Procurorul Adina Florea, cercetată pentru ancheta în cazul Kovesi: Rea-credință și gravă neglijență

DE Elena Andrei | Actualizat: 05.03.2021 - 14:26
Adina Florea/ Foto: Digi24

Procurorul Adina Florea de la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ),este cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară (IJ) pentru exercitarea profesiei cu rea-credință și gravă neglijență în anchetele ce o vizau pe fosta șefă a DNA Laura Codruța Koveși.

SHARE

Aceeași rea-credință este cercetată și în privința anchetelor asupra procurorului Alfred Savu de la DNA Ploiești, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Adina Florea a cerut redistribuirea cauzei de la inspectorul IJ care a început cercetarea disciplinară, invocând că soția acestuia este detașată la CSM. Lucrarea a fost deja redistribuită.

Citește și

Victima polițiștilor de la Secția 16: M-au bătut și au urinat pe mine. M-au dus pe un câmp la Jilava

La 12 ianuarie, procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru cercetări prealabile în cazul procurorului Adina Florea de la Secția de anchetare a magistraților, pentru anchetele în cazul Laurei Codruța Kovesi și al procurorului DNA Alfred Savu.

Citește și

Interlopul Rechinu apără un jurnalist mexican amenințat cu moartea. Ce a dezvăluit Victor Flores

Ei o acuzau de „exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă”.

Cel care a cerut acest demers a fost procurorul Cristian Ban, vicepreședinte CSM.

Citește și 

Sergiu Moroianu, doctor MIT: Pandemia a amplificat frauda școlară. Copiatul începe din clasa a II-a

Citește și: Interlopul Ureche, finul lui Nuțu Cămătaru, a violat o tânără amăgind-o că filmează o reclamă

Cum voia Adina Florea să-l salveze pe Dragnea de dosarul Tel Drum

Procurorul general Augustin Lază explica, în 2019, că abaterile disciplinare vizează modul în care Secţia Specială a încercat să preia dosarul Tel Drum de la DNA. „Am sesizat CSM cu constatările făcute cu ocazia soluţionării conflictului de competenţă”, a declarat Augustin Lazăr. Abaterile ar viza încălcări ale Legii 303/2004, mai precis literele: „l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror” şi „t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală”.

Pe 13 martie, procurorul general a decis ca dosarul Tel Drum să fie instrumentat în continuare de Direcţia Naţională Anticorupţie, în ciuda cerererilor succesive venite din partea Adinei Florea ca Secţia Specială să preia acest dosar. În soluţia prin care Augustin Lazăr a rezolvat acest conflict pozitiv de competenţă, şeful parchetului general a subliniat că faptele invocate de Secţia specială pentru a prelua acest dosar nu au nicio legătură cu faptele ce fac obiectul urmării penale în dosarul Tel Drum.

„Soluţia a fost pronunţată ca urmare a constatării că faptele care fac obiectul urmăririi penale în dosarul nr 986/P/2014 al  D.N.A. nu au nicio legătură cu faptele denunţate anonim în dosarul nr. 1164/P/2018 al S.I.I.J.”, sublinia comunciatul Parchetului general de la acea dată. Adina Florea a solicitat de 4 ori de la DNA dosarul Tel Drum, ultima oară, invocând faptul că dosarul ar fi „mijloc de probă” în soluţionarea unui alt dosar de pe rolul Secţiei, deschis ca urmare a denunţului anonim formulat pe numele de Ştefan Iulian (actor din secolul XIX, al cărui nume este purtat de o stradă din apropierea primăriei Bucureşti).

Citește și

Desființarea Secției Speciale o lasă pe Adina Florea fără 150.000 de lei anual

CSM sesizează Inspecția Judiciară în cazul procurorului Adina Florea pentru ancheta în cazul Kovesi


 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te