Lucrările la unul dintre cele mai mari spitale oncologice din Europa sunt înainte de termen și este posibil ca unitatea modernă din orașul Wrocław, în sud-vestul Poloniei, să trateze primii pacienți în 2027.
Lucrările la unul dintre cele mai mari spitale oncologice din Europa sunt înainte de termen și este posibil ca unitatea modernă din orașul Wrocław, în sud-vestul Poloniei, să trateze primii pacienți în 2027.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat luni seară că a supus dezbaterii publice un ordin care modifică organizarea şi funcţionarea secţiilor ATI, introducând o serie de obligativităţi pentru unităţile care efectuează anestezii.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj ferm în cadrul evenimentului „Gala Inimii”, prin intermediul consilierului de stat Cătălina Galer. Șeful statului a precizat că este nevoie urgentă de investiții in spitale noi și în secțiide de ATI.
Ministrul Sănătății a spus că la Spitalul din Iași, unde mai mulți copii au murit din cauza unei bacterii periculoase a descoperit o serie de nereguli. Una dintre acestea se referă la comportamentul personalului din ATI. Deși știau că nu au voie, unele angajate aveau unghii false
Pacienții internați la ATI care se află în fază terminală ar putea avea avea parte de un alt tratament. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vrea să implice inclusiv Biserica în acest demers.
80 de medici ATI din Franța le iau apărarea doctorițelor arestate în dosarul morțillor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Pribtr-o scrisoare deschisă, ei arată că în cazul bărbatului de la care s-a pornit ancheta, nu mai existau șanse de supraviețuire
21.000 lei NET pe lună ia șefa ATI de la Spitalul Spiridon care e audiată, azi, de procurori. În m,od ciudat, ea nu reușește să pună niciun ban deoparte.
Ce decizie a luat Guvernul privind achiziţiile medicale, în plin scandal la Spitalul Pantelimon. Premierul Marcel Ciolacu a afirnat că a fost luată o decizie de a se face centralizat achiziţiile în zona medicală.