Consiliul Suprem al Magistraturii sesizează Inspecția Judiciară în cazul procurorului Adina Florea de la Secția specială, pentru ancheta în cazul Kovesi.
La șapte ani după ce Benny Adegbouyi a fost declarat definitiv nevinovat de ÎCCJ, fiind acuzat că a bătut un bodyguard într-un club, victima s-a gândit să sesizeze Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru cercetarea judecătorilor care au dat decizia.
În decembrie 2017, majoritatea PSD-ALDE-UDMR, aflată la comanda „binomului“ de la acea vreme, Dragnea - Tăriceanu, a votat la foc automat modificarea celor trei legi ale Justiției, în ciuda criticilor venite dinspre opoziție și a protestelor masive ale societății civile.
Curtea de Justiție a UE urmează să se pronunțe pe mai multe spețe care țin de sistemul de justiție, judecătorii de la Luxemburg fiind sesizați de curțile de Apel din București și Pitești, precum și de Tribunalul Olt cu privire la mai multe probleme legate de acest sistem.
Înainte de înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, magistrații au primit cele mai grele pedepse pentru fapte de corupție. În doi ani de funcționare, SIIJ a stricat câteva anchete și cam atât.