Jocul de fotbal naște pasiuni, generează extaz, dar și adevărate drame. Prin el apar mulți dintre eroii moderni, iar pasiunea oamenilor pentru sportul în care două echipe a câte 11 jucători aleargă după o minge în scopul de a o introduce în poarta adversarilor pare fără limite.
Deși Anglia e creditată ca loc de naștere al fotbalului modern, originea acestui joc este mult mai veche, o versiune a sa xistând încă de acum 2.200 de ani.
Unde a fost inventat jocul de fotbal, de fapt? O versiune a lui se juca acum 2.200 de ani
În 1863 au fost elaborate regulile fotbalului modern odată cu înființarea primei federații din acest sport, în Anglia, pentru ca în 1888 să aibă loc prima ediție a unui campionat național, Football Association, format din 12 formații engleze.
În timp, regulamentul și felul în care arată, în general, fotbalul, s-au schimbat mult, până au ajuns la formulele de astăzi. Dar dacă vorbim despre acest sport, în general, trebuie spus că originea lui e mult mai veche decât s-ar crede.
Chiar și-n Anglia, primele mărturii despre un joc asemănător fotbalului provin încă din secolul IX, când într-un text scris în latină este menționat un grup de tineri care se joacă cu mingea („pilae ludus’, în original), dar fără să existe reguli anume ale acestei „agitații” fizice.
Lipsa oricăror norme făcea ca bunicul fotbalului să fie, de fapt, o activitate foarte brutală și chiar sângeroasă, motiv de interzicere a sa de către unii regi ai Angliei.
Citește și: Ce club de fotbal cumpără Kylian Mbappe şi cât dă pe el
Dar cele mai vechi mențiuni despre un joc asemănător fotbalului sunt și mai vechi, mergând în urmă cu 2.200 de ani, tocmai în China antică.
Timp de secole, în China, bărbații, dar și femeile s-au adunat pentru a practica un joc numit Cuju.
Considerat o formă antică de fotbal, o distracție, dar și un instrument politic, acesta a avut un rol important în crearea de legături culturale și sociale în Imperiul chinez.
Cuju este considerat cea mai veche formă de joc cu mingea jucată cu picioarele pentru care există dovezi documentare.
Un studiu prezentat recent de Enzo H. Smith în cadrul conferinței anuale a tinerilor cercetători de la Universitatea din Portland a analizat acest joc ancestral, originile sale și evoluția sa într-un simbol al unității în țara asiatică timp de peste 1 500 de ani.
Interesant este faptul că Cuju nu a apărut ca divertisment, ci ca un fel de antrenament fizic, scrie labrujulaverde.com.
Guju, varianta de fotbal ce era practicată în China antică - Foto: arhiva
A apărut în jurul secolului al III-lea î.Hr., în timpul perioadei de război constant dintre statele războinice, pentru a ajuta soldații să-și dezvolte agilitatea, precizia și forța picioarelor.
Prima mențiune a fost găsită într-un manual de exerciții militare din dinastia Han, „Strategii ale statelor războinice”, scris între secolele V și III î.Hr.
Regulile Cuju permiteau jucătorilor să lovească mingea - ce era făcută din piele umplută cu pene și păr - doar cu picioarele, fără să își folosească mâinile.
Citește și: Cum de a fost posibil să apară un cartonaş roşu rotund în fotbal
Obiectivul era să o introducă într-o plasă mică amplasată la aproximativ 10 metri înălțime între doi stâlpi de bambus.
Inițial limitat la cazărmi și cartiere militare, jocul s-a răspândit curând în societatea civilă. Astfel, în timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), jocul făcuse deja parte din viața de zi cu zi la curtea imperială și în rândul elitelor și a început, de asemenea, să fie jucat în piețele și pe străzile orașelor și satelor.
Guju, jocul de fotbal din China antică
Potrivit lui Smith, într-un teritoriu atât de vast precum China antică, care includea popoare cu limbi, religii și obiceiuri diferite, a-i face pe toți să se simtă parte din aceeași țară era o sarcină complexă. Aici, Cuju a jucat un rol crucial.
Guvernul imperial a promovat cu entuziasm această practică, înțelegând pe deplin că ea contribuie la consolidarea coeziunii statului.
La Curtea lor, împărații organizau meciuri pentru a-și arăta apropierea față de popor sau pentru a recompensa funcționarii loiali. În orașe, evenimentele sportive contribuiau la menținerea armoniei între locuitorii din diferite regiuni.
Cuju a evoluat și ca formă de artă. În timpul dinastiei Tang (618-907), a devenit un spectacol rafinat, cu reguli elaborate și tehnici sofisticate.
Au apărut cluburi de jucători profesioniști, chiar și cu antrenori și sponsori, în special în orașul Linzi, capitala statului antic Qi. Cei mai buni jucători au dobândit o faimă similară cu cea a actorilor sau a muzicienilor.
În timpul fiecărui meci, toată lumea vorbea aceeași limbă - limba mingii - indiferent de provincie, etnie sau accent.
Curtoazia și respectul prevalau, comportamentul nesportiv și comportamentul neprietenos fiind penalizate. Treptat, a apărut un sentiment de comunitate în jurul jocului.
Meciurile se jucau în costume colorate, cu mișcări coregrafice și muzică, iar variațiile erau adăugate pentru a le face mai distractive. Uneori erau introduse obstacole sau jocul se desfășura în spații restrânse pentru a pune în evidență o mai mare îndemânare.
Și femeile jucau și, bineînțeles, cel care înscria cele mai multe goluri câștiga. Deși nu întotdeauna, deoarece unele meciuri acordau prioritate îndemânării în fața golului.
În esență, meciurile Cuju întruchipau idealurile de eleganță, disciplină și frumusețe, în conformitate cu idealul confucianist al vremii. Era vorba despre practicarea virtuții prin mișcare.
Citește și: Recunoașteți personajul? Actorul care i-a „furat” soția unui mare antrenor de fotbal
Dar norocul lui Cuju s-a schimbat în timp. În timpul dinastiei Song (960-1279), jocul a atins apogeul și era obișnuit să vezi meciuri în piețe publice, școli și chiar în curțile templelor.
După invazia mongolă și ascensiunea dinastiei Yuan (1271-1368), sportul a pierdut favoarea oficială.
Treptat, a început să fie văzut ca o distracție neproductivă, iar unii conducători l-au interzis pentru că era asociat cu timpul liber excesiv.
Deși a supraviețuit în anumite zone rurale sau ca parte a folclorului, nu și-a recăpătat niciodată locul central pe care îl ocupase timp de secole.
Astăzi, Cuju e considerat un precursor sau un strămoș al fotbalului modern, alături de alte jocuri precum harpastum-ul roman și episkyros-ul grec.
În Japonia, în jurul secolului al II-lea e.n., a apărut și o variantă a Cuju numită kemari, care avea un caracter mai ceremonial.
În acest spirit, în 2004, FIFA a recunoscut China drept locul de naștere al fotbalului, în forma sa de Cuju.
