VIDEO Pîrlog: „După 10 august, au existat consecințe pentru polițiștii care au lucrat în dosar“

DE Ramona Ursu | Actualizat: 10.01.2020 - 15:54

Bogdan Ciprian Pîrlog, prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, devenit mai cunoscut după ce s-a autosesizat și a deschis Dosarul „10 august“, a acordat un amplu interviu în care a comentat problemele din justiție.

SHARE

Procurorul Pîrlog, care a devenit una dintre țintele Inspecției Judiciare după ce a început să cerceteze intervenția Jandarmeriei la protestul Diasporei, a vorbit despre cum au „dispărut“ polițiștii din Parchetul Militar București odată ce o parte a Dosarului „Colectiv“ a ajuns aici, precum și cu ce probleme s-au confruntat polițiștii care s-au implicat în rezolvarea Dosarului „10 august“, din cauza fostului ministru de Interne, Carmen Dan.

Pe de altă parte, magistratul a comentat și soarta marilor dosare „Revoluția“ și „Mineriada“, situația Secției Speciale - „bomba“ din sistemul de justiție, dar și cum ar trebui rearanjată legislația, astfel încât să ajungă cel puțin la nivelul anului 2017, înainte ca PSD-ALDE-UDMR să dinamiteze justiția.

Newsweek România: Inspecția Judiciară s-a activat, în ultimii ani, la comandă politică, așa cum s-a prezentat în mod repetat în spațiul public, și a început cercetarea disciplinară pe numele unor magistrați considerați „incomozi“. Este și cazul dumneavoastră. Câte cercetări disciplinare vi s-au deschis și care este stadiul acestora?

Bogdan Pîrlog: Sunt trei acțiuni disciplinare demarate pe numele meu. Una, cea mai recentă, a fost respinsă, după ce Secția pentru procurori din cadrul CSM a constatat nulitatea absolută a rezoluției de sesizare.

Celelalte două acțiuni disciplinare sunt suspendate. Prima cercetare disciplinară a pornit în urma publicării de către mine, într-o revistă de specialitate, a unei analize a modificărilor inițiale a legilor justiției.

S-a considerat că, prin acel articol, aș fi adus atingere prestigiului funcției de magistrat.

Concret, ce ați scris în respectivul articol?

Articolul făcea o analiză clinică a modificărilor legislative și a posibilelor efecte ale acestora. Interesant este că au existat două articole, însă doar unul, cel inițial, referitor la forma în care trecuseră legile justiției de Parlament, a intrat în atenția Inspecției Judiciare.

Față de al doilea articol, publicat șase luni mai târziu, nu există o acțiune disciplinară. Cea de-a doua cercetare disciplinară se referă la Dosarul „10 august“.

Inițial, Inspecția Judiciară a invocat necompletarea procesului verbal de servicii pe care procurorul de serviciu trebuie să îl completeze.

Însă acel registru de procese-verbale nu mai era folosit de peste un deceniu și fusese eliminat în urmă cu șase ani.

Când a început această cercetare?

Imediat după o declarație a fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, chiar în zilele acelea de după evenimentele din 10 august 2018.

În două dintre cercetările disciplinare ați fost verificat de către fostul adjunct al Inspecției Judiciare, Daniela Mateș. Anterior, ați fost coleg cu doamna Mateș, la unul dintre parchetele la care ați lucrat.

Am fost coleg cu doamna Mateș. Aveam, ca să spun așa, o istorie nu tocmai fericită a relațiilor dintre noi. Aveam o relație antagonică, care era de notorietate în sistem.

Ați adus în atenția Inspecției Judiciare acest lucru?

Am adus asta în atenția Inspecției, dar s-a respins sesizarea mea. Există o situație specială în legătură cu Inspecția Judiciară și legislația, anume că nu există un cadru în care să se poată verifica susținerile în cazul unei recuzări.

Practic, a fost respinsă cererea mea, pentru lipsa probelor, dar nu s-a administrat nicio probă, întrucât nu există procedură. Între timp, după modificările legilor, Lucian Netejoru (șeful Inspecției Judiciare – n.r.) a stabilit, prin noul regulament, că recuzarea este, practic, interzisă.

Dar în ceea ce privește situația cu doamna Mateș, lăsând la o parte istoricul personal, exista o incompatibilitate obiectivă prevăzută de lege.

Era interzis unui inspector judiciar să efectueze cercetări în cazul procurorilor din cadrul parchetelor în care și ei (inspectorii judiciari – n.r.) au activat.

Exista o dispoziție în regulament, care încălca legea, reducând lucrurile la ultima unitate de parchet, nu la toate unitățile.

Am atacat această dispoziție la Curtea de Apel București, dispoziția a fost anulată și s-a suspendat aplicarea până la momentul soluționării definitive a cauzei.

Acesta este motivul pentru care respectivele două acțiuni disciplinare, la care a participat doamna inspector Mateș, sunt suspendate de către Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât se pune în discuție nulitatea absolută a documentelor întocmite.

Interesant mai este și că, în actualul regulament, nu s-a mai prevăzut această limitare la ultima unitate de parchet.

Au înțeles și ei că au încălcat legea. Și încă un lucru: judecătoarea de la Curtea de Apel București care a dispus anularea acelei dispoziții a fost cercetată disciplinar.

S-a finalizat această cercetare?

Da. Din ceea ce știu, a fost finalizată, s-a soluționat cu clasare. Dar nu cred că aceasta a fost miza, ci să se încerce inducerea unei stări de teamă completului de la Curtea de Apel București.

Înainte de aceste trei cercetări disciplinare, ați mai fost în vizorul Inspecției Judiciare? Ați fost vreodată sancționat?

Nu. De-a lungul timpului, am fost procuror la Omoruri, am avut și funcții de conducere. În fiecare an, erau 20-30 de sesizări disciplinare împotriva mea, fiind procuror-șef.

Aflam de aceste sesizări în momentul în care se dădea rezoluția de clasare. Nu putem împiedica oamenii să fomuleze plângeri penale sau sesizări disciplinare împotriva noastră.

Dar prin autosesizarea Inspecției Judiciare, până la aceste trei acțiuni despre care vorbim, vi s-au făcut cercetări disciplinare?

Niciodată.

Ați fost unul dintre magistrații care s-au înscris la concursul pentru șefia Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), iar declarația dvs. de atunci a rămas de notorietate, anume că, dacă aveați să câștigați concursul, urma să faceți demersuri pentru desființarea Secției.

Nu puteam desființa Secția Specială, deoarece a fost înființată prin lege.

Dar, din punct de vedere strict legal, secția respectivă nu a fost niciodată înființată, pentru că modalitatea de selecție a fost nelegală încă de la început.

Vorbim despre felul în care s-a procedat în CSM.

Da. Potrivit dispoziției legale, în comisia de selecție a procurorilor care să activeze în Secția Specială trebuia desemnat și un membru procuror. Acest procuror nu a fost desemnat niciodată.

Membrii Secției pentru procurori din cadrul CSM au refuzat să desemneze un reprezentant care să facă parte din acea comisie de selectare a procurorilor care să lucreze în cadrul Secției Speciale.

Procurorii nu au desemnat acest reprezentant. Poate că este o procedură care încă nu s-a terminat, nu știu.

Cu toate astea, echipa de procurori care activează în cadrul Secției Speciale a fost formată și activează.

S-a format echipa, invocându-se o ordonanță de urgență dată de fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader.

Acest act normativ stabilea că acea comisie din cadrul CSM, care a selectat procurorii Secției Speciale, poate funcționa în prezența a trei dintre cei patru membri.

De acord, poate funcționa, dar, pentru a funcționa această comisie de selecție, ea trebuia, mai întâi, să se constituie. Iar pentru constituire ar fi trebuit să fie toți cei patru membri, inclusiv procurorul.

Urmând apoi ca, în situația în care un membru, din motive obiective, lipsea, Comisia putea funcționa doar cu ceilalți trei membri.

Ori, în cazul de față, Comisia din cadrul CSM care s-a ocupat de selectarea procurorilor Secției Speciale nu s-a putut constitui legal, deoarece membrul procuror nu a fost desemnat niciodată. În aceste condiții, absolut toți procurorii care sunt desemnați de către respectiva comisie din CSM și care fac parte din această magnifică creație numită Secția Specială funcționează nelegal.

Mai există și alte lucruri nelegale privind Secția Specială?

Da. Din punctul meu de vedere și al Asociației „Inițiativa pentru Justiție“, din care fac parte, a fost o eroare că s-au trimis dosare de la DNA și de la DIICOT către Secția Specială.

Această Secție este reglementată prin Legea 304, o lege generală. Există dispoziții prevăzute în legi excepționale, precum ordonanța de urgență care reglementează DNA și cea care reglementează DIICOT, care stabilesc că, indiferent de calitatea persoanei, deci inclusiv magistrați, faptele sunt de competența celor două Direcții – DNA și DIICOT.

În aceste condiții, printr-o lege generală nu poți modifica o lege specială. Ar fi trebuit să fie abrogate cele două articole sau să fie modificate, dar nu i-a dus mintea, în momentul în care au făcut modificările legislative.

Din păcate, persoanele care s-au aflat la conducerea celor două Direcții (DNA și DIICOT – n.r.), în acel moment, au acționat fie necunoscând legea sau neînțelegând-o, fie printr-un reflex de supunere față de cei pe care îi percepeau ca fiind la putere.

Drept pentru care, în mod absolut nelegal, toate dosarele DNA și DIICOT privind magistrații au fost trimise la Secția Specială.

Ați constatat abuzuri făcute de această Secție?

Unele sunt de-a dreptul abuzuri împotriva logicii și împotriva cunoștințelor elementare de Drept. Ceea ce trebuie să recunosc că a lăsat cu gura căscată o Europă întreagă a fost acea sesizare, căreia i-au dat curs, cu privire la Frans Timmermans, la Vera Jourova și la alți reprezentanți ai Comisiei Europene.

Între altele, s-au făcut cercetări cu privire la constituirea de grup criminal organizat în legătură cu întocmirea raportului MCV.

În mod absolut nelegal,
toate dosarele DNA și
DIICOT privind magistrații
au fost trimise
la Secția Specială

Nu fac o apreciere cu privire la felul în care acești procurori care au făcut cercetările au ajuns în Secția Specială, dar sunt niște texte de lege simple, iar tot ce ei aveau de făcut era să citească ce scrie la urmărirea penală și să aplice.

Scrie în Codul de procedură penală cum îți verifici competența. Te gândești că, până la urmă, prim-vicepreședintele Comisiei Europene s-ar putea să aibă imunitate.

Să zicem că nu înțelegi acest concept, de imunitate, dar apar niște oameni care au niște funcții oficiale și care îți spun că există imunitate.

Apare purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, care îți explică faptul că există această imunitate. Tu răspunzi că, întrucât există o sesizare, trebuie să faci cercetări?

Apoi, faci niște cercetări și dai o soluție pe fond cum că nu sunt probe că s-a comis fapta...

Vorbim despre un spectacol, nu despre justiție.

Acesta este genul de spectacol care a dus la o discuție în cadrul CSM despre crearea unui mecanism pentru eliminarea țărilor „exotice“ din UE.

O perioadă, înalții funcționari europeni n-au mai circulat prin România, întrucât se puteau aștepta oricând la vreo măsură preventivă „exotică“ luată de aceste personaje (procurorii Secției Speciale – n.r.).

Înțeleg că, între timp, unul dintre ei a ajuns judecător la CCR (Gheorghe Stan – n.r.), iar procurorul de caz din Dosarul „Timmermans“ (Adina Florea  - n.r.) nu a reușit să mai fie validat în funcția de procuror-șef al Secției Speciale.

Dacă este să ducem absurdul până la capăt, procurorii Secției Speciale mai aveau o obligație.

Dacă constatau că Frans Timmermans a comis o infracțiune, erau obligați să sesizeze autoritățile olandeze, care erau competente să îl cerceteze, fiind cetățean olandez.

Discutăm doar teoretic, pentru a înțelege magnitudinea acestei cercetări judiciare.

Ce ar trebui făcut cu Secția Specială? Trebuie așteptată decizia Curții de Justiție a UE, care analizează legalitatea acestei structuri de parchet, sau se poate lua o hotărâre prin ordonanță de urgență?

Sunt sceptic în legătură cu ordonanța de urgență, având în vedere cine este Avocatul Poporului (Renate Weber – n.r.), singura instituție care are posibilitatea să atace a priori o ordonanță de urgență și să împiedice intrarea acesteia în vigoare până când CCR se pronunță. Iar la CCR știm foarte bine, din păcate, care e situația. De aceea nu cred că OUG este o soluție viabilă.

Care rămâne soluția?

În acest moment, ar fi o soluție care să presupună un consens în Parlament, o majoritate care să susțină desființarea Secției Speciale, prin lege.

Dar și în acest caz se poate ataca la CCR. E foarte ușor să blochezi, pe termen mai îndelungat, intrarea în vigoare a unei legi. Însă, din câte cunoaștem, pe la începutul anului 2020 se va pronunța Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Trebuie să readucem aminte că decizia judecătorilor CJUE va fi obligatorie pentru România.

Categoric. Și de directă aplicare. Presupunând că nu va exista o majoritate parlamentară, că se va încerca o blocare la CCR, magistrații vor trebui să aplice direct norma europeană, ignorând existența Secției Speciale.

CSM a trecut, în ultimii ani și, mai cu seamă în 2019, sub mandatul Liei Savonea, prin mai multe scandaluri: poziționarea împotriva magistraților care s-au alăturat protestelor pentru justiție sau hărțuirea lor prin procese disciplinare până la răfuieli pe față inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, dacă ne amintim de cazul Dana Gîrbovan – Ministerul Justiției. Credeți că CSM mai este o instituție independentă?

Din păcate, de data aceasta, CSM nu are o problemă de independență. CSM este independent. Ar trebui să facem, acum, o diferențiere între Secția pentru procurori și Secția pentru judecători din cadrul CSM.

Majoritatea Secției pentru judecători asta a înțeles să facă cu independența care i s-a acordat... Prin urmare, nu consider că este o problemă de independență, ci este una de integritate.

Asociația din care faceți parte a făcut două plângeri penale, la Parchetul General, împotriva Liei Savonea, președinta CSM în 2019, și a altor membri ai Consiliului. Ce știți despre parcursul acestor plângeri?

Știu că se punea în discuție analiza cu privire la competență. Să zicem că, în această situație, competența aparține SIIJ, nefiind fapte legate de activitatea DNA sau de cea a DIICOT.

Dar trecând peste aceste lucruri, exista un mecanism clar prin care unul dintre adjuncții procurorului general sau chiar procurorul general să efectueze urmărirea penală în cauză. Nu există niciun text de lege care să împiedice asta.

CCR spune clar că SIIJ este subordonată procurorului general, inclusiv adjuncților.

La patru ani de la Colectiv, publicația „Libertatea“ a difuzat o înregistrare video nouă privind intervenția echipelor de salvare. După câteva zile, o parte din Dosarul „Colectiv“, cea referitoare la militari, a fost preluată de procurorii militari. Imediat după, v-au „dispărut“ polițiștii de la Parchetul Militar București. Ce s-a întâmplat?

Parchetul Militar, între anii 2004 și 2014, a avut o competență cvasiinexistentă. Volumul de muncă era spre zero, din cauză că foarte puține infracțiuni puteau fi investigate de acest parchet.

Trebuia să fie o infracțiune săvârșită de un militar, în atribuțiile de serviciu, în legătură cu atribuțiile de serviciu, ca să fie de competența Parchetului Militar.

Erau foarte puține aceste infracțiuni și, aproape imediat ce începeau cercetările, cei vizați făceau cerere de trecere în rezervă și tot la Civil ajungeau respectivele dosare. În trecut, s-a pus în discuție inclusiv desființarea parchetelor militare.

Nu a fost posibil acest lucru, existând niște angajamente internaționale care țin și de structurile euroatlantice.

În 2014, prin noile coduri penale, s-a făcut o reașezare, prin care s-a stabilit că, în cazul oricărei infracțiuni făcute de militari, chiar dacă participă la ea și civili, competența să aparțină Parchetului Militar.

Nu au existat dispoziții tranzitorii, astfel că toate dosarele, oricât de vechi erau, au venit la Parchetul Militar.

În acel moment, schema de lucru privind procurorii era cam pe jumătate acoperită și, când procurorii au văzut volumul de muncă, a urmat o ieșire masivă la pensie.

În aceste condiții, a fost nevoie să se apeleze la transferuri din zona civilă. La nivelul tuturor parchetelor militare din țară, la Parchetul Militar București este cel mai mare volum de muncă de urmărire penală proprie.

Competența este foarte largă, avem de acoperit cauze din Constanța până în Olt, iar faptele sunt extrem de multe. Nu avem prevăzut niciun suport din partea unităților de Poliție.

Cum ar trebui să ajungă, legal, polițiștii la Parchetul Militar București, pentru a lucra alături de procurori?

O primă situație este cea în care procurorul militar dispune, prin delegare, unui anume lucrător de Poliție să efectueze un anume act și să dispună ca acel act să se efectuze la Parchetul Militar. Aspect pe care Poliția Română refuză să-l execute.

De ce refuză?

Deocamdată, suntem în faza educativă, în care Parchetul a explicat Poliției, în baza legii, de ce aceste dispoziții sunt obligatorii.

Dar aici este un caz particular. O a doua situație se referă la delegarea polițiștilor, de către ministrul de Interne, care să lucreze în cadrul parchetelor militare.

La 10 august 2018, această procedură era controlată de inspectorul-șef al Inspectoratului General al Poliției Române.

Atunci, Carmen Dan, fostul ministru de Interne, a schimbat această procedură, a centralizat absolut tot, astfel încât, în materie de delegare a polițiștilor, controlul să-i aparțină ministrului de Interne.

Întrucât Carmen Dan a făcut mari presiuni ca să nu se desemneze polițiști care să lucreze în Dosarul „10 august“, persoane din conducerea Poliției Române și-au asumat acest risc de a delega polițiști în cauză și ne-au trimis 15 polițiști.

Apoi, acești polițiști, evident, ori nu se mai regăsesc în structurile MAI, ori sunt trecuți pe linie moartă. Au existat consecințe.

Puteți să ne spuneți cazuri concrete de polițiști „sacrificați“ după 10 august?

De exemplu, directorul Direcției Control Intern, comisar-șef Cătălin Moșneagu, cu care am colaborat din primele momente și care ne-a facilitat deschiderea procedurilor în vederea delegării polițiștilor în dosar, a fost îndepărtat din funcție prin retragerea accesului la documente clasificate și, un an a fost ținut la dispoziție asemeni polițiștilor inculpați în dosare penale. În final, a fost pensionat la nici 40 de ani.

Șeful Direcției Operațiuni Speciale (DOS), chestorul Vasilescu, a fost forțat să accepte mutarea la Serviciul Arme din cadrul IGPR.

Șeful Poliției Române, chestorul Ioan Buda, a fost izolat din punct de vedere decizional, ministrul de Interne (Carmen Dan – n.r.) efectuând procedurile direct cu adjuncții acestuia.

Chestorul Nicu Dragoș Orlando, care era mputernicit la conducerea Poliției Capitalei, în 10 august 2018, și în prezent se află oarecum pe linie moartă.

În schimb, am constatat ascensiunea fulminantă a domnului comisar-șef Radu Gavriș, căruia, până în acel moment, ministrul de Interne îi cerea „capul“ și care, brusc, a fost împuternicit adjunct la Poliția Capitalei și destul de repede titularizat, ceea ce a însemnat un eveniment atipic pentru mandatul lui Carmen Dan, aceasta preferând să țină conducătorii unităților de poliție împuterniciți, nu titulari.

Nu reușesc să-mi explic această schimbare la dumneaei, dar nu pot să nu mă întreb care a fost motorul acestei schimbări de comportament al doamnei ministru de Interne de atunci.

Însă nu am elemente concrete care să arate că au existat niște servicii aduse acesteia în Dosarul
„10 august“.

Revenind, avem, și în acest caz, tot o situație specifică cu acești 15 polițiști care v-au fost delegați pentru Dosarul „10 august“. Între timp, acest dosar a ajuns la DIICOT și nici polițiștii nu mai sunt la Parchetul Militar. Cum lucrați în celelalte dosare?

În ultimele trei luni, Secția Parchetelor Militare (din cadrul Parchetului General – n.r.) ne-a pus la dispoziție acei lucrători de poliție.

Evident, în acest timp, s-a pus problema prelungirii delegărilor, în cazul unora, în cadrul Parchetului Militar București.

De asemenea, mai sunt persoane dispuse pentru a fi delegate, dar, de la un anumit moment, cel în care a existat un ministru interimar la Interne, din partea Poliției s-a blocat absolut orice delegare. Nu înțelegem motivele pentru care s-a blocat acest lucru, vorbim, totuși, despre câțiva oameni.

Câți polițiști aveți acum la Parchetul Militar București?

Avem un lucrător de poliție pe care l-am găsit în Parchetul Militar acum mai mulți ani, când am venit eu să lucrez aici.

Analizându-i gradul de activitate, probabil nu a fost dorit de Poliția Română și și-a găsit locul la noi. Nu cred că i se va prelungi delegarea. Și mai avem doi polițiști de la Poliția Ilfov și încă unul de la IGPR.

De câți polițiști aveți nevoie ca să puteți funcționa normal?

Necesarul nostru, ținând cont și de numărul de procurori – pentru că avem foarte multe posturi vacante, iar unii colegi sunt în curs de pensionare – ar fi nevoie de câte trei polițiști pentru fiecare dintre birourile teritoriale, Constanța și Ploiești.

Exista câte un polițist pentru fiecare dintre aceste unități, dar acestora le-au expirat delegările și, în acea perioadă, nu a fost un ministru de Interne care să le semneze.

Am mai avea nevoie la București de încă 14 oameni. În total, 20 de oameni desemnați întregului parchet.

Cine ar trebui să deblocheze această situație?

Am pornit un dialog cu ministrul de Interne. Înțeleg dezastrul din Poliție, la modul general, dar cine își asumă activitatea de poliție judiciară își asumă toate aspectele ce țin de acest domeniu.

Există o tendință din partea conducerii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București să se implice direct în activitatea noastră, în sensul de a controla soluționarea dosarelor, în numele nostru, al Parchetului Militar, pe baza unor delegări, situație în care dosarele noastre s-ar duce către unitățile de poliție.

O perioadă, înalții
funcționari
europeni
n-au mai circulat

prin România, întrucât
se puteau
aștepta
oricând la o măsură

preventivă „exotică“

În aceste condiții, Poliția să controleze cui anume – dintre polițiști - repartizează dosarul. Ceea ce se intenționează este transformarea activității de urmărire penală proprie a procurorului într-o activitate de supraveghere, cum, din păcate, constatăm că s-a întâmplat cu compartimentul Omoruri de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Însă, în această chestiune, există mai multe aspecte: în primul rând, este absolut nelegal acest lucru, deoarece delegările se dau către lucrător, nu către unitate. Al doilea aspect: noi suntem unitate care efectuează urmărire penală proprie.

Asta presupune ca procurorul să facă în mare o activitate care, în altă parte, este făcută de polițist. Apoi, în anumite dosare, vorbim despre necesitatea de a pătrunde în anumite zone, precum sediile SRI, SIE, MApN.

Chiar și pe niște spețe minore, prin contextul și prin persoanele implicate în astfel de dosare, situația capătă o altă dimensiune.

Are vreo legătură această situație, a lipsei polițiștilor, cu momentul în care Dosarul „Colectiv“ a ajuns la Parchetul Militar? Sau e doar o coincidență? - Foto: INQUAM PHOTOS/ Adel Al-Haddad

Nu am date certe, dar Dosarul „Colectiv“ este lucrat împreună cu cei de la Serviciul Omoruri de la Poliția Capitalei.

Ei sunt cei mai buni din țară. Cu ei lucrăm și Dosarul „Mineriada 2“. Aceste dosare presupun un volum de activitate care oarecum îl împiedică pe procuror să efectueze toate actele de cercetare în celelalte dosare pe care le instrumentează.

Deci, indirect, cei doi procurori care lucrează în Dosarul „Colectiv“ sau, în celălalt caz, eu și cu un alt procuror care lucrăm în „Mineriada 2“, avem o mare problemă cu privire la acoperirea celorlalte dosare de care răspundem.

Procurorul militar Bogdan Pîrlog s-a autosesizat și a deschis Dosarul „10 august“, privind intervenția violentă a jandarmilor la protestul Diasporei 

Te gândești așa: „Colectiv“ e un dosar mare, dar vine Inspecția Judiciară și te întreabă pe tine, procuror, de cel mai vechi dosar pe care îl ai în lucru.

Așa că trebuie să-l termini și pe acela. Lipsa polițiștilor este un mod foarte subtil de a incapacita...

Am discutat cu colegul meu procuror care lucrează în Dosarul „Colectiv“ și realmente cade fișetul pe el. Iar „Colectiv“ trebuie făcut urgent. Însă ce se întâmplă cu celelalte dosare?

Câte dosare sunt distribuite fiecărui procuror din cadrul Parchetului Militar?

În Parchetul Militar București intră cam 1.400 de dosare noi, anual. Anul acesta, doar eu am soluționat cam o sută de dosare.

Și mai am aproximativ 50 de dosare în lucru. Iar eu am funcție de conducere, deci și alte responsabilități.

Deci, aveți un număr mai mic de dosare în lucru decât colegii dvs.

Exact. Am coleg care acoperă o linie relativ simplă, circulația rutieră. Dar în 2019 cred că a adunat peste 200 de dosare.

Probabil că va fi procurorul cu cele mai multe dosare de urmărire penală din țară. Ar fi avut nevoie de ajutorul unui subofițer de Poliție de Circulație.

Dar și asta pare să fie o chestiune imposibil de rezolvat. Vorbim despre niște resurse extrem de mici, care, nici așa, nu pot fi asigurate.

De asemenea, și în privința procurorilor este o problemă. Cel puțin în teritoriu situația este absolut dramatică. La Constanța avem un singur procuror.

Câți ar trebui să fie?

Schema este de trei procurori.

De ce este această lipsă?

Mult timp, Parchetul Militar a fost considerat un fel de cimitir al elefanților și lumea l-a evitat.

Chiar așa a și fost, nu?

Nu l-am prins în forma asta, dar, da, am suspiciunea că așa a fost în anumite zone. De asemenea, au dispărut acele diferențe financiare.

Acum, vorbim despre câteva sute de lei diferențe salariale. Până în 2022, nu va mai exista nici diferența asta între parchetele militare și cele civile.

Având în vedere volumul mare de muncă și condițiile financiare despre care am vorbit, nu mulți procurori bine calificați mai sunt dornici să vină la Parchetul Militar.

La toate astea se adaugă condiția esențială ca procurorii care ar putea lucra la noi să aibă cel puțin grad de parchet de pe lângă tribunal, iar asta presupune o calificare mai înaltă.

Sunt doritori, dar, din păcate, din ce am constatat, foarte mulți dintre ei nu sunt de cea mai bună calitate.

Să revenim la Dosarul „10 august“. În decembrie, ați fost citat ca martor de DIICOT în acest dosar. Ați transmis, atunci, către DIICOT un document în care explicați că această citare este nelegală, întrucât sunteți procurorul care a deschis dosarul, și atrăgeați atenția că se poate ajunge la punerea în pericol a întregii proceduri penale. De ce credeți că v-au citat în dosar?

Ori din necunoașterea sau neînțelegerea dispozițiilor legale, ori din cauza lipsei de experiență în lucrarea dosarelor, atât din partea persoanelor care sunt procurori de caz, cât și din partea polițiștilor delegați în acest caz.

Dar mai sunt niște probleme foarte serioase. În primul rând: de ce dosarul are număr de 2019, când el a fost deschis în 2018?

Are număr de 2019 pentru că deja s-a dat soluție în dosarul inițial, pe care ei l-au folosit ca pretext ca să ia de la Parchetul Militar Dosarul „10 august“?

Ar mai putea fi o altă cauză?

Nu am elemente să mă pronunț, dar ar putea fi interpretată și în sensul că ar fi o încercare a punerii mele într-o stare de incompatibilitate, în eventualitatea în care dosarul s-ar reîntoarce la Parchetul Militar, deși oricum nu s-ar întoarce la Parchetul Militar al Tribunalului Militar București, ci tot la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, iar eu nu sunt la Secție.

Sau ar putea fi interpretat că se încearcă crearea artificială a unor nulități care să ducă, până la urmă, la desființarea întregii urmăriri penale, pentru a justifica faptul că un an și jumătate n-au fost în stare să finalizeze acest dosar.

Asta ar duce la reluarea, de la zero, a acestui dosar.

Nu știu ce s-ar mai putea lua de la capăt, pentru că sunt anumite acte penale care nu mai pot fi refăcute, din motive obiective.

Nu poate fi și ideea „ingenioasă“ a unora de a scăpa niște oameni de răspundere penală?

Îmi este foarte greu să anticipez ce este în mintea Georgianei Hosu (procuror- șef interimar al DIICOT și procuror de caz în Dosarul „10 august“).

Realmente, avem sisteme de gândire diferite. Nu știu dacă dumneaei urmărește un fir logic în ceea ce face sau încearcă să iasă cu orice preț în față, soluționând un dosar mare, dar cam atât poate.

Avem trei dosare notorii care au trecut prin mâinile procurorilor militari și care au o soartă nu tocmai bună: marele Dosar al „Revoluției“, trimis în judecată abia în 2019, după 30 de ani; Dosarul „Mineriadei“, întors, conform deciziei primei instanțe, la parchet, judecătorii motivând nulitatea probelor; Dosarul „10 august“, mutat de la procurorii militari la procurorii DIICOT. Am înțeles că există și o lipsă de resurse, dar cum vedeți acest tablou?

Când m-am referit la parchetele militare și la perioada aceea de „dolce far niente“, nu m-am referit la Secția Parchetelor Militare, unde, în mod paradoxal, procurorii au fost în permanență copleșiți. Ei au avut de instrumentat toate dosarele-mamut.

Pe de altă parte, cercetarea efectivă în unele dintre aceste dosare a început abia prin 2015. Dosarul „Revoluției“ nu a fost cercetat timp de 30 de ani, ci o bună parte din timp a fost ținut în nelucrare.

Acest dosar a fost numit al „Revoluției“, în mod eronat, pentru că au existat foarte multe dosare în legătură cu Revoluția.

Există un prim rând de dosare în care au fost condamnați unii dintre cei care au tras.

„Nu există o scuză pentru
colegii mei magistrați,
care stau ghemuiți
într-un colț și tremură”

- Bogdan Ciprian Pîrlog
 

A existat un al doilea rând de dosare în care au fost condamnați unii comandanți, apoi comandanții regionali.

În marele Dosar al „Revoluției“ este vorba despre componenta care a preluat conducerea statului, în decembrie 1989.

Pe de altă parte, după Revoluție nu a avut loc cu adevărat o schimbare în societate și în structurile de conducere.

O parte dintre cei care au preluat puterea sunt trimiși în judecată în dosarul despre care vorbim. A trebuit să moară câteva generații și să vină oameni noi, procurori noi, ca să poată fi terminat Dosarul
„Revoluției“.

În acest moment, dosarul este în faza de Cameră preliminară, unde constatăm că există o presiune enormă din partea unor ONG-uri pretinse a reprezenta interesele victimelor Revoluției, dar care, în realitate, sunt interesate doar de menținerea finanțărilor, în special a celei externe, finanțări care, odată ce dosarul a ajuns în fața instanței, s-au sistat.

Din acest motiv, există o disperare din partea unor zone pentru a provoca restituirea dosarului la parchet, unde, sub o nouă conducere înțelegătoare a Secției Parchetelor Militare, să se investigheze la nesfârșit acest dosar.

Astfel, toată lumea să fie fericită, banii să vină în continuare către acele zone care realmente trăiesc din tragedia adevăratelor victime de la Revoluție. Zone care nu sunt deloc interesate de soluționarea dosarului.

Din contră, acesta este coșmarul lor cel mai mare. Astfel se explică presiunile exercitate, în ultimul timp, pentru promovarea la conducerea Secției Parchetelor Militare a unor persoane cunoscute mai degrabă prin lipsa lor de implicare, decât printr-un dosar soluționat în ultimele decenii.

Ne temem să nu se întâmple ceea ce populația numește pusul batistei pe țambal.

Cât de atinse mai sunt parchetele de presiunea politică?

Presiunea politică este evidentă și, până la urmă, să spunem că este un semn de normalitate, într-o situație anormală, așa cum e în România.

Faptul că se ajunge să se facă presiuni, să se meargă până la modificări de legi, până la implicarea Curții Constituționale, asta denotă o disperare și o pierdere a acelor pârghii pe care, anterior, le avea politicul în magistratură. În urmă cu ceva timp, nu era nevoie să se ajungă aici.

Dar cât de contaminat mai este mediul din parchete de politică?

Nu este foarte contaminat. Pe de o parte, există situația obiectivă că, la un anumit nivel, funcțiile sunt numite politic – fie de președinte, fie de ministrul Justiției, care, chiar dacă nu sunt membri de partid, ambii sunt parte a unei entități politice și participă, într-un mod nereglementat foarte clar de lege, la numirea șefilor parchetelor.

După reforma făcută de fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, s-a exagerat și s-a ajuns ca inclusiv șefii de secție de la Parchetul General, DNA și DIICOT să fie „atinși“ de factorul politic.

Ar trebui să fie funcții pur profesionale, nu să depindă de decizia politică.

Acceptăm că, la nivel de procuror general, cam în toată Europa numirea este făcută de o entitate politică.

Să ne referim, însă, la acea influență a politicului în actul de justiție care a fost evidentă în trecut. Iată, Dosarul „Revoluției“ a fost blocat din cauză că politicul a stat cu bocancul pe justiție. Mai simțiți acest lucru acum?

Nu există o scuză pentru colegii care stau ghemuiți într-un colț și tremură. Sistemul în sine s-a curățat, de-a lungul timpului.

Nu înseamnă neapărat că a devenit mai curat, dar acele influențe sunt ținute la distanță.

Mecanismele s-au curățat?

Mecanismele s-au curățat, oamenii au plecat, noile generații nu mai percutează la „sugestii“.

Atunci, politicienilor le-au mai rămas metodele extreme, care ne-au făcut de pomină în toată Europa. Norocul nostru, dacă pot spune așa, ca imagine, este că e mai rău în Polonia.

Ca să mai reparăm lucrurile și să revenim cu justiția la nivelul începutului de an 2017, când parcă mai exista un elan al procurorilor să lucreze în dosare „sensibile“, iar instanțele prinseseră curaj, ce ar trebui să se întâmple?

Existau probleme serioase și atunci. Ceea ce s-a întâmplat din 2017 până în 2019 este și rezultatul unor mari erori și a unor rabaturi de la calitate făcute atunci.

Veți avea surpriza, dacă vă uitați la unii judecători curajoși de atunci, că îi găsiți acum alături de Lia Savonea.

Unul dintre acești judecători este chiar Lia Savonea, care era responsabilă de emiterea mandatelor de siguranță națională la Curtea de Apel București.

Nu am mai văzut o dedublare de personalitate ca la dumneaei. Nu are absolut niciun fel de reținere să discute despre state paralele, dar ea era persoana care își avea numele pe cvasitotalitatea mandatelor de siguranță națională.

Părerea mea este că ne trebuie un deceniu de liniște ca să revenim la momentul lui 2017, la sănătatea sistemului.

Dar, în acest timp, nu mai avem luxul de a aștepta, astfel că trebuie ca și măsurile care ar fi trebuit aplicate din 2017 încoace să fie făcute acum.

Însă, deocamdată, nu știu dacă există o majoritate parlamentară care să permită trecerea unor legi necesare.

Dar ministrul Justiției poate face ceva, mă refer la măsuri concrete rapide, care ar ajuta sistemul?

Ar putea, printr-o poziționare fermă, în cadrul CSM, unde are un vot, să-și îndeplinească mandatul pentru care se află acolo.

Ar trebui, de asemenea, să respecte recomandările forurilor internaționale, inclusiv recomandările cuprinse în MCV, și să aștepte, până la titularizarea pe funcții a șefilor din marile parchete, modificarea legislativă.

Asta s-a recomandat atât de către GRECO, Comisia de la Veneția și Comisia Europeană. Ni s-a părut extrem de îngrijorător ca aproape imediat după ce a fost numit, ministrul să anunțe titularizări.

Pe actuala legislație, indiferent de cât de bună-credință este ministrul, nu ar avea nicio credibilitate, nu va fi nimic obiectiv.

De ce?

Cadrul legislativ, așa cum a fost dublat de CCR, stabilește că ministrul Justiției numește discreționar. Președintele țării poate să refuze o dată propunerea venită de la ministrul Justiției, iar CSM este spectator.

Adică, chiar dacă Consiliul Superior al Magistraturii dă aviz pozitiv, venite sau deloc în privința propunerii venite dinspre ministrul Justiției, este la fel.

Recomandările au fost făcute ca legislația să fie schimbată astfel încât să se dea un rol central CSM.

Trist este că, la momentul semnării Tratatului de Aderare, forma legilor justiției stabilită cu Comisia Europeană a fost că CSM propune, ministrul avizează, președintele numește.

Din motive de oportunitate și de cine alcătuia, atunci, CSM, fostul ministru, Monica Macovei, a considerat că trebuie modificată legea, pentru a fi aduși oameni buni.

Ca orice rabat de la principii, până la urmă s-a întors împotriva noastră.

Se discută despre faptul că MCV ar trebui ridicat. Mulți politicieni, în special cei pe care i-am avut până de curând la putere, susțin că este necesar să fie ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare. Cum vedeți acest lucru?

Din păcate, avem nevoie de acest mecanism. Da, a existat un dublu standard. Sunt țări din fosta Iugoslavie, nesupuse MCV, unde, să fim serioși, criteriile pe care le îndeplinesc sunt...

De asemenea, ne uităm ce se întâmplă în Polonia, în Ungaria. Din acest punct de vedere, putem spune că nu suntem singurii răi.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să dispară acest MCV. Mi-e teamă că dispariția MCV va dezinhiba foarte tare factorul politic, indiferent de culoare, și vor apărea tot felul de minți creative care vor începe o „reformă“ în justiție.

Și nu cred că ne permitem o asemenea experiență. În opinia mea, ar trebui, la nivel european, instituit un mecanism de norme minimale pe stat de drept și pe justiție, care să fie aplicabil tuturor statelor.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.