Care au fost iubirile Irinei Petrescu? Actrița s-a luptat 30 de ani cu cancerul

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 18.06.2024 - 08:43
Care au fost iubirile Irinei Petrescu - Foto: Facebook/Cineclic
Care au fost iubirile Irinei Petrescu - Foto: Facebook/Cineclic

Care au fost iubirile Irinei Petrescu? Marea actriță, care avea un statut de „divă” a cinematografiei noastre, în anii 60 - 70, a trăit pasiuni intense, în ciuda aparenței sale de femeie inabordabilă, de neatins, la care simplii muritori nu puteau ajunge.

SHARE

Care au fost iubirile Irinei Petrescu? Marea artistă, care transmitea misterul și inaccesibilitatea unui „Sfinx”, la fel ca Greta Garbo, a avut o viață plină de trăiri intense, povești de dragoste mistuitoare, dar și tragedii negre precum iadul. Vreme de 30 de ani a dus o bătălie constantă cu cancerul, în fața căruia a cedat, finalemente, la vârsta de 71 de ani.

Care au fost iubirile Irinei Petrescu? Actrița s-a luptat 30 de ani cu cancerul

Dar, dacă ar fi trăit, Irina Petrescu ar fi împlinit, miercuri, 19 iunie, 83 de ani. S-a născut în această zi de vară a anului 1941, în București, dat familia deţinea proprietăţi însemnate în Argeş, de unde erau bunicii săi.

Aceștia aveau în satul Rădeşti o casă musceleană cu etaj şi cu cerdac. „Aceea este casa copilăriei mele fericite”, spunea Irina Petrescu într-un interviu și a fost locul în care și-a găsit refugiul și liniștea în ultimii ani ai vieții.

Cu tatăl medic, Irina Petrescu a vrut, inițial, să devină arhitectă, dar o mătușă a determinat-o să dea la Filologie, mai ales că, mioapă fiind, ar fi avut mari probleme cu numeroasele desene și schițe cerute la Arhitectură.

Dar admiterea a fost un eșec umilitor pentru fosta premiantă pe linie din liceu. Firește, în tot răul a fost și un bine. Unul care avea să-i schimbe întreaga existență.

Citește și: Recunoașteți personajul? A fost „soția” lui Amza Pellea în „Haiducii” și „Osânda”. Emigrează în 1980

„Părinţii mei, ca să mă consoleze, m-au luat într-o seară cu ei la restaurantul Continental. Şi pe lângă noi a trecut de câteva ori un domn cu barbă care, la un moment dat, a cerut permisiunea să vorbească cu tata.

Eu şi mama am crezut că este un fost pacient, dar, după ce domnul a plecat, tata ne-a spus că era regizor, că se numea Savel Stiopul şi că i-a cerut voie ca eu să dau nişte probe pentru un film.

Am mers la studio, am făcut nişte fotografii pentru un film al cărui scenariu era scris de Marin Preda. Filmul nu s-a mai făcut, dar Savel mi-a zis: „Te pregătesc eu. Trebuie să te prezinţi la admitere la Institut”.

M-am pregătit, am dat examen, dar nu am scris în dosar că aveam un unchi deţinut politic, că mama avusese o casă naţionalizată, că mai avuseseră nişte averi pe la ţară”, arată adevarul.ro.

La 19 ani, cu Liviu Ciulei în „Valurile Dunării” (1960) - Foto: Facebook/Cineclic

Încă din timpul studenției, în 1960, a debutat cu mare succes în cinematografie,  în filmul „Valurile Dunării” în regia lui Liviu Ciulei, care o remarcase în timpul probelor date pentru filmul ce nu s-a mai făcut, al lui Savel Stiopul.

Pelicula a avut un succes imens și a transformat-o pe tânăra de 19 ani într-o celebritate chiar internațională, mai ales că a reuşit să câştige Premiul I la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

Între ea și Ciulei se pare că s-a născut și o mare pasiune în timpul filmărilor, acesta fiind și titularul unuia dintre rolurile masculine principale.

„Se vedea cu ochiul liber că se iubesc”, a dezvăluit cunoscutul critic de film, Irina Margareta Nistor, într-un interviu mai vechi.

Dar actrița a fost colegă la Institutul de Teatru și cu Ştefan Iordache. De asemenea, o mare iubire s-a născut între ei, dar după terminarea studiilor, în 1963.

Citește și: Recunoașteți personajul? Joacă în „Mihai Viteazul” și cu Victor Rebengiuc. „Dispare” la 38 de ani

Însă exigentul tată al Irinei l-a respins pe Iordache care, la acea oră, avea mai mult faima de „golan de Rahova”.

Actorul, în schimb, o vedea pe aceasta ca pe o vedetă, pentru că „avusese un rol important în film, era cunoscută”, se scrie în cartea „Regele Scamator Ştefan Iordache”, de Ludmila Patlanjoglu.

Cu Ștefan Iordache, într-o probă pentru filmul „Duminică la ora șase”, peliculă în care actorul n-a mai jucat, la intervenția părinților Irinei -  Foto: Facebook/Cineclic

„Am primit o scrisoare, la început nici nu ştiam de la cine e. Îmi scria că îi e dor de mine şi că vrea să mă vadă. Faptul că cineva se îndrăgostise de mine, o actriţă cunoscută, cum devenise Irina Petrescu, m-a copleşit.

Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: „Cum îţi îmaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?”.

Încerca să-mi demonstreze că nu am nici un viitor, că sunt un nimeni. Dădusem nişte probe pentru filmul „Duminică la ora şase”. Pintilie mă asigurase că am luat rolul. Aveam parteneră pe Irina.

După câteva zile m-a sunat asistentul lui să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord”, a mai povestit Iordache în volumul menționat.

Poate că și de aceea, pentru a-i descuraja pe eventualii „pețitori” neaveniți - în opinia lor - părinții i-au aranjat Irinei o căsătorie „onorabilă”, cu cineva pe măsura statutului ei de fiică de doctor.

Dar acea căsnicie, care avea să fie și singura din viața actriței, n-a durat decât două luni, peste ea așternându-se uitarea.

Citește și: Recunoașteți personajul? A fost „soția” lui Jean Constantin în seria „Haiducilor”. Dispare din filme

Irina Petrescu a trecut, la 26 de ani, printr-o dramă cumplită. Ambiisăi părinți, pe care-i iubea enorm, au pierit într-un accident de circulaţie, petrecut atunci când se întorceau de la Rădeşti spre Bucureşti.

Drama a avut loc în preajma Sărbătorilor de iarnă ale anului 1967, Irina aflându-se în străinătate. La revenirea în țară, ea a descoperit, într-o cameră înghețată, bradul de Crăciun ce fusese deja împodobit de mama ei înainte de cumplitul accident.

Din acel moment, artista n-a mai împodobit niciodată vreun brad de Crăciun, scrie comentator.ro.

Dar viața trebuia să meargă mai departe, mai ales că Irina devenise o actriță tot mai apreciată. În așa măsură, încât a ajuns chiar și la Holywood, unde i s-a propus să rămână pentru a-și duce cariera la alt nivel.

Dar ea a preferat să revină în țară. De ce? Pentru că era foarte îndrăgostită, după cum a mărturisit ea într-un interviu acordat Cristinei Stănciulescu în 1997 și publicat pe site-ul cristinastanciulescu.ro

Actorul pe care îl iubea nebuneșe pe atunci și care a fost marea sa iubire, era Adrian Pintea.

„Evident că sunt îndrăgostită de el (nr. - de Liviu Ciulei), așa cum era și este orice făptură feminină care intră în conul de lumină al acestei mari personalități.

Dar dacă ați citit cumva revistele care titrează că actrița Irina Petrescu a fugit de la Hollywood pentru că era nebunește îndrăgostită de Liviu Ciulei, să știți că e pe jumătate adevărat. Am fugit de la Hollywood pentru că eram nebunește îndrăgostită, da, dar nu de Liviu Ciulei”, mărturisea actrița în interviu.

Relația cu Adrian Pintea a fost una specială i a durat mai mult de un deceniu. Înainte, ea mai fusese într-o legătură de câțiva ani cu actorul Virgil Ogășanu.

Cu marea ei iubire, Adrian Pintea, în filmul „Cei care plătesc cu viața” -  Foto: Facebook/Cineclic

 „Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“, povestea, la un moment dat, și Adrian Pintea

Cei doi se cunoscuseră când Pintea era încă student, prin 1978, Irina Petrescu fiind cu 13 ani mai în vârstă. 

Pe atunci el avea 23 de ani, iar ea, 36. Dar, după doi ani de relaţie, Irina primea încă o lovitură dură din partea destinului, fiind diagnosticată cu cancer la sân.

A luptat cu boala şi şi-a extirpat un sân, dar situația i-a afectat profund şi relaţia: Adrian Pintea a dus extrem de greu lovitura. A avut o cădere, gândul că o putea pierde pe Irina nu-i dădea pace.

Apoi a început să-şi găsească evadarea într-o viaţă dezordonată, „înecată” în alcool, care, în cele din urmă, a dus şi la destrămarea relaţiei.

La rândul ei, actriţa a mărturisit, după moartea acestuia, în 2007, ceea ce a însemnat Adrian Pintea pentru ea. 

Citește și: Peripețiile lui Jean-Paul Belmondo în România. Cine era actrița cu care a avut o relație pasională?

„El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egală. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru“, a spus actriță despre marea sa iubire, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), când a fost distinsă cu Premiul de Excelenţă.

Destrămarea relației cu Pintea și lupta cu cancerul au afectat-o mult pe actriță, care nu s-a recăsătorit niciodată. S-a întors la viața sa discretă, iar ultimii ani ai existenței sale a preferat să-i trăiască retrasă în casa copilăriei din Argeș.

Mai mult, cu doi ani înainte de moartea ei, survenită în 2013, spunea că nu are nicio relație cu tehnolgia, că nu are Internet, nici conturi de Facebook..

„Eu sunt pe trotuarul acesta, digitalul este pe trotuarul de vizavi. Trecem unul pe lângă altul, dar nu ne salutăm. Folosesc un amărât de telefon, nu am internet.

Am colegi care „zboară" pe net. Victor Rebengiuc are cont pe Facebook, are fani, vorbeşte pe Skype. Pe mine, tehnologia mă umileşte, îmi dă o stare îngrozitoare. Chiar şi televizorul îl folosesc foarte rar”, mărturisea actrița, la acel moment.

Citește și: Misterul morții lui Adrian Pintea. Ce acuzații au făcut părinții marelui actor?

Irina Petrescu a murit la 19 martie 2013 la Spitalul Elias, la vârsta de 71 de ani. A fost înmormântată în Cimitirul „Reînvierea” din cartierul Colentina.

Însă farmecul discret și parfumul magic ale personalității sale și ale rolurilor pe care le-a interpretat în film și teatru încă ne învăluie pecum un mister captivant, dar de nedeslușit.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te