Pe parcursul cursei prezidenţiale din 2016, Donald Trump a insultat reporterii, şi-a batjocorit rivalii şi a încurajat violenţa la mitingurile sale. Un suporter al lui Trump a creat până şi un meme al preşedintelui care bate CNN-ul. Arăta şi suna extrem de tare ca wrestling-ul profesionist – şi multora dintre votanţi le-a plăcut la nebunie.
Autorul Aubrey Sitterson şi artistul Chris Moreno nu au fost surprinşi. Noua lor istorie grafică, The Comic Book Story of Professional Wrestling/Istoria în benzi desenate a wrestling-ului profesionist, demonstrează de ce ne place o bătaie bună. În detalii minuţioase, duo-ul acoperă „sportul american adevărat“, de la începuturile sale coloniale, până la imperiul WWE din zilele noastre. Şi după cum se dovedeşte, naţiunea a avut întotdeauna o slăbiciune pentru spectacol. Luptele coregrafiate şi rezultatele regizate, spune Sitterson, ne stârnesc emoţiile şi fac apel la nevoia noastră de lecţii morale; ne place să vedem eroi (numiţi babyfaces) care înving ticăloşi (numiţi heels - în traducere „canalii“ – n.r.).
Wrestler-ii, spune el, înţeleg de asemenea „maleabilitatea adevărului“, modifi-când firele narative bine stabilite în moduri şocante şi surprinzătoare. În felul acesta, cartea serveşte drept ghid descriptiv pen-tru înţelegerea atât a celui de-al 45-lea preşedinte, cât şi a momentului politic modern. Trump, desigur, este de foarte multă vreme fan al wrestling-ului. Încă de la început, a fost un personaj cheie în obţinerea arenelor de desfăşurare ale WWE-ului în New York, găzduind evenimentele WrestleMania la Trump Plaza şi apărând ulterior el însuşi ca wrestler invitat. (Unul dintre momentele acestea clasice este imortalizat în carte: Trump răzându-l pe şeful comitetului director al WWE, Vince McMahon, în cap, în cadrul WrestleMania 23.)
Sitterson spune că fanii au iubit întotdeauna personajele bine regizate ale sportului, minunat redate pe parcursul celor 170 de pagini unde sunt prezentate poveşti precum cele ale faptelor Celor Patru Călăreţi, care şi-au respectat faima de mari cheltuitori, amatori de maşini puternice şi femei, atât în arenă, cât şi în viaţa de zi cu zi. Lucrul care s-a schimbat odată cu intrarea în era digitală este obişnuinţa publicului de a vedea alţi oameni - de la politicieni, la celebrităţi şi prietenii noştri de pe Facebook – creându-şi versiuni controlate cu grijă ale propriilor persoane. „Toată lumea este clar conştientă de cât de mult din viaţa lor e spectacol“, spune el. Şi, după ce şi-a creat şi a jucat diferite versiuni ale lui însuşi pentru WWE şi în cadrul emisiunii The Apprentice/Ucenicul, Trump a devenit un maestru al artei actoriceşti. „Este clar la nivelul maxim atins până în prezent“, spune Sitterson.
Sitterson şi Moreno au scris cartea, parţial, pentru a răspunde cererii publice în creştere pentru wrestling. WWE-ul tocmai a negociat un contract pe cinci ani, de un milliard de dolari, cu Fox, pentru a difuza evenimentele WWE SmackDown Live, începând din octombrie 2019, iar o serie întreagă de servicii de streaming online difuzează wrestling non-WWE. În luna august, biletele pentru evenimentul Ring of Honor găzduit la Madison Square Garden din New York (primul eveniment de wrestling profesionist care nu e marca WWE găzduit aici) s-au vândut în doar 19 minute. „Cu atât de mulţi fani noi şi ascultători ai podcastului Lapsed care se îngrămădesc să urmărească wrestling profesionist“, spune Sitterson pentru Newsweek, „e logic că mulţi dintre ei ar vrea să afle ce au pierdut, pentru a putea contextualiza mai bine ceea ce văd astăzi“.
Cât despre wrestler-ul de la Casa Albă, însă, Moreno are un sfat: „Ceea ce este bun pentru spectacol, ceea ce e bun pentru divertisment nu este neapărat bun pentru orice altceva“.