Cum a rezolvat George Constantin marea dilemă a vieții sale? Considerat unul dintre cei mai mari actori din istoria României, marele artist ar fi împlinit 91 de ani, pe 3 mai. Din păcate, o măcinare lăuntrică l-a „ros” și l-a îmbolnăvit într-atât încât avea să se săvârșească din viață, în 1993, cu doar o săptămână înainte de a sărbători vârsta de 61 de ani.
Cum a rezolvat George Constantin marea dilemă a vieții sale? „Am dat cu banu'”. Ce l-a omorât?
Horațiu Mălăele l-a numit „Patriarhul teatrului românesc”, marele regizor Lucian Pintilie îi spunea „Regele”, iar un actor de talia lui Ștefan Iordache îl urmărea din culise, la repetiții, și se întreba dacă este real,
George Constantin a fost un monument al artei intepretative românești. Și da, talentul său s-a exprimat cel mai mult pe scena teatrului, pentru că în film, în ciuda numeroaselor roluri, parcă niciodată n-a primit unul atât de „greu”, cu care să fie asociat peste timp.
Așa cum a fost cazul, de exemplu, al lui Amza Pellea - Mihai Viteazul, cu Gheorghe Cozorici - Ștefan cel Mare, Ștefan Sileanu - Vlad Țepeș. Toma Caragiu - în „Actorul și sălbaticii” și „Operațiunea Monstrul” sau Ștefan Mihăilescu-Brăila - în „Secretul lui Bachus”, iar lista ar putea continua.
Sigur, Constantin a apărut în chip de Burebista în filmul cu aelași nume din 1980, de Mihai Kogălniceanu în „Pentru Patrie” (1978) sau l-a întruchipat pe gansterul Semaca, în „Cu mâinile curate” (1972) și „Ultimul cartuș” (1973) și l-a interpretat magistral pe Procuror în, deja, legendara peliculă a lui Lucian Pintilie, „Reconstituirea” (1968).
Dar pasul de uriaș al forței sale artistice s-a măsurat mai ales pe scena Teatrului Nottara, fost Teatrul Armatei, inițial.
George Constantin s-a născut acum 91 de ani, pe 3 mai 1933, într-o familie modestă, copilărind în cartierul Ghencea, după moartea prematură a tatălui, Tănase, șofer la Fabrica de Țigarete.
Citește și: Ce scenă de film l-a îngrozit pe Florin Piersic? „Dacă nu o să faceţi pe voi, să îmi daţi un telefon
La 10 ani vede prima oară o piesă de teatru la Cinematograful „Muncă și Lumină” din cartierul Uranus, care avea să devină chiar una dintre sălile Teatrului Armatei.
Dată fiind lipsa tatălui și pentru că aveau nevoie de bani în casă, la 15 ani, se înscrie la o școală profesională de pe lângă Întreprinderea de Construcții de Avioane (ICAR) din București, la specializarea „ajustaj”. Așa se face că primul său gând a fost să devină aviator, scrie nottara.ro.
Dar, o profesoară îi întrezărește talentul și, la numai 16 ani, joacă cu o trupă de amatori rolul lui Tipătescu din „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale. Astfel, prinde gustul pentru teatru.
După o încercare eşuată în 1951, în anul următor este admis la Institutul de Teatru şi Film, la clasa maestrului Nicolae Bălțățeanu, asistenți fiind Ion Cojar și Vlad Mugur.
George Constantin, alături de Mihai Pălădescu, în filmul „Răpirea fecioarelor” din 1968 - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Dar cariera și-a decis-o, în mod paradoxal, dând cu banul, împreună cu colegul Gheorghe Cozorici, pentru că fusese admis la două facultăți, de fapt, după cum a povestit însuși artistul.
„Când am dat examenul de admitere la Institutul de Teatru în 1951, am căzut. Anul următor, ca să fiu și mai sigur, am dat și la Teatru și la Cinematografie.
Am reușit la ambele și, țin minte, am mers cu Gheorghe Cozorici în Piața Universității și am dat cu banul unde să mergem. Ne-a căzut Teatrul”, povestea actorul,
După facultate, a fost repartizat la Teatrul Armatei, viitorul Nottara, unde avea să scrie istorie.
În anii ’60 s-a căsătorit cu mezzosoprana Iulia Buciuceanu, sora actriţei Tamara Buciuceanu – iar fiul lor, Mihai Constantin, născut în 1964, a devenit la rândul lui un actor de succes în teatru și binecunoscut din tinerețe, prin rolurile jucate ân seria filmelor „Liceenii”.
Citește și: Actorul genial cu 300 de roluri în teatru. Bolnav, amenințat cu evacuarea din casă, moare la 60 ani
George Constantin era conștient de valoarea generației sale de actori, așa-numita „generație de aur”, după cu afirma, fără false modestii, într-un interviu pentru revista Cinema din 1973
„Vedeţi, noi, generaţia ’50 - Silvia Popovici, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Draga Olteanu, Cozorici, Stănculescu - nu semănăm deloc cu cei care au venit după noi.
Nu semănăm cu generaţia Motoi, de exemplu, şi cu atât mai puţin cu cea foarte tânără. Am impresia că suntem, cât de cât, o generaţie mai matură, nu numai sub aspectul vârstei.
Privim lucrurile mai în profunzime. Poate de asta am şi reuşit să lăsăm câte ceva de-al nostru, ceva ce ne seamănă”, spunea George Constantin în interviul citat, conform dosaresecrete.ro.
Marele actor se autocaracteriza drept un undivid incomod, plin de complexe și un mare timid, în ciuda imaginii lăsate pe scena teatrului.
„Nu sunt deloc un individ comod. Sunt plin de complexe și, uneori, aș zice, chiar speriat. Sunt un timid prin excelență. Până la spaimă.
Ar putea să pară o mare farsă ce spun eu aici pentru cei care mă știu de pe sceră, dar ăsta e adevărul…
Fricile mele sunt foarte mari şi multiple. Începând cu mine, ca existenţă, şi sfârşind cu profesia mea. Dar mă mângâi cu gândul că nu numai eu sunt așa”, dezvăluia George Constantin în același interviu.
Teatrul Nottara a fost scena marilor realizări artistice ale lui George Constantin - Foto: nottara.ro
Un alt imens actor, Horațiu Mălăele, scria în 2020 despre pasiunile celui pe care el îl considera „patriarhul teatrului românesc.
„L-am cunoscut pe „nea Georgică“ aşa cum era el. Atunci am aflat că îi plăceau femeile frumoase şi băuturile tari, că fuma Papastratos, că mânca peste măsura pântecului şi că el era cel mai mare actor al nostru.
Şi-atunci, în primăvara ambiţiilor mele, la "Timon din Atena", ne-am certat atât de rău, eu şi George, încât a trebuit să intervină întreg Teatrul Nottara să ne despartă, ca să ne putem da seama că suntem inseparabili, legând o prietenie ce avea să dureze până la prematura lui dispariţie. (...) El, George Constantin, era patriarhul teatrului românesc”, afirma Mălăele.
Iar cei care l-au văzut jucând pe scena de la Nottara înțeleg prea bine că afirmația este absolut corectă. Doar lista câtorva dintre personajele intepretate pe scândura teatrului ne dă fiori de admirație mută.
Citește și: „Îi plăceau femeile frumoase, băuturile tari și era cel mai mare actor român”. Moare de inimă rea
Din imensa listă, nu trebuie să selectăm decât „Timon din Atena”, „Frații Karamazov”, dar și „Karamazovii“, „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”, „Livada de vișini”, „Unchiul Vanea”, „Femeia îndărătnică”, „Antoniu și Cleopatra” „Act venețian”, „Ultima oră”, „Jocul de-a vacanța”, „Avarul”, „Burghezul gentilom”.
I-a iubit mai ales pe Cehov și pe Shakespeare, nu i-a negizat deloc pe dramaturgii români de talia unor Camil Petrescu sau Mihail Sebastian iar, ulterior, a fost atras și de dramaturgii francezi.
Dar cel mai greu rol din viața „patriarhului” avea să vină după 1990, deși libertatea ar fi trebuit să-i descătușeze și mai mult exprimarea artistică.
A fost distribuit din ce în ce mai puţin în film și teatru, iar noua reaitate i-a adus o problemă care l-a măcinat și l-a doborât.
Cum George Constantin locuia într-o casă naționalizată, foştii proprietari ai aesteia au revendicat-o și îl ameninţau permanent cu evacuarea.
Gândul, frământarea că-şi va pierde casa în care a locuit cu familia îl îmbolnăveşte la propriu, până la urmă.
Citește și: De ce a luat bătaie Jean Constantin la filmările pentru Brigada Diverse? „Ea nu știa că sunt actor”
Moare prematur, pe 30 aprilie 1994, la nici 61 de ani, de „inimă rea” - după cum spun unii - nesuportând ideea că ar putea fi dat afară din locuință, după o viaţă de muncă.
Dar Geoge Constantin va rămâne mereu „cel care a dat cu banul” pentru a deveni, finalmente, o adevărată icoană a teatrului românesc.
