Personajul de astăzi a fost iubirea secretă, dar neîmplinită, a lui Toma Caragiu. Deținătoare de recorduri impresionate privind numărul reprezentațiilor pieselor în care a jucat pe scena de la Nottara, actrița ar fi vrut, de fapt, să devină inginer de poduri. Pe 12 august ar fi împlinit 95 de ani.
Recunoașteți personajul? A fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. La 50 de ani, fuge din țară
Liliana Tomescu s-a născut acum 95 de ani, la 12 august 1929 în București și chiar dacă generațiile mai tinere de spectatori nu prea știu de ea, a fost, timp de câteva decenii, una dintre cele mai apreciate actrițe, mai ales de teatru.
De altfel, ea deține și câteva recorduri pentru pentru numărul de reprezentații ale unor piese în care a jucat: „Pygmalion”, circa 500 de spectacole, „Ciocârlia” 400, „Luna dezmoșteniților” peste 600, și „Adio, Charlie!”, cu nu mai puțin de 870 spectacole.
Dar actoria nu a venit de la sine, actrița mărturisind că mai degrabă ar fi fost inginer de poduri. Nici intrarea la IATC n-a fost una lină.
Citește și: Actrița pe care oamenii „se băteau” să o vadă jucând. Dusă de pe scenă la miliție, fuge din țară
„Aș fi putut deveni mai repede inginer de poduri, aș fi putut construi case. Numai că, într-o zi, trecând eu prin Piața Amzei, în fata unei clădiri foarte frumoase care exista și azi, am văzut o coada mare, formata din tineri și tinere.
Am întrebat despre ce e vorba și am aflat că acolo e Conservatorul de artă dramatică și că se dă examen de intrare la Teatru. Am mai aflat că trebuie să te prezinți cu o poezie și cu nu mai știu ce.
„Ce-ar fi să-ncerc și eu?”, mi-am zis. Așa că mi-am luat inima în dinți, am stat frumos la coadă aia interminabilă, am intrat și am spus nu mai știu ce poezie și încă ceva, habar nu mai am ce”, rememora actrița într-un interviu din 2006, pentru Formula As.
Liliana Tomescu, la filmările pentru pelicula „S-a furat o bombă”, din 1962 - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Liliana Tomescu a fost respinsă la Institutului de Artă Dramatică. la prima ei încercare, așa că vreme de un an s-a pregătit intens pentru o nouă tentativă, soldată, însă, tot cu un eșec. Până la urmă, a reușit să intre, absolvind Institutul în doar trei ani, în loc de patru, la clasa profesorului Mihai Popescu
„Ca orice biografie interesantă, şi a mea cuprinde faptul că am căzut la admitere la teatru. Încăpăţânată de pe atunci, am frecventat voluntar cursurile la toate cele trei catedre de Actorie şi la sfârşitul anului am dat din nou examen şi… iar am căzut.
Până la urmă. am reuşit, am urmat clasa lui Mihai Popescu şi am terminat studiile în numai trei ani”, mărturisea Tomescu într-un interviu realizat de Alecu Popovici pentru revista Teatrul din 1971, conform dosaresecrete.ro.
După absolvire a fost angajată la Teatrul Armatei și, ulterior, la Teatrul „Constantin Nottara”, unde a jucat timp de 30 de ani, între 1950 - 1980.
Citește și: Cine a fost marea iubire a Florinei Cercel? Actrița a fost supranumită „Sophia Loren a României”
A jucat cu atâta pasiune și frenezie, în piese care, după cum am menționat deja, au stabilit recorduri ale numărului de reprezentații, încât, la doar 35 de ani a devenit cea mai tânără actriță/actor care a primit titlul de „Artist Emerit”, o distincție pe care alții reușeau să o capete abia spre senectute
În cinematografie a debutat în 1956, în pelicula „Ilie în luna de miere”, urmată, în același an, de pelicula „Pe răspunderea mea”.
Ulterior, actrița a mai jucat în producții precum “1 Aprilie”, “Nu vreau să mă însor”, “Porto-Franco”, “S-a furat o bombă”, “De-aș fi… Harap Alb”, “Răzbunarea” “Cantemir” sau ”Mușchetarul român., în ultimele două jucând rolul unei roabe tătăroaice.
Liliana Tomescu a primit titlul de „Artistă Emerită” la doar 35 de ani - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Dar mai puțin cunoscut a fost episodul în care marele actor Toma Caragiu s-a îndrăgostit de ea. Respectivul episod a fost evocat de scriitorul George Mihalache.
„Părea îndrăgostit (n.r. - Caragiu) de Liliana Tomescu. I-am spus într-o zi, când îl întâlnisem la Dalles, la o repetiție: „Nu prea te văd bine, machidoane. Liliana te-a prins ca într-o pânză de păianjen. Te zbați zadarnic!””, a rememorat George Mihalache, ani mai târziu.
O perioadă, Toma Caragiu se pare că a suferit enorm și se spune că aproape că se închisese în bibliotecă, deprimat de dragostea sa neîmplinită.
Actorul, căsătorit prima oară cu Maria Bondar, avea să-și găsească marea iubire în persoana actriței Elena Bichman-Caragiu, de care urma să-l despartă doar moartea sa tragică, în cutremurul din 4 martie 1977.
La rândul său, în 1980, șicanată de autoritățile comuniste din cauză că tatăl ei făcuse pușcărie la Aiud, Liliana Tomescu a decis să plece din țară, după 30 de ani de teatru, deși avea deja vârsta de 50 de ani.
Iar țara aleasă a fost una din nordul continentului, Suedia, unde s-a stabilit, în 1980, alături de soțul său, actorul Lucian Muscurel, dar și de mama ei care încă trăia în 2006, având vârsta de 100 de ani.
Citește și: Recunoașteți personajul? Actrița pentru care frumusețea a fost un blestem. „Eram exploatată fizic
„Și am ales Suedia. Mi s-a părut că e la capătul lumii țara asta. Așadar, vreau să știi că de fiecare dată când plecam din țară, tatăl meu rămânea drept ostatic.
Făcuse pușcărie vreo trei ani, pentru "simplul" motiv că nu a denunțat pe cineva care voia să treacă ilegal granița. A făcut pușcărie cu lanțuri la picioare! La Aiud. I-au rămas în carne urmele lanțurilor.
Cât timp a fost el arestat, și-apoi închis, eu eram deja în teatru. Pe mine nu m-au închis, dar eram dusă după spectacol la interogatorii care durau toată noaptea. Și-a doua zi dimineața trebuia să mă prezint din nou la repetiții”.
După stabilirea în Suedia, Liliana Tomescu a absolvit, în 1981, cursurile intensive de limba suedeză de la Universitatea din Göteborg, obtinând o diplomă care i-a dat dreptul să lucreze la toate nivelele de limba suedeză.
A lucrat ca interpretă, traducătoare şi profesoară de „Arta actorului” cu mare succes. De altfel, în 1991, Primăria oraşului Stockholm i-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului, drept recunoaştere a activităţii sale în domeniul învăţământului de teatru.
Ca actriță a avut o ultimă apariție, la 75 de ani, în serialul suedez, „Graven” („Mormântul”) (2004), în 2004.
În 2021, Editura Integral a publicat monografia “Liliana Tomescu”, semnată de Marina Spalas și Sergiu Cioiu.
„Prima viață a fost până la vârsta de 50 de ani în România, apoi a doua viată a fost alături de Lucian Muscurel în ultimii 40 de ani petrecuți în Suedia”, mărturisea actrița în acst volum, potrivit icr.ro.
Liliana Tomescu s-a stins din viață, în Suedia, pe 22 octombrie 2021, la venerabila vârstă de 92 de ani.