Liliana Tomescu este actrița care deși nu și-a desfășurat întreaga carieră teatrală în România deține câteva recorduri pe care critica consideră că niciunul alt artist nu le va doborî. În 30 de ani, Liliana Tomescu va juca serii de spectacole ale cărui număr de reprezentații este uriaș : Pygmalion cca. 500 spectacole, Ciocârlia 400, Luna dezmoșteniților peste 600, Schimbul cca. 200, Adio Charlie 870 spectacole.
Este probabil un caz unic în istoria teatrului românesc ca o artistă să fie văzută de atât de multe ori în aceleași reprezentații.
Cum a fost posibil?
„M-am simțit bine în toate rolurile! Și în „Luna dezmoșteniților”, și în „Ciocârlia” lui Jean Anouilh. Când iubești teatrul cu pasiune, când ești pe scenă și joci ce-ți place, uiți cu desăvârșire de lumea de-afară! Nu-ți mai pasă nici de cenzură, nici că s-au oprit gazele și că pe scena e viscol, iar în sală și acasă, caloriferele sunt înghețate. M-am simțit bine cu toți partenerii mei! Aveam o senzație de comunicare cu ei și cu sala, cu publicul, nemaipomenită!”, a explicat actrițaîntr-un interviu.
Profesoara Valeriei Seciu
O altă uriașă actriță Valeria Seciu rememorează cum i-a cerut Lilianei Tomescu să o înveșe să joace.
„Obişnuiam să merg foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav, în <Pădurea>, cu Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Jules Cazaban. Aşa m-am apropiat de teatru, auzindu-l, văzându-l pe Octavian Cotescu. Era o certitudine pentru mine ca voi deveni actriţă. Am dat de foarte multe ori ocol Institutului, fără să bat la uşă. Întâi am dat examen la Istorie. Chiar de două ori. Pe urmă m-a pregătit Liliana Tomescu. A fost o mare îndrăzneală. I-am dat pur şi simplu un telefon. Şi a fost de o mare generozitate. Ea mi-a dat din fiinţa ei", a relatat actriţa într-un interviu.
Citește și: 92 de ani de la nașterea lui Octavian Cotescu. Iubirea pentru Valeria Seciu și o moarte ciudată
Carieră de „numai” 30 de ani
Liliana Tomescu s-a născut 12 august 1929. Între 1950 și 1980 va juca la Teatrul Notarra. În 1980 a plecat în Suedia împreună cu actorul Lucian Muscurel.
În 1981 a absolvit cursurile intensive de limba suedeză de la Universitatea din Göteborg obținând diploma "SVISS" care îi da dreptul să lucreze la toate nivelele de limba suedeză, începând, în felul acesta, să lucreze ca interpretă, traducătoare și profesoară de "Arta actorului".
Într-un interviu pentru formula-as.ro, spune că, în copilărie, nu au fost semne că are aplecare spre teatru. Nici nu îi plăcea să recite poezii.
„Aș fi putut deveni mai repede inginer de poduri, aș fi putut construi case. Numai că, într-o zi, trecând eu prin Piața Amzei, în fata unei clădiri foarte frumoase care exista și azi, am văzut o coada mare, formata din tineri și tinere. Am întrebat despre ce e vorba și am aflat că acolo e Conservatorul de artă dramatică și că se dă examen de intrare la Teatru. Am mai aflat că trebuie să te prezinți cu o poezie și cu nu mai știu ce.
"Ce-ar fi să-ncerc și eu?", mi-am zis. Așa că mi-am luat inima în dinți, am stat frumos la coadă aia interminabilă, am intrat și am spus nu mai știu ce poezie și încă ceva, habar nu mai am ce... Toate astea în fata unei comisii din care făceau parte minuni ale teatrului românesc: Marioara Voiculescu, Alice Voinescu, Maximilian. Rezultatele se dădeau peste vreo doua-trei zile. M-am dus, m-am căutat pe liste și am văzut că am căzut”. Dar, asta a ambiționat-o și după un an de studiu a ontrat la ctroie.
De ce a ales Suedia
Actrița a explicat pentru aceeiași sursă de ce a plecat din România, doar când tatăl nu a mia putu fi ținut „captiv” de comuniști. Alături de soțul ei, în 1981, au plecat să călătorească în Europa. La întoarcerea spre țară, a simțiti o greutate pe piept și, atunci, i-a spus soțului că vrea să nu se mai întoarcă. Să plece oriunde, dar cât mai departe de România unde regimul comunist era tot mai opresiv.
„Și am ales Suedia. Mi s-a părut că e la capătul lumii țara asta. Așadar, vreau să știi că de fiecare dată când plecam din țară, tatăl meu rămânea drept ostatic. Făcuse pușcărie vreo trei ani, pentru "simplul" motiv că nu a denunțat pe cineva care voia să treacă ilegal granița. A făcut pușcărie cu lanțuri la picioare! La Aiud. I-au rămas în carne urmele lanțurilor.
Cât timp a fost el arestat, și-apoi închis, eu eram deja în teatru. Pe mine nu m-au închis, dar eram dusă după spectacol la interogatorii care durau toată noaptea. Și-a doua zi dimineața trebuia să mă prezint din nou la repetiții.
Țin minte cum colegii mei se îngrijeau să am la mine, într-o trăistuță, un fular și niste mănuși, că daca nu mă întorc de la interogatoriu, să am la mine ceva care să-mi țină de cald. Asta a durat mult, peste trei ani. Lanțurile i le-au pus pentru că tata mi-a scris un bilețel în care mă sfătuia: "Fii cuminte, nu te îngrijoră, urmează-ți calea...". Descoperise un paznic milos care mi-a dat bilețelul când mersesem, la tata, la vorbitor.
S-a aflat acest secret, și-atunci i s-au pus lanțuri la picioare că unui criminal. Să știi că am purtat cu mine acel bilețel, că pe o icoană, pe oriunde am umblat. Iar în acel ultim drum, am plecat din țară cu o mare durere în suflet: tatăl meu murise cu puțin timp înainte. Nu mai putea fi ostatic, nu mai putea fi pedepsit pentru fuga mea...
Și cum nici un drum de o lună, printre cele mai frumoase locuri din Europa, nu mi-ar fi putut alina, cât de cât, durerea de a-l fi pierdut, cum în țară pățisem atâtea, iar cerul deasupra României se-ntuneca tot mai tare, m-am trezit că-i spun lui Lucian: "Gata! Nu vreau să mă mai întorc acolo!", a spus pentru aceeași sursă.
O idilă cu Toma Caragiu ?
Această posibilitate este evocată de George Mihalache. „Părea îndrăgostit de Liliana Tomescu. I-am spus într-o zi, când îl întâlnisem la Dalles, la o repetiție: „Nu prea te văd bine, machidoane. Liliana te-a prins ca într-o pânză de păianjen. Te zbați zadarnic!”, a rememorat George Mihalache.
O perioadă, artistul a suferit enorm și se spune că aproape că se închisese în bibliotecă
Citește și: Strania iubire a lui Toma Caragiu pentru o femeie dusă la biserică. Divorț pentru o colegă de scenă
Un portret de la un poet
Poetul George Tomozie, un prieten alk lui Nichita Stănescu scira, omagial, că „mulţi actori se nasc cu o sumedenie de daruri şi conştienţi de fenomenul ce-l reprezintă nu fac, pe parcursul unei cariere întregi, decât să se „jefuiască” de propriile calităţi, neadăugând nimic farmecelor lor native. Alţii „se fac” actori, muncesc perseverent, îşi reconsideră mijloacele artisticeşti, nu se aventurează în roluri care le sunt străine şi cuceresc cu preţul unor uimitoare strădanii, încrederea publicului.
Şi există şi actori dăruiţi de la primii paşi făcuţi pe scenă sau pe ecran cu fantezie şi ritm, cu sensibilitate şi graţie, cu şansa rară de a putea ataca aproape orice rol dar care nu se mulţumesc cu atât: ei răstoarnă totul, se modifică pe ei înşişi, o iau necontenit de la capăt, un drum o dată cucerit e abandonat, caută, caută fără ostenire.
Liliana Tomescu e o asemenea actriţă...”, potrivit revistei Cinema apărută în anul 1965. Sursa cimec.ro
