duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Părintele Vasile Ioana: „Lumina Învierii înseamnă să fim şi noi lumina pentru ceilalţi”

Data publicării: 15.04.2023 • 10:25 Data actualizării: 15.04.2023 • 10:35
Părintele Vasile Ioana - Foto: Facebook/Părintele Vasile Ioana
Părintele Vasile Ioana - Foto: Facebook/Părintele Vasile Ioana

Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Bucureşti, a vorbit despre semnificaţia Învierii Domnului, dar şi despre relaţia pe care ar trebui să o aibă credincioşii cu Dumnezeu.

“Lumina Învierii ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi să fim noi lumina. Învierea Lui Hristos ar avea reverberaţie în lumea noastră dacă noi am fi lumina.

Degeaba a Înviat El acum două mii de ani, dacă nu înviem şi noi. El ne ia cu El în demersul ăsta de Înviere; înseamnă să fim şi noi lumina pentru ceilalţi, bucurie pentru ceilalţi, atunci când îi privim pe ceilalţi să minimizăm lucrurile neplăcute care ne despart de cei din alte generaţii cu noi şi să maximizăm ce ne apropie şi vom deveni atunci lumină“, a spus părintele Vasile Ioana, relatează Agerpres.

Citește și: VIDEO De ce se ține post negru și se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce ne dă Învierea Domnului

Parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Bucureşti susţine că tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre biserică şi spre spiritualitate, iar sărbătoarea Sfintelor Paşti ar trebui privită ca fiind un moment petrecut alături de familiei, în comuniune.

„Tinerii au observat că sunt vânaţi de bănci pentru credite, de cei care vând, ca să cumpere produse. Tânărul nu mai este doar un consumator, el are şi un suflet.

De aceea îndreptarea tânărului către biserică este aşezarea lui pe această cale, pentru că biserica îi este tânărului un fel de GPS pe calea vieţii, îi arată binele şi răul. (...) Masa de Paşte este o comuniune şi în comuniunea asta frăţească ar trebui să ne gândim la familia noastră, în primul rând, la ceea ce Dumnezeu a dăruit familiei noastre, la cei din familia mai îndepărtată, din planul doi, şi apoi să ne gândim la comuniunea dintre noi.

Citește și: Povestea jandarmului care s-a făcut preot. ”Acolo am simțit că am fost protejați de Dumnezeu”

Cred că ne-a furat puţin tehnologia şi chiar ne însingurează, ne duce într-o zonă în care suntem doar noi cu telefonul”, a declarat părintele paroh.

Părintele Vasile Ioana a făcut referire şi la războiul de la graniţele României, îndemnând credincioşii să se roage, mai mult ca niciodată, pentru pace în lume.

“Cea mai mare faptă pe care toţi ar trebui să o facem, ar fi să ne rugăm pentru pacea lumii, care este astăzi pusă în pericol şi cred că fiecare dintre noi, observând mişcările mari care se petrec în lume, nu putem să fim orbi să nu vedem asta.

Ar trebui să ne rugăm mai mult pentru pacea lumii şi dacă pacea acum zece ani, acum douăzeci de ani era un deziderat aproape ca limbaj de lemn, astăzi este o realitate pentru care ar trebui să ne rugăm fierbinte.

Doamne, adu pace în lume pentru că e aşa mare nevoie ca marii oameni ai planetei să se aşeze la masă fără orgolii, fără ură, fără resentimente, fără dorinţă de a fi mai sus”, a mai spus părintele Vasile Ioana. (

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră