Un polițist își anunța prietenii unde erau amplasate radarele și filtrele pe autostradă pentru ca aceștia să nu rămână fără permis. Însă acest lucru s-a aflat.
Agentul șef de poliție Laurențiu Florian Popescu a fost trimis în judecată pentru divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.
Ce se întâmplă cu polițistul care își anunța prietenii unde sunt amplasate radarele
Conform dosarului întocmit de procurori el a transmis unui prieten informații referitoare la amplasamentul sistemelor radar şi al echipajelor de poliţie de pe Autostrada A2, acesta folosindu-le pentru a nu fi prins cu viteză și amendat, conform Replicaonline.
Citește și: Polițist de la Garda de Coastă, prins conducând beat și drogat. Ce au transmis șefii lui?
El a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, cu suspendare, după sentința Curții de Apel, din 13 iunie 2024. Nemulțumit de sentință, agentul a depus recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Primul termen a fost stabilit pe 1 octombrie 2024.
Citește și: Amenda primită de un polițist după ce a făcut accident cu mașina de poliție? Greșeala făcută?
Potrivit rechizitoriului, în calitate de agent-şef de poliţie în cadrul Brigăzii Autostrăzi, Biroul de Poliţie Autostrada A2 (BPA2), aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a transmis unei persoane informaţii nepublice, despre care a luat la cunoştinţă datorită atribuţiilor de serviciu, informaţii referitoare la amplasamentul sistemelor radar şi al echipajelor de poliţie de pe Autostrada A2.
Informațiile au fost folosite pentru ca persoana în cauză să nu fie sancţionată pentru depăşirea limitelor de viteză ori pentru încălcarea altor norme care reglementează circulaţia rutieră.