Firma a prezentat noul Ninox 103 la recentul show „Undersea Defense Technology” din Olanda. Boaz Ben-Chaim, șeful departamentului de dezvoltare a afacerilor internaționale la Spear, a declarat că departamentul de apărare al Statelo Unite a văzut o demonstrație a sistemului în timpul exercițiului „Trident Spectre” de pe coasta Virginiei, anul trecut.
El a mai spus că sistemul este complet dezvoltat și că forțele de apărare israeliene o testează în prezent ca parte a unui program de evaluare.
Citește și: VIDEO Un client al unei terase, călcat în picioare de un tânăr care a scos și cuțitul
Un submarin „poate elibera [Ninox 103] sub apă fără să iasă la suprafață, iar apoi [operatorii] obțin o arie de observare foarte vastă pe care nu o au de la catargul normal [al submarinului]; nu trebuie să aduci catargul deasupra apei, dar poți vedea de sus”, a explicat el, conform DefenseNews.
Sistemul a fost supus unor teste de până la 30 de metri adâncime sub apă, iar compania susține că poate rezista la 50 de metri. Ben-Chaim a susținut că un submarin nu ar trebui să fie modificat semnificativ pentru a folosi drona, spunând că sistemul poate fi integrat folosind dotările existente.
Citește și:VIDEO Victorie fără probleme pentru Sorana Cîrstea înainte de semifinalele de la Birmingham
Drona poate zbura până la 50 de minute și, în funcție de vânt și de alte probleme, raza sa de comunicare ajunge la 10 kilometri în timp ce zboară cu o viteză de 20 de noduri (23 mph), a spus compania. Poate transporta o sarcină utilă de 1 kilogram, indiferent de conținut, Ben-Chaim observând că acest lucru îi conferă Ninox-ului 103 flexibilitatea de a fi folosit ca releu de comunicații sau pentru colectarea informațiilor.