a simţit nevoia formalizării legale a acestui principiu. După 1989, Danemarca a introdus posibilitatea înregistrării parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex. Treptat, alte jurisdicţii naţionale au adoptat reglementări legale şi reguli tehnice privind parteneriatul civil, dar deosebirile rămân semnificative de la un sistem de drept la altul“, spune fostul ministru.

Regula europenilor

Următoarea etapă a fost deschiderea sistemelor de drept privind căsătoria în Olanda (2001), Belgia (2003), Spania (2005), Norvegia şi Suedia (2009), Islanda şi Portugalia (2010). În Estul Europei, dar şi în Grecia sau în Italia, „opoziţia la recunoaşterea legală a cuplurilor gay este foarte puternică. Cu toate acestea, Ungaria, Slovenia şi Republica Cehă au introdus forme de înregistrare a parteneriatelor între persoanele de acelaşi sex, iar Croaţia recunoaşte, de facto, aceste uniuni. Este interesant de observat că, în Europa, modificările legislative privind parteneriatele civile au fost generate de presiunile unor organizaţii sau partide, în timp ce în afara Europei - în SUA, Brazilia, Canada sau în Africa de Sud - noile reglementări au fost determinate de pronunţările unor instanţe în cazuri individuale, în contextul unor litigii constituţionale sau privind drepturile şi libertăţile fundamentale“, a completat Diaconescu.

Specialistul în politică externă mai arată că, în ultima perioadă, în Belgia, Franţa sau Olanda au apărut noi reglementări „care au diminuat tendinţa anterioară de recunoaştere, fără nuanţe, a echivalenţei privind drepturile civile între cupluri indiferent de sex, recunoscându-se că, în ceea ce înseamnă «căsătoria» într-o societate modernă, aceasta este mult mai mult decât un construct juridic. În egală măsură, valorile tradiţionale, religioase, educaţionale sunt asociate cu rezonanța «căsătoriei» în opțiunile societăților europene“.

Rusia și-a încordat mușchii

Pe de altă parte, în variantele legislative alese de statele UE, mai arată Diaconescu, „prevalează abordarea conform căreia cadrul legal privind căsătoria - asigurat de stat - nu trebuie să aibă drept scop impunerea unei
perspective obligatorii la nivelul societăţii. În UE, evoluţiile privind reglementarea parteneriatelor civile, nuanţată şi uneori oscilantă, reflectă schimbările apărute în opţiunile cetăţenilor, influenţate de sisteme complexe de valori. Din acest «joc», legiuitorul european s-a străduit să marginalizeze agendele radicale, politizarea excesivă, blocând, pe cât
posibil, folosirea subiectului în «războiul hibrid». Moscova nu a făcut niciun secret din faptul că va promova, cu toate mijloacele posibile, concepte şi mesaje împotriva abordărilor europene pe tema relaţiilor parteneriale între persoane de acelaşi sex“.

Cristian Diaconescu mai explică faptul că, de principiu, statele democratice europene evită să recunoască un concept al căsătoriei care ar putea să contrazică sau să încalce valorile fundamentale împărtăşite de majoritatea societăţii: „În Europa nu există un consens privind statutul juridic al căsătoriei, statele membre îşi fac propriile alegeri normative, dreptul familiei fiind un domeniu în care UE nu are competenţe de legiferare“.