Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,98 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Atenție, România a trecut azi noapte la ora de vară! 8 ore de somn pe întuneric, esențiale

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 31.03.2024 - 08:25
Atenție, România a trecut azi noapte la ora de vară! - Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Atenție, România a trecut azi noapte la ora de vară! - Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Atenție, România a trecut azi noapte la ora de vară! Ora 3.00 a devenit ora 4.00. Un cardiolog recomandă 8 ore de somn pe întuneric.

SHARE

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile s-au dat înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 31 martie, este cea mai scurtă din acest an. 

Atenție, România a trecut azi noapte la ora de vară! Un cardiolog recomandă 8 ore de somn pe întuneric

Dr. Ştefan Busnatu, medic primar cardiolog, a explicat într-un interviu acordat News.ro cum putem ajusta eliberarea melatoninei şi cortizolului în organism, odată cu trecerea la ora de vară.

Ar trebui să avem 8 ore de somn în condiţii de întuneric, aşa cum se întâmpla şi înainte de schimbarea orei, spune Dr. Ştefan Busnatu, pentru eliberarea optimă de melatonină şi de cortizol în organism. În afară de odihnă, mişcarea făcută în prima parte a zilei şi repaosul alimentar după o anumită oră ne pot ajuta să depaşim mai uşor perioada de trecere către ora de vară. 

Citește și: Sărbătoare religioasă 1 aprilie. Cine este Maria Egipteanca, sfânta ajutată de Maica Domnului

 „Odată cu schimbarea orei, practic suntem în situaţia în care avem o oarecare dereglare a acestui profil şi în condiţiile în care dorim să ne păstrăm o calitate bună a vieţii cred că este foarte important să aducem întunericul în cameră pentru a ne asigura că ducem acele 8 ore de somn pe care le ducem în condiţii de întuneric pentru a facilita la maximum eliberarea de melatonină din corp şi totodată pentru a permite şi eliberarea corespunzătoare a cortizolului din organism pe un profil normal astfel încât cortizolul maxim să fie spre dimineaţă, de la trezire să fim pregătiţi efectiv de toată activitatea şi să scadă în a doua jumătate a zilei, spre seară, pentru a avea un profil normal. 

Este foarte important să avem în vedere că organismul nostru are ceas intern. Este bine cumva să păstrăm acest ceas intern, calibrat pe un program fix şi indiferent de schimbarea orei, acum dacă vorbim de traversarea unui continent, lucrurile sunt problematice că tocmai de asta readaptarea durează 2-3 săptămâni pentru a ajunge la un ritm circadian normal, dar în condiţiile în care vorbim de schimbarea de o oră, e mult mai important să avem în vedere menţinerea pe cât mai mult posibil a unui ceas intern al organismului pentru că în general dereglările nu fac decât pe termen lung să favorizeze degradarea organismului într-o manieră mai rapidă. 

Cred că ar fi important să avem în vedere dacă e să vorbim de ritmul circadian al fiecăruia dintre noi şi activităţile pe care le facem, îndeosebi ar fi important să efectuăm efortul fizic, mişcarea, care ne ajută foarte mult pentru sănătatea inimii, în prima parte a zilei, tocmai pentru a fi aliniaţi cu eliberarea hormonilor din organism, şi pe de altă parte repaosul alimentar pe perioada nopţii este extrem de important şi în principiu cam după ora 19, 20 este foarte important să avem în vedere instalarea unui repaos alimentar tocmai pentru a da melatoninei toate beneficiile pe care le poate genera asupra organismului nostru”, a explicat Dr. Ştefan Busnatu. 

Citește și: Descoperire epocală: Se pare amazoanele din legendele greceşti chiar ar fi existat. Care e dovada?

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00.

Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979.

Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit site-ului Observatorului Astronomic.

În februarie 2018, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să evalueze directiva referitoare la ora de vară şi, dacă va găsi necesar, să prezinte o propunere de revizuire.

Comisia Europeană a propus înlăturarea schimbării sezoniere a orei în Europa, statele membre având libertatea de a decide dacă vor să aplice, în mod permanent, ora de vară sau ora de iarnă. Propunerea a luat în considerare o serie de aspecte, inclusiv rezultatele unei consultări publice organizate de Comisie în 2018 care a primit 4.6 milioane de răspunsuri din cele 28 de state membre, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată într-o consultare de acest fel, cu o majoritate în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la sistemul orei de vară şi de iarnă, în care ceasurile sunt ajustate cu o oră în fiecare primăvară şi toamnă, decizia finală urmând să fie luată de fiecare stat în parte.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie).

Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te