Dacă aşa stau lucrurile, am putea fi în pragul rezolvării uneia dintre cele mai mari probleme din cosmologie: Tensiunea Hubble - o discrepanță până acum irezolvabilă între măsurătorile ratei cu care se extinde Universul.
Tensiunea Hubble există deoarece diferite modalități de a măsura cât de repede se extinde Universul – o rată cunoscută sub numele de Constanta Hubble – ne dau rezultate diferite.
Măsurătorile bazate pe caracteristicile Universului timpuriu, inclusiv fundalul cosmic de microunde și oscilațiile acustice barionic, ne spun că Constanta Hubble este de aproximativ 67 de kilometri pe secundă pe megaparsec.
Sunetul Big Bang-ului sugerează că galaxia noastră plutește în interiorul unui vid
Măsurătorile bazate pe lucruri mai apropiate, cum ar fi supernovele de tip Ia și stelele variabile cefeide, ne dau o Constantă Hubble de aproximativ 73 de kilometri pe secundă pe megaparsec.
„O posibilă soluție la această inconsecvență este că galaxia noastră se află aproape de centrul unui vid local mare”, spune cosmologul Indranil Banik, de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie.
„Asta ar face ca materia să fie atrasă de gravitație, spre exteriorul vidului, cu densitate mai mare, ceea ce ar duce la golirea acestuia în timp. Pe măsură ce vidul se golește, viteza obiectelor care se îndepărtează de noi ar fi mai mare decât dacă vidul nu ar fi acolo.
Citeşte şi: 800.000 de galaxii despre care nu se știe mai nimic, incluse într-o nouă „super-hartă” a universului
Prin urmare, acest lucru dă impresia unei rate de expansiune locală mai rapide.” Un vid în spațiul intergalactic este cam ceea ce pare a fi, conform sciencealert.com.
Materia nu este distribuită complet uniform în Univers; tinde să se aglomereze, creând regiuni cu densitate din ce în ce mai mare.
Astrofizicienii au înaintat ideea că galaxia noastră se află într-un astfel de vid, ca o explicație pentru Tensiunea Hubble, măsurătorile spațiului local sugerând că galaxia noastră există într-o bulă.
Citeşte şi: Substanța misterioasă mai veche ca Pământul și care e nemuritoare. Cu ea a început lumea
Aceasta ar avea diametrul de aproximativ 2 miliarde de ani-lumină, care este cu 20% mai puțin densă decât volumul mediu al spațiului.
Sunetul Big Bang-ului sugerează că galaxia noastră plutește în interiorul unui vid - Foto: Pexels/Yihan Wang
Cu toate acestea, explicația este departe de a fi şi dovedită ştiinţific. Pentru a investiga posibilitatea unui vid local, Banik și colegii săi au apelat la oscilațiile acustice barinice sau BAO.
Când Universul era doar un bebeluș, plin doar de plasmă care se împrăștia, gravitația și radiațiile s-au combinat pentru a forma valuri de presiune care se puteau mișca prin materialul comprimat.
Citeşte şi: Descoperirea ce ne modifică ideea despre timp. De ce se poate scurge și dinspre viitor către trecut?
Când spațiul a devenit prea difuz pentru ca vibrațiile să se propage, undele de presiune au rămas conservate ca vaste aranjamente sferice de structuri cosmice, cu densități mai mari de materie la marginile lor.
Acesta este „sunetul Big Bang-ului”, un zumzet prins în timp în tot Universul, vizibil pentru noi sub formă de inele, pe care le numim BAO.
Deoarece aceste inele au înghețat la aceeași dimensiune - aproximativ 1 miliard de ani-lumină în diametru - putem determina cam cât de departe ar trebui să fie acum.
