Cum să te îmbraci pe caniculă? Materialele și culorile ideale ale hainelor, la temperaturi de 40°C

DE Florentina Enache | Actualizat: 10.07.2024 - 13:08
Cum să te îmbraci pe caniculă? Materialele și culorile ideale ale hainelor, la temperaturi de 40°C - Foto: Profimediaimages.ro (Fotografie cu rol ilustrativ)

Cum să te îmbraci pe caniculă? Materialele și culorile ideale ale hainelor, când afară sunt 40°C.

SHARE

Luna iulie a adus temperaturi și de 40 de grade Celsius în unele zone ale țării, motiv pentru care este important să oferim mai multă atenție hainelor pe care le purtăm pe timp de caniculă, pentru că ele influențează temperatura corpului, prin materialul și culoarea acestora.

Hainele din bumbac și din in, ideale pe caniculă

Cel mai important aspect când vine vorba despre hainele pe care le purtăm pe timp de caniculă este materialul din care acestea sunt făcute.

Pe timp de vară, este recomandat să purtăm haine din bumbac sau din in.

Țesătura de bumbac absoarbe transpirația, dar se usucă mai greu față de alte materiale, precum sunt cele sintetice. 

Citește și: Ponturi ca să reziști pe caniculă. Care persoane sunt cel mai afectate de temperaturile ridicate?

Bumbacul permite circulația eficientă a aerului, facilitând absorbția și evaporarea rapidă a transpirației. Acest proces contribuie la un efect de răcire a corpului. 

Mai mult decât atât, bumbacul este delicat cu pielea sensibilă, reducând riscul de reacții alergice cauzate de expunerea la căldură. Spre deosebire de țesăturile sintetice, care pot duce la iritarea pielii, proprietățile hipoalergenice ale bumbacului fac din acesta o alegere sigură.

Țesăturile de bumbac subțiri și de culori deschise sunt preferate celor mai groase și mai închise la culoare. Căutați articole de îmbrăcăminte care sunt confecționate din bumbac 100%. 

Citește și: Se doboară recordul de temperatură din România? Maxima absolută a fost înregistrată acum 73 de ani

Hainele din in sunt, de asemenea, recomandate pentru a fi purtate pe caniculă. Acest material este răcoros, permite circulația aerului și, la fel ca și bumbacul, absoarbe transpirația mult mai eficient față de alte țesături. 

Inul este în mod natural antibacterian și rezistent la pete. Articolele de îmbrăcăminte confecționate din in se vor curăța chiar și atunci când le spălați la temperaturi scăzute.

Ce culori să porți vara?

Toată lumea știe că hainele negre absorb căldura și că ar fi bine să le evităm pe timp de caniculă. De obicei, vara se poartă haine albe, însă cercetătorii au analizat și pentru ce alte culori ale hainelor putem opta când este foarte cald.

Într-un studiu din 2020, o echipă de oameni de știință japonezi, condusă de cercetătorul Toshiaki Ichinose de la Institutul Național pentru Studii de Mediu, a cercetat importanța alegerii culorii unei haine în perioadele de caniculă, conform Lifestyleasia.

Toshiaki Ichinose a expus la soare nouă tricouri de diferite culori, de la roșu la verde deschis, galben, albastru, negru, alb și verde închis. Temperatura de afară era de aproximativ 30 de grade Celsius. După numai cinci minute de expunere, cercetătorul a examinat temperatura de la suprafața țesăturilor și a observat o diferență de 20°C între cel mai rece și cel mai cald tricou.

Citește și: Cum reziști la 40 de grade Celsius? Trucuri pentru a te răcori în autobuz sau pe trotuarele încinse

Temperatura de la suprafața tricoului alb a fost de aproximativ 30 de grade Celsius, echivalentă cu temperatura aerului în timpul studiului. În schimb, temperatura de la suprafața tricoului negru a fost de peste 50 de grade Celsius, o diferență de 20 de grade față de modelul alb. 

După alb, culorile care mențin corpul rece sunt galbenul, griul și, în mod surprinzător, roșul. Movul se află la mijlocul clasamentului, așa că poate fi purtat pe timp de caniculă dacă este culoarea ta preferată. Pe de altă parte, este recomandat să evitați albastrul, precum și verdele închis și negrul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te