Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, dar şi de caniculă, ce vizează în total 33 de judeţe, până joi.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 iunie, ora 11:00 - 1 iulie, ora 12:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din 12 judeţe, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi pe arii restrânse grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 - 40 l/mp. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri după orele serii şi în restul teritoriului.
Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Vaslui, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Dolj şi, parţial, Timiş, Arad, Bihor, Bacău şi Vrancea.
CITEȘTE ȘI: Coincidență? Politicieni și posturi TV cer, la unison, ieșirea României din UE
De asemenea, începând de miercuri, de la ora 14:00, şi până joi dimineaţa, la ora 6:00, un Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină şi ploi abundente vizează zone din 26 de judeţe situate în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, sudul Banatului, iar în cursul nopţii şi nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.
În acest interval, vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80 - 90 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35 - 50 l/mp şi, izolat, 60 - 70 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârşitul săptămânii, notează specialiştii.
CITEȘTE ȘI: Clotilde Armand câștigă în instanță: desființarea a trei structuri ale Sectorului 1, legală
Avertizarea va fi valabilă pentru judeţele: Alba, Argeş, Arad (parţial), Bacău (parţial), Bihor (parţial), Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş (parţial), Vâlcea şi Vrancea (parţial).
Pe de altă parte, o altă avertizare Cod galben, dar de caniculă, va fi valabilă în 18 judeţe şi în Capitală, miercuri, între orele 12:00 - 22:00. Astfel, în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureşului şi sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 21 de grade, relatează Agerpres.