Procuroii DIICOT fac cercetări cu privire la un caz de trafic de minori. Un copil de 6 ani din Gorj ar fi fost vândut unui cetățean german, iar acesta l-a trecut granița fără probleme.
El a fost identificat în Germania și urmează să fie adus în țară.
Copil de 6 ani, vândut de părinți cu 8000 de lei și dus în Germania. DIICOT investighează cazul
Băieţelul în vârstă de 6 ani ar fi fost vândut în luna decembrie 2023. Familia din care provine acesta ar avea mai mulţi copii, dar nu era monitorizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, deoarece nu se confrunta cu un risc de abandon sau cu vreo situație în care minorii să fie în pericol.
Autorităţile au aflat de această tranzacţie în momentul în care pe adresa DGASPC Gorj a apărut o sesizare în care se solicita să se verifice dacă minorul se află la domiciliu.
La începutul acestei luni, echipele de la DGASPC au mers acasă la familie şi nu au găsit acest copil, iar în urma verificărilor au aflat că ar fi fost vândut cu suma de 8.000 de lei, scrie Adevărul.
DGASPC a sesizat DIICOT
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au precizat că au înştiinţat DIICOT cu privire la acest caz.
"Situaţia minorului a intrat în atenţia DGASPC Gorj urmare a adresei înaintate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în luna aprilie 2024. Imediat s-a demarat procedura conform legislaţiei în vigoare, fiind înştiinţate instituţiile
abilitate să verifice aspectele sesizate şi să intervină conform competenţelor legale (DIICOT). Reprezentanţii DGASPC Gorj s-au deplasat la domiciliul familiei împreună cu reprezentanţii autorităţii locale pentru a evalua situaţia socio-familială.
S-a constatat, în urma intervenţiei şi a discuţiilor purtate cu reprezentanţii legali, că minorul în cauză nu se află la domiciliu", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj, Minodora Sucea.
Potrivit sursei citate, s-a constatat că la domiciliu mai există doi minori, care au fost preluaţi la scurt timp de reprezentanţii DGASPC Gorj împreună cu reprezentanţii Poliţiei, fiindu-le instituită măsură de protecţie specială - plasament în regim de urgenţă la asistenţi maternali profesionişti.
"Un psiholog şi asistenţi sociali din cadrul DGASPC Gorj, împreună cu domnul director general, Laurenţiu Diaconescu, şi doamna ministru Natalia Intotero, i-au vizitat pe cei doi fraţi ai minorului la domiciliul asistenţilor maternali, purtând discuţii cu aceştia.
Cei doi minori urmează un program de consiliere psihologică, precum şi alte investigaţii medicale în funcţie de nevoile identificate. Facem precizarea că, după clarificarea situaţiei juridice a minorului aflat în Germania, vom interveni în preluarea acestuia şi instituirea unei măsuri de protecţie specială", a mai spus Minodora Sucea, conform Agerpres.
DIICOT a transmis că face cercetări în acest caz
”Pe rolul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj a fost înregistrată la data de 08.04.2024, o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, urmare a unei sesizări formulate de către Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Gorj.
Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice.
Menționăm faptul că, organele de urmărire penală au transmis către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională cereri de cooperare judiciară, iar din data de 18.04.2024, minorul a fost preluat de către autoritățile germane prin Serviciul Social pentru Tineret Regensburg”, a transmis DIICOT.