13 zile din calendar,a pierdut România la 1 aprilie 1919. Abia ieșiți din ororile Primului Război Mondial, românii au trăit și cel mai scurt an din istoria țării. Fenomenul venea, însă, cu o întârziere de peste trei secole față de țările din vestul Europei.
De ce a pierdut România 13 zile din calendar, la 1 aprilie 1919? Cel mai scurt an din istoria țării
Să te duci la culcare pe 1 aprilie și să te trezești că, a doua zi, este 14 aprilie, pare un scenariu desprins din Zona Crepusculară sau, eventual, ce ar ține de vreo efecțiune ce a cauzat intrarea în comă vreme de aproape două săptămâni.
Totuși, este fix ce li s-a întâmplat românilor anului 1919. Și, înaintea lor, altor zeci și sute de milioane de europeni din Vestul continentului, de-a lungul a 337 de ani. Iar totul a pornit de la calculul calendarului..
Problema calendarului, cel care marchează trecerea zilelor și a anilor, a fost una complexă, rezolvată diferit de-a lungul timpului.
Un an calendaristic reprezintă timpul necesar Pământului pentru a efectua o orbită în jurul Soarelui și pentru a se întoarce la punctul arbitrar pe care l-am stabilit ca început al noului an.
Citește și: Care a fost cel mai lung an din istorie? De ce a avut 445 de zile și care a fost scopul acestuia?
Calendarele noastre sunt o încercare de a împărți anul în bucăți (luni, săptămâni, zile) pentru propriul confort și simplificare a vieții.
Este mult mai util să putem spune: „Ne întâlnim pe 4 aprilie, la ora 12:00”, spre deosebire de formula „Când umbrele muntelui se întind până la dealul de acolo, atunci vom lua prânzul”.
Papa Grigore al XIII-lea, a introdus calendarul gregorian - „pe stil nou” - încă din 1582 - Foto: arhiva
Au existat numeroase sisteme de calcul a trecerii unui an, dar, mai apropiat în timp și esențial pentru zona europeană a fost „anul roman”.
Cei din Imperiul Roman aveau inițial un de doar patru luni cu 31 de zile fiecare: martie, iulie, octombrie și mai. Celelalte luni erau mai scurte, conținând 29 de zile fiecare, cu excepția lui februarie, care avea 28 de zile, conform IFl Science.
Citește și: Cum e corect: Paște sau Paști? De ce Învierea Domnului este sărbătorită mereu într-o duminică?
Ca urmare, calendarul a ieșit rapid din sincronizarea cu orbitarea Pământului în jurul Soarelui astfel că, în jurul anului 200 î.Hr., el era atât de dereglat încât o eclipsă aproape totală care a avut loc pe 14 martie a fost înregistrată ca având loc pe 11 iulie.
Data de 1 aprilie 1919 a fost urmată de cea de 14 aprilie
Iulius Cezar a încercat, ulterior, să îndrepte situația prin introducerea calendarului iulian - după numele său, Iulius - în anul 45 î.Hr., adăugând una sau două zile la sfârșitul tuturor lunilor scurte (cu excepția lunii februarie), pentru a face ca numărul total de zile dintr-un an să fie mai familiar, 365.
Dar, înainte ca noul calendar să rezolve lucrurile într-o oarecare măsură, mai era încă o problemă de rezolvat; anul nu era încă în concordanță cu anotimpurile. Pentru a remedia această problemă, Cezar a adăugat câteva luni la anul 46 î.Hr.
Ca urmare, anul 46 î.Hr. a devenit cel mai lung an din istoria cunoscută, cu 445 de zile, și este uneori denumit, din motive evidente, „annus confusionis” sau „anul confuziei”.
Calendarul introdus la 1 aprilie 1919 a fost supranumit „pe stil nou”
Timp de 1500 de ani, lumea europeană s-a bazat pe calendarul iulian - supranumit, ulterior, „pe stil vechi” - care s-a ghidat, la rândul său, pe sistemul de calcul egiptean,
Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 d.Hr., la calcularea datei Paştelui.
Din acest moment, calculul corect al calendarului a devenit o problemă religioasă extrem de importantă, cel puțin pentru lumea creștină.
Citește și: Când s-a transformat forma de inimă în simbolul iubirii? Planta care a inspirat reprezentarea
Deoarece între calendarul iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel solar, de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde exista anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns, după 370 de ani - perioada scursă între adoptarea calendarului iulian și Sinodul de Niceea - la o diferenţă de trei zile.
Ziarul Universul din 14 aprilie 1919 explica, pe prima pagină, motivele reformei calendarului - Foto: desteptarea.ro
Altfel spus, calendarul iulian folosit pe atunci era deja cu trei zile în urma calendarului solar.
În acest context, a apărut o problemă la calcularea datei Paștelui, pe care Conciliul de la Niceea o fixase să cadă în prima duminică după prima lună plină ce urma echinocțiului de primăvară.
Dar cum discrepanța menționată mai sus n-a făcut decât să se accentueaze de-a lungul secolelor, în 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decis să îndrepte calculul prin introducerea calendarului care i-a preluat și numele, „calendarul gregorian” sau „pe stil nou”.
Luna octombrie a fost aleasă de Vatican pentru a face schimbarea, tocmai a pentru a evita evenimente majore din calendarul creștin.
Astfel, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit, peste noapte, 15 octombrie. Totuși, Papa Grigore ar fi trebuit să schimbe data cu 13 zile, pentru a compensa diferența reală de zile, dar, după sfaturile matematicienilor și oamenilor de știință ai vremii, a schimbat-o doar cu 10 zile.
Deși Biserica Catolică a adoptat calendarul gregorian în 1582, procesul de răspândire a lui s-a desfășurat lent, de-a lungul a peste trei secole, mai întâi în lumea catolică, ajungând tocmai la 1752 și în Marea Britanie, SUA și Canada.
În schimb, ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, l-au evitat complet vreme de secole. În aceste țări, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul al XX-lea, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.
În țara noastră, trecerea la calendarul gregorian s-a făcut abia în anul 1919, când data de 1 aprilie a devenit oficial data de 14 aprilie, cele 13 zile din acest interval de timp fiind, la rândul lor, „șterse” din istorie.
Citește și: De ce Paștele catolic și cel ortodox se sărbătoresc în zile diferite? Cum se calculează datele
Dar asta s-a întâmplat doar la nivelul calendarului civil, Biserica Ortodoxă Română adoptând noul sistem de măsurare a timpului abia cinci ani mai târziu, în 1924.
Cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) şi Biserica Ortodoxă Romană (1924), Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), iar Biserica Ortodoxă Bulgară abia în 1968.
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, precum Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă, Biserica Sârbă, dar şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, potrivit ziarulunirea.ro.
Cu toate acesta, strict în legătură cu data Paștelui, BOR folosește tot calendarul iulian, „pe stil vechi”, pentru a o sărbători, în acord cu celelalte Biserici Ortodoxe surori.
