Drob de miel à la Chef Hădean
Chef Adi Hădean spune că drobul este „o mâncare apărută din grijă față de viață, din înțelepciunea de a nu arunca nimic din ce se poate mânca”. El propune o rețetă de drob de miel mai ușoară, tocând ingredientele cu mașina de tocat și nu la cuțit.
Citește și: Emblemele barbariei rusești: lagăre de filtrare, deportări, crematorii mobile
Ingrediente:
– 1 ficat
– 2 rinichi
– 1/4 plămân
– 1 splină
– 1 inimă
– 2 ouă fierte
– 4 albușuri spumă
– 4 gălbenușuri
– 2 linguri untură de porc
- ceapă verde
- usturoi verde
- sparanghel
- 1 felie de pâine
- pesmet
Mod de preparare:
„Am mai pus în drob ceapă verde tocată, usturoi verde tocat, o felie de pâine înmuiată în lapte, 3 linguri de pesmet mare, sare, piper. Am învelit totul într-un prapur de miel. După ce am scos drobul din cuptor, am mai aruncat peste el o mână de ceapă verde tocată și câtev fire de sparanghel”, scrie Chef Adi Hădean, pe blogul său.
Friptură de miel à la Chef Hadad
Ingrediente
- pulpă de miel (din spate) 1,5-1,8 kg
– 3 morcovi potriviti
– 3 bucati radacina de patrunjel
– ½ dintr-o telina potrivita
– 5 foi de dafin
– 1 capatana de usturoi
– Piper negru zdrobit
– Baton de scortisoara
– 3 bucati de anason
– Ulei de masline
– 6 – 8 boabe de ienibahar
– ½ lingurita de boabe de coriandru zdrobite
– Sare grunjoasa
– 2 crengute de rozmarin
– 4 crengute de cimbru proaspat
Mod de preparare:
„Pulpa de miel se curata de pielite.
Se prepara marinata din: jumatate din cantitatea de ulei de masline, 2 catei de usturoi, sare, piper, coriandru macinat, cimbrul si rozmarinul tocate .
Se unge pulpa de miel cu marinata, apoi se baga la frigider pentru 2-3 ore, ca sa absoarba toate aromele.
Morcovul, patrunjelul si telina se spala bine cu o periuta, fara sa fie curatate de coaja. Telina se taie in 4 bucati, restul se lasa intregi. Radacinoasele se amesteca cu restul condimentelor, sare si uleiul de masline si se aseaza in tava. Deasupra se aseaza pulpa de miel marinata. Exista 2 posibilitati: fie se adauga un pahar si jumatate de vin alb demisec, fie se adauga un pahar si jumatate de supa de legume strecurata, in fuctie de gustul fiecaruia.
Se incalzeste in prealabil cuptorul la 180 de grade C. Se baga tava in cuptor si se lasa 45 de minute la 180 de grade C.
Dupa 45 de minute, se verifica: daca pulpa s-a rumenit, se acopera cu folie de aluminiu si se coboara temperatura la 160 de grade si se mai lasa inca 1 ora la cuptor, daca nu s-a rumenit, se mai lasa la 180 de grade pana se rumeneste apoi se acopera cu folie de aluminiu si se coboara temperatura. In total pulpa se lasa la cuptor 2,5 ore.
La final, se verifica cu o frigaruie de lemn. Daca frigaruia intra usor in carne poate fi servita, daca nu, se mai lasa la cuptor timp de 15 minute”, notează Chef Hadad, pe blogul său.