Centralele termice vechi, pe gaze, măresc consistent factura la curent. Şi nu numai ele. Obiceiurile costă. Există o serie destul de lungă de consumatori casnici cu care te-ai obişnuit, care generează confortul zilnic, dar care induc costuri lunare importante.
Cândva una dintre cele mai faimoase staruri pentru adulți, Jenni Lee abia dacă mai poate fi recunoscută acum, după ce a decis să dea la o parte luxul și trăiește sub Las Vegas Strip, în tuneluri considerate „bântuite”, fără căldură, lumină sau apă curentă.
Trei surori învață și citesc la lumina lumânării și împart aceeași bucată de pâine, când o au, dar știu ce vor. Cea mare are 13 ani și vrea să ajungă asistentă medicală, celei mijlocii îi place limba engleză și cea mică iubește cărțile.
Jandarmii băcăuani au desfăşurat o misiune specială în localitatea Podu Turcului, la o mamă care îşi creşte singură cei trei copii într-o locuinţă ce nu este racordată la energie electrică.
Un fost gangster recuperator pentru Mafie și traficant de droguri care nu ezita să pună mână pe arma de foc pentru a recupera datoriile mafioților a lăsat viața criminală în spate pentru haina de episcop. Mafiotul era un amic al prințului William.