Grigore Bota, criminalul în serie cunoscut sub numele de ”Ucigașul de boschetari”, ar putea fi eliberat în luna septembrie a acestui an sau chiar mai repede deși a fost condamnat la închisoare pe viață.
Acesta a făcut mai multe cereri de eliberare condiționată în ultimii trei ani, însă toate au fost respinse de judecători.
Cel mai odios criminal în serie din România, care a ucis 11 oameni ai străzii cu pietre, va fi liber
Grigore Bota era cofetar-patiser până după Revoluția din 1989, ulterior brancardier la Policlinica nr. 2 din Baia Mare.
Grigore Bota a fost arestat și încarcerat în 22 august 2000 și avea 41 de ani când a fost condamnat, în luna februarie a anului 2002, prin sentinţa penală nr. 47/2002 a Tribunalului Maramureş, la 99 de ani de închisoare pentru trei crime.
Anchetatorii au susținut, însă, că bărbatul ar fi ucis cu sânge rece cel puțin 11 persoane, cadavrele acestora fiind descoperite pe ambele maluri ale râului Săsar.
Citește și: Maleficul ucigaș în serie care s-a lăudat cu cele 71 de victime și-a dezvăluit secretul întunecat
În ultimii ani, Grigore Bota – care nu și-a recunoscut niciodată crimele în fața instanței, cu toate că făcuse asta în timpul urmăririi penale – a formulat șase cereri de eliberare condiționată, dar instanțele de judecată i le-au respins pe toate.
Ultima dintre aceste cereri a fost analizată de Judecătoria Baia Mare în 20 aprilie 2023, când instanța i-a respins din nou solicitarea, dar a stabilit că ”Ucigașul de boschetari” poate cere, din nou, să fie eliberat condiționat după data de 27 septembrie a acestui an.
”Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul-petent Bota Grigore, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 99 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 47/2002 a Tribunalului Maramureş. În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru reînnoirea cererii după data de 27.09.2023”, potrivit deciziei Judecătoriei.
Citeşte şi: Trei necunoscuţi au jefuit un om al străzii, care câştigase la păcănele 2.500 de lei
”Deocamdată, nu a fost stabilit un termen pentru soluționarea acestei contestații”
Grigore Bota a contestat această decizie și ar putea fi eliberat chiar mai repede, însă doar cu o condiție.
”Dacă Tribunalul Maramureș îi va accepta contestația depusă, Grigore Bota ar putea să fie eliberat condiționat chiar mai repede. Deocamdată, nu a fost stabilit un termen pentru soluționarea acestei contestații”, au spus surse judiciare pentru Gândul.
Chiar dacă este condamnat, practic, la închisoare pe viață, ”Ucigașul de boschetari” are dreptul să ceară liberarea condiționată, potrivit noului Cod Penal, pentru că a executat deja 20 de ani închisoare, minimul prevăzut de lege.
Grigore Bota trebuie să demonstreze, însă, în fața judecătorilor, că a avut ”o bună conduită în penitenciar”, mai spun sursele Gândul, și că ”și-a îndeplinit toate obligațiile civile”.
Totodată, instanța trebuie să aibă convingerea că Grigore Bota, care în urmă cu peste 20 de ani ucidea cu pietre oameni ai străzii, s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
De ce ucidea oameni ai străzii
11 cadavre au fost găsite pe malul râului Săsar, în anul 2000, înaintea unor cazuri mult mai cunoscute. Iar acestea sunt legate direct de numele bărbatului.
Conform investigatorilor, Grigore Bota devenea agresiv atunci când îi erau refuzate avansurile homosexuale.
El era un bărbat ”familist”, fiind căsătorit de 15 ani atunci când a început să ucidă.
Dar relațiile sexuale conjugale erau ”sporadice”, în acești ani ai căsniciei, au descoperit anchetatorii, iar în ultimii ani de dinaintea crimelor lipsiseră cu desăvârșire.
Lista macabră a bărbaților uciși
22 aprilie 2000, malul drept al râului Săsar – B. Marius Lucian;
15 mai 2000, în râul Săsar – Bălăjan Gavrilă;
15 iunie 2000, în zona gării CFR Baia Mare – Z. Teofil;
10 iulie 2000, în zona gării CFR Baia Mare – G. Ioan;
1 august 2000, în râul Săsar – A. Viorel;
4 august 2000, pe malul drept al râului Săsar – J. Alexandru;
12 august 2000, pe malul râului Săsar – B. Vasile;
16 august 2000, pe malul drept al râului Săsar – V. Zoltan;
18 august 2000, pe malul stîng al râului Săsar – C.I.N. (schelet);
18 august 2000, pe malul drept al râului Săsar – C.I.N (schelet);
19 august 2000, pe malul drept al râului Săsar – B. Ioan.
Înainte de a fi identificat de anchetatori, ”Ucigașului de boschetari” i s-a întocmit și un ”profil psihologic”, iar concluziile erau terifiante:
- bolnav psihic pe fond sexual sau cu deviaţie sexuală (victimele au fost găsite cu şliţul pantalonilor desfăcut sau cu pantalonii traşi în jos);
- laş, nu lasă victimei nici o şansă (lovea cu piatra direct din mână, în timp ce victima dormea);
- putea fi un homosexual timid sau care nu-şi mai găsea un partener;
- căuta victime, care întotdeauna au fost sub influenţa alcoolului şi probabil consuma băuturi alcoolice cu ele.
Anchetatorii au stabilit și că ”Ucigașul de boschetari” a fost agresat sexual încă din perioada în care era minor și nu a avut niciodată o viaţă sexuală normală. În armată, Grigore Bota era cunoscut ca homosexual și amator de sex oral.
Citește și: Un frizer tunde gratis persoanele fără adăpost. "Am umblat prin ghetouri după oamenii străzii"
Când s-a căsătorit (la 26 de ani), a făcut-o de formă, fără a avea o viaţă sexuală normală.
În anul 1989, a fost prins în flagrant în timp ce acostase un bărbat cu care a întreţinut o relaţie sexuală pe cale orală, fiind condamnat contravenţional.
Pe măsură ce a înaintat în vârstă, şi-a găsit tot mai greu parteneri de sex. A început să frecventeze locurile virane, unde-şi găsea parteneri printre boschetari, care, de cele mai multe ori, acceptau o partidă de sex oral pentru o sticlă de băutură.
Când aceștia ripostau fizic sau verbal, Bota Grigore îi anihila prin lovire directă, cu pietre găsite în câmpul infracţional”, au mai stabilit anchetatorii.