Care a fost cel mai lung an din istorie? Unii ani par să treacă cât ai clipi din ochi, în timp ce alții par să dureze mult mai mult. Dar unii, cum ar fi anii bisecți, pot dura puțin mai mult decât de obicei. Și apoi este anul 46 î.Hr., care a durat cu 80 de zile mai mult decât suntem obișnuiți.
Care a fost cel mai lung an din istorie? De ce a avut 445 de zile și care a fost scopul acestuia?
Acum peste două milenii, în anul 46. î.Hr, populația celui mai important imperiu al antichității, cel roman, a avut parte de un an neobișnuit de lung, chiar și pentru modalitatea de calcul de atunci, însumând 445 de zile față de cele 365 cu care suntem obișnuiți.
Dar de ce a durat anul atât de mult? Anii reprezintă timpul necesar Pământului pentru a efectua o orbită în jurul Soarelui și pentru a se întoarce la punctul arbitrar pe care l-am stabilit ca început al noului an.
Calendarele noastre sunt o încercare de a împărți anul în bucăți (luni, săptămâni, zile) pentru confortul nostru.
Este deosebit de util să putem spune „Ne întâlnim pe 3 martie la ora 12:00”, spre deosebire de formula „Când umbrele muntelui se întind până la dealul de acolo, atunci vom lua prânzul”.
Însă calendarele anterioare celui iulian și mai ales gregorian, pe care-l folosim la ora actuală, nu erau atât de eficiente.
Citește și: De ce are luna februarie 28 de zile? Ce este anul bisect? Legătura cu superstițiile romanilor
Înainte de introducerea calendarului iulian de către Iulius Cezar, anul roman arăta foarte diferit, conținând doar patru luni cu 31 de zile fiecare: martie, iulie, octombrie și mai.
Celelalte luni erau mai scurte, conținând 29 de zile fiecare, cu excepția lui februarie, care avea 28 de zile, conform IFl Science.
Iulius Cezar a introdus calendarul iulian în anul 45 î.Hr - Foto: Pexels (cu rol ilustrativ)
Ca urmare, calendarul a ieșit rapid din sincronizarea cu orbitarea Pământului în jurul Soarelui astfel că, în jurul anului 200 î.Hr., calendarul era atât de dereglat încât o eclipsă aproape totală care a avut loc pe 14 martie a fost înregistrată ca având loc pe 11 iulie.
O „lună intercalară”, numită Mercedonius, trebuia adăugată la fiecare câțiva ani pentru a contracara deriva. Totuși, nu era un mod prea bun de a gestiona un calendar.
Iulius Cezar a introdus calendarul iulian în anul 45 î.Hr.
Deși Mercedonius putea fi folosită pentru a realinia calendarul cu anul, acest lucru era o cale spre abuzuri politice, cum ar fi prelungirea mandatului cuiva ales într-o funcție importantă.
Iulius Cezar a încercat ulterior să îndrepte situația prin introducerea calendarului iulian - după numele său, Iulius - în anul 45 î.Hr., adăugând una sau două zile la sfârșitul tuturor lunilor scurte (cu excepția lunii februarie) pentru a face ca numărul total de zile dintr-un an să fie mai familiar, 365.
„Apoi, îndreptându-și atenția spre reorganizarea statului, a reformat calendarul, pe care neglijența pontifilor îl dezordonase de mult, prin privilegiul lor de a adăuga luni sau zile după bunul plac, astfel încât sărbătorile recoltei nu aveau loc vara și nici cele ale recoltei toamna; și a adaptat anul la cursul soarelui, făcându-l format din trei sute șaizeci și cinci de zile, abolind luna intercalară și adăugând o zi la fiecare patru ani”, a scris istoricul roman Suetonius în Life of Julius Caesar („Viața lui Iulius Cezar”), mai notează sursa citată.
Dar, înainte ca noul calendar să rezolve lucrurile, într-o oarecare măsură, mai era încă o problemă de rezolvat; anul nu era încă în concordanță cu anotimpurile. Pentru a remedia această problemă, Caesar a adăugat câteva luni la anul 46 î.Hr.
Citește și: De ce Paștele catolic și cel ortodox se sărbătoresc în zile diferite? Cum se calculează datele
„În plus, pentru ca socoteala corectă a anotimpurilor să înceapă cu următoarea calende din ianuarie, el a inserat alte două luni între cele din noiembrie și decembrie, prin urmare, anul în care s-au făcut aceste aranjamente a fost unul de cincisprezece luni, inclusiv luna intercalară, care aparținea acelui an conform obiceiului anterior”, a mai notat Suetonius în lucrarea menționată.
Ca urmare, anul 46 î.Hr. a devenit cel mai lung an din istoria înregistrată, cu 445 de zile, și este uneori denumit, din motive evidente, „annus confusionis” sau „anul confuziei”.
