Drulă, despre infrastructura feroviară: Bucureşti - Craiova este praf în momentul de faţă

DE Elena Andrei | 04.03.2021 - 22:40
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că infrastructura feroviară din România este praf şi a dat exemplul magistralei Bucureşti - Craiova.

SHARE

Cât despre „trenurile civilizate”, Drulă a spus că există o licitaţie care de doi ani nu a fost încheiată, pentru cumpărarea de trenuri noi.

„S-au mai făcut lucrări ample pe zona de şine, dar, din păcate, pe un singur coridor, pe Coridorul 4 care traversează România de la Est la Vest, dar România este mult mai mult de atât. Bucureşti - Craiova este praf în momentul de faţă. Se fac trei ore şi jumătate, se făceau două ore în 1989 şi multe alte magistrale sunt la fel. Aproape tot restul reţelei este decăzut. Avem foarte mult de muncă”, a declarat Cătălin Drulă, la Digi24, joi seară.

Citește și

Cătălin Drulă: Sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuşi

Drulă: M5 ar putea lua de zece ori mai mulți călători decât M6 Băneasa-Aeroport


Ministrul Transporturilor a mai precizat că ia în calcul desfiinţarea Autorităţii pentru Reforma Feroviară care ar fi trebuit să se ocupe de achiziţionarea de noi trenuri.

„Trenuri civilizate, din păcate, şi asta e o situaţie pe care o iau din mers, Autoritatea pentru Reforma Feroviară, o instituţie creată special în 2016, ca să cumpere trenuri moderne pe fonduri europene, de doi ani are licitaţiile deschise pentru aceste trenuri, nu a reuşit să le încheie. Este absolut incredibil şi revoltător pentru minecă aceste licitaţii sunt deschise de doi ani şi că nu am ajuns la o concluzie cu ele. Chiar am făcut o analiză în aceste săptămâni, iar sindicatele din zona feroviară au spus desfiinţaţi aşa-zisă Autoritate pentru reformă feroviară care nu a făcut nimic, ori asta este o opţiune pe care o luăm serios în considerare”, a mai declarat Drulă.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te