Nouă încercare de numire a Adinei Florea la Secția pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.10.2019 - 08:47
Inquam Photos

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a convocat, marţi, o nouă şedinţă a plenului Consiliului, care are pe ordinea de zi numirea Adinei Florea la şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

SHARE


Totodată, pe ordinea de zi se află şi dispunerea măsurilor legale cu privire la cererea lui Gheorghe Stan referitoare la rezervarea unui post de procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională a României.

Adina Florea a promovat concursul pentru funcţia de procuror şef al SIIJ în luna iunie, însă ea nu a fost numită efectiv, deoarece şedinţele convocate de Lia Savonea pe această temă au fost amânate de şase ori, după ce majoritatea procurorilor din CSM au refuzat să se prezinte.

La ultima şedinţă a Plenului CSM, din 8 octombrie, au lipsit patru procurori, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi procurorul general interimar, Bogdan Licu.

Refuzul procurorilor de a mai veni la şedinţele de plen au determinat-o pe Lia Savonea să anunţe o "criză fără precedent" în cadrul instituţiei, ea declarând că va sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall, pe care o acuză de "ingerinţă gravă în activitatea procurorilor" şi de "acţiuni de subminare a autorităţii CSM".

De asemenea, Lia Savonea a propus modificarea legislaţiei, în sensul reducerii cvorumului pentru şedinţe la 2/3 dintre membri, dar şi sancţionarea celor care lipsesc nejustificat cu pierderea funcţiei în cadrul Consiliului.

De cealaltă parte, procurorii sunt nemulţumiţi de faptul că Lia Savonea a iniţiat "în secret" un proiect de modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate, fără ca ei să fie anunţaţi.

Procurorii îi mai reproşează Liei Savonea că emite comunicate în numele CSM şi nu sunt de acord de modul în care sunt convocate şedinţele de plen., scrie Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te