Calea ferată îngustă care traversează o parte din Munții Apuseni, în lungime de 94 km, între orașele Turda și Abrud a luat ființă între anii 1910-1912, în timpul Imperiului Austro-Ungar.
Citește și: Misterul „mâinii” descoperite pe zidurile ce înconjoară Ierusalimul. E veche de 1.000 de ani
Trenul a circulat fară întrerupere între Abrud și Turda până în 1999. A fost numit "mocănița" datorită faptului că unii localnici din zonă erau cunoscuți și sub numele de "mocani".
Mocăniță s-a dat în funcțiune oficial la data de 20 iunie 1912 și a fost scoasă din uz în anul 1998. În 2006 porțiunea Mocăniței de pe teritoriul județului Alba a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Alba sub denumirea de "Ansamblul Calea Ferata Îngustă Abrud-Vidolm".
Citește și: VIDEO Povestea casei răsturnate din județul Sibiu: A costat 300.000€ și e magnet pentru turiști
Se preconiza prin aceasta, pe baza unor ajutoare din partea UE, repunerea în circulație a Mocăniței în următorii ani. Acest lucru nu s-a întâmplat, șinele de cale ferată fiind furate în cea mai mare parte. De asemenea, multe dintre clădirile fostelor gări s-au deteriorat ireversibil.
94 de kilometri în peste 6 ore
Timp de zeci de ani a reprezentat principala cale de transport marfă și călători pentru locuitorii zonei. A fost desființată din motive de rentabilitate economică, punând punct unui simbol al Țării Moților.
Până la mijlocul anilor 90 a fost principala modalitate de transport utilizată de locuitorii de pe Valea Arieșului, fie că mergeau la muncă, fie la școală sau în alte scopuri, potrivit turismistoric.ro.
Citește și: FOTO Cu banii pe un apartament în București cumperi un sat în Spania. Are cramă
Linia îngustă avea în anul 1956 un număr de 22 de stații, din care patru gări (Turda, Baia de Aries, Câmpeni, Abrud) și 18 halte: Turda-Transbordare, Mihai Viteazu, Cornești, Moldovenești, Buru, Ocolișel, Vidolm, Ocoliș, Lunca Arieșului, Poșaga, Sălciua, Brăzești, Sartăș, Hădărău, Lupșa, Mușca, Bistra și Roșia Montană. Între Turda și Câmpeni au fost 22 de treceri la nivel cu calea ferată, cu și fără barieră.
Trenul trecea, de asemenea, prin două tuneluri, în zona inferioară a Văii Arieșului, unde relieful este mai accidentat. În ultimii ani de funcționare pe această rută circulau zilnic (dus-întors) trei trenuri: un accelerat și 2 personale. Trenul accelerat parcurgea cei 94 km în circa 5 ore și 30 minute (oprind în numai șase stații), iar cele personale în circa 6 ore și 30 minute (oprind în toate stațiile).
Viteza maximă era de 40 de kilometri pe oră, dar rareori se atingea această viteză datorită configurației liniei și numeroaselor curbe de pe traseu. Din acest motiv, urcatul sau coborâtul din tren se putea realiza relativ ușor și în timp ce era în mișcare.
Genera dimineți de amor
„Studii demografice laborioase au arătat că natalitatea pe străzile de-a lungul cărora pufăia și șuiera mocănița era mai ridicată decât în restul orașului. Care ar fi explicația?
Dimineața, ceva mai devreme de ora când în mod obișnuit albaiulienii ar fi trebuit să se trezească pentru a pleca la servici, mocănița își anunța zgomotos prezența printr-o cursă spre Zlatna. Trezirea locuitorilor de pe traseul mocăniței se făcea prea devreme pentru ca aceștia să se ridice din pat.
Așadar, mocănița genera dimineți de amor. Chiar mai mult, mersul regulat al mocăniței a creat un reflex”, susține prof. Cornel Goia, potrivit alba24.ro.
Doar o amintire
Trenul a devenit nerentabil pe fondul dezvoltării transportului auto, dar și a scăderii activității agenților economici din Apuseni: exploatările miniere de la Baia de Aries, Roșia Montana și Abrud și fabrica de prelucrare a lemnului din Câmpeni.
În lipsa unor investiții de conservare, atât clădirile cât și podurile se află în plin proces de distrugere.
În trecut, mocăniță a apărut și în filme. Unele dintre cele mai bune imagini video care au rămas în arhive sunt din filmul artistic "Trecătoarele iubiri", realizat în 1974. Secvențele de final sunt filmate în tren și în fosta gara din orașul Baia de Arieș.
