De ce au fost interzise tatuajele în Imperiul Roman? Ce semnificație aveau semnele făcute pe piele?

Tatuajele au fost utilizate de diferite civilizații, de la triburile indigene din Polinezia până la egiptenii antici, fiecare atribuindu-le un simbolism specific.

Aceste semne pe piele au avut o profundă semnificație socială, culturală și politică, fiind folosite ca mijloc de exprimare, pedeapsă sau identificare.

Deși au fost folosite și în Imperiul Roman, ele au fost interzise total, la un moment dat.

Imperiul Roman folosea tatuajele pentru sclavi și prizonieri

Tatuarea corpului era asociată, de obicei, în lumea romană sau greacă, cu barbarii și cultele lor misterioase.

Obiceiul grecilor de a-și tatua corpurile provenea de la persani. Aceștia foloseau tatuajele pentru a marca sclavii și criminalii, în cazul în care aceștia încercau să fugă.

Cu toate acestea, tatuajele erau prezente și în lumea romană. Obiceiul tatuării a fost preluat de romani de la greci.

Citește și: „Drogul violului”, detectat într-o secundă de un tatuaj temporar. Păstrează rezultatul pentru o lună

În perioada târzie a Imperiului Roman, când armata imperială era formată în principal din mercenari, s-a decis tatuarea acestora pentru a facilita recunoașterea dezertorilor.

Romanii descriau tatuajul ca pe un stigmat. Mulți autori greci și romani menționează tatuarea corpului ca pedeapsă. Platon menționa că cei vinovați de sacrilegiu ar trebui tatuati și exilați din stat.

La rândul său, Suetonius, un scriitor roman din secolul I e.n., scria că unii dintre cetățenii de viță nobilă erau marcați din ordinul împăratului Caligula – așa-numitul „stigmatum notis”.

„Mulți bărbați de rang onorabil erau mai întâi desfigurati cu semne de fier înroșit și apoi condamnați la mine, la munca la construcția de drumuri sau aruncați la fiarele sălbatice; sau îi închidea în cuști, în patru labe, ca pe animale, sau îi tăia în două”, nota Suetonius, conform imperiulromanum.pl.

Astăzi, tatuajele sunt o adevărată modă, mai ales printre persoanele tinere - Foto Pexels (cu rol ilustrativ)

În mod surprinzător, în ciuda conotației negative a tatuajelor pentru sclavi și criminali, armata romană a folosit această practică, dar într-un mod diferit.

Soldații romani erau adesea tatuați cu un simbol distinctiv al legiunii din care făceau parte. Acest marcaj, realizat probabil cu ace și cerneală vegetală, era aplicat ca un semn de identificare și loialitate față de imperiu.

Citește și: Tatuajele roșii au fost asociate cu un anumit tip de cancer. Care este explicația

Confirmarea acestei situații este opera lui Vegetius – scriitor și istoric roman care a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea d.Hr.

În tratatul său, „Epitoma Rei militaris”, el menționează că recrutarea în armata romană trebuia să înceapă cu testarea forței fizice, apoi cu repartizarea în unitate și, mai târziu, cu tatuarea cu semnul unității.

Tatuajele militare aveau mai multe scopuri:

• Prevenirea dezertării – un soldat care încerca să fugă putea fi imediat recunoscut după tatuaj;
• Identificare în caz de moarte – dacă un soldat cădea pe câmpul de luptă, tatuajul putea oferi indicii despre apartenența sa;
• Crearea unui sentiment de unitate – având același tatuaj, soldații simțeau că fac parte dintr-o comunitate exclusivă și puternică.

Tatuajul roman era o procedură brutală. Tatuatorii foloseau ace rudimentare pentru a face tăieturi în piele și apoi aplicau un fel de cerneală din funingine sau pigmenți.

Lipsa de igienă era de notorietate, ducând adesea la infecții grave. Pentru cei care încercau să scape de sclavie sau de disciplina militară, se recurgea la cauterizare: fiare încinse marcau pielea, lăsând cicatrici permanente și dureri atroce.

Totuși, această practică a devenit mai puțin populară odată cu schimbările ideologice din Imperiu.

Cel mai important factor care a dus la interzicerea tatuajelor în Imperiul Roman a fost adoptarea creștinismului ca religie oficială.

În anul 313 d.Hr., împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milano, prin care a acordat libertate religioasă creștinilor. Ulterior, creștinismul a devenit dominant, iar vechile tradiții păgâne au fost treptat eliminate.

Creștinismul vedea corpul uman ca pe un templu al lui Dumnezeu, iar orice modificare permanentă a acestuia era considerată o formă de profanare.

Citește și: Originea neașteptată a cuvântului salariu. Ce legătura are cu plata soldelor soldaților romani?

În Leviticul 19:28, un pasaj din Vechiul Testament, se menționa clar: „Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă imprimaţi nici un semn pe piele”.

Această percepție a fost preluată și în Imperiul Roman creștin. În anul 325 d.Hr., la Conciliul de la Niceea, împăratul Constantin a emis decrete care descurajau mutilarea trupului, ceea ce includea și tatuajele.

El a a interzis explicit tatuajele aplicate pe față, considerând că acestea profanează imaginea lui Dumnezeu.

Această decizie a fost întărită mai târziu de împăratul Teodosie I, care a interzis în mod oficial orice fel de tatuaj pe corp.

Odată cu creșterea influenței creștinismului, interdicția tatuajelor s-a menținut și în perioada medievală.

Tatuajele au continuat să fie asociate cu stigmatizarea, iar în multe regiuni europene au fost considerate semne ale păgânismului sau chiar ale vrăjitoriei.

Cu toate acestea, în anumite părți ale lumii, tatuajele au rămas o practică respectată.

Astăzi, tatuajele nu mai au aceleași conotații negative, devenind o formă de artă și expresie personală, des întâlnită inclusiv în România.