Luna Neagră sezonieră este un fenomen astronomic rar, ce se petrece doar o dată la fiecare 33 de luni. Sâmbătă, 23 august, este una dintre aceste date, prilej cu care și Calea Lactee, galaxia noastră, va fi foarte vizibilă pe cerul nopții.

Calea Lactee este galaxia din care face parte și Sistemul Solar în a cărui componență intră și Pământul. Această minune a Universului poate fi văzută și de pe Terra pe cerul nopților, atunci când e senin. Dar, pentru români ea are și o altă semnificație, botezată Calea Robilor.
Imagini în infraroșu uluitoare care surprind mai detaliat decât oricând centrul Căii Lactee au fost publicate de NASA și ar putea să îi ajute pe cercetători să înțeleagă mai bine această zonă a galaxiei, unde se află și o gaură neagră masivă, potrivit rt.com.