Primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, a primit 4 ani de închisoare cu executare, decizia fiind una definitivă. Sentința a fost pronunțată astăzi, iar Pendiuc a primit această pedeapsă după contopirea pedepselor.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Maroc în România, E.S. Dl. Hassan Abouyoub, în contextul strategiei Camerei Naționale de a readuce business-ul românesc pe piețele internaționale.
DNA a transmis că primarul Anton Valeriu și o altă persoană sunt urmăriți penal în stare de reținere într-un dosar de corupție. Edilul de la Corbeanca eset acuzat că a luat mită milioane de euro.
Ministerul Federal al Economiei prezintă un nou concept, pentru un preț al energiei electrice cu destinaţii industriale. Pe acest subiect, este programată o discuţie cu ministrul de Finanțe german, Christian Lindner. Ar fi o plafonare a preţului Energiei.
Grigore Bota, unul dintre cei mai odioși criminali în serie din România este la un pas de libertate după ce a stat mai bine de 20 de ani de închisoare pentru că a ucis cel puțin 11 oameni ai străzii cu pietre. Tribunalul îi pune o condiție.