NASA a publicat cele mai detaliate imagini cu centrul Căii Lactee

DE Adelina Sahlean | 07.01.2020 - 16:44
Foto: Nasa.gov

Imagini în infraroșu uluitoare care surprind mai detaliat decât oricând centrul Căii Lactee au fost publicate de NASA și ar putea să îi ajute pe cercetători să înțeleagă mai bine această zonă a galaxiei, unde se află și o gaură neagră masivă, potrivit rt.com.

SHARE

Imaginile au fost realizate cu ajutorul unui telescop foarte puternic, SOFIA, al NASA, fixat pe o aeronavă Boeing 747 modificată, potrivit Mediafax.

Cercetătorii de la Centrul de cercetare Ames, care au dat publicității imaginile, au combinat datele furnizate de SOFIA cu cele transmise de alte telescoape.

Studierea acestei regiuni a galaxiei a fost similară realizării unui puzzle cu piese lipsă. Datele furnizate de SOFIA au umplut unele goluri și i-au ajutat pe cercetători să fie mai aproape de a obține un tablou complet.

Clusterul cvintuplet, unde stelele sunt de milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele, s-a putut acum vedea foarte clar în imagini.

De asemenea, imaginile ar putea să îi ajute pe specialiști să înțeleagă de ce nu se formează stele în îndepărtata regiune, deși este bogată în gaze, praf și alte deșeuri spațiale. Cercetătorii au constatat că, în apropierea centrului galaxiei, numărul stelelor masive este de zece ori mai mic decât se așteptau.

"O mai bună înțelegere a procesului prin care iau naștere stelele masive în centrul galaxiei noastre ne oferă informații care ne pot ajuta să aflăm mai multe despre alte galaxii, mai îndepărtate", a spus Matthew Hankins, membru al echipei de cercetători.

Colectate în iulie 2019, noile date furnizate de SOFIA au fost prezentate în premieră la un eveniment de profil care a avut loc în Hawaii și vor fi publicate în Astrophysical Journal.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -