Desfășurat ca și prima cursă de anul acesta pe circuitul Red Bull Ring din Spielberg, Austria, Marele Premiu al Styriei a fost prin de suspans încă dinainte să se dea startul, calificările de sâmbătă, în care Hamilton a obținut un Pole superb, desfășurându-se ploaie torențială. La un moment dat, sesiunea chiar a fost oprită, pe anumite porțiuni monoposturile transformându-se într-un fel de bărcuțe.
Lewis a plecat motivat de pe prima poziție a grilei, după ce săptămâna trecută, în MP al Austriei, nu a reușit decât un loc 4, și a început imediat să se distanțeze de Max Verstappen, care a trebuit să se apere în primul viraj de plecarea ca din pușcă, de pe 3, a lui Sainz.
La jumătatea plutonului, ”traficul” s-a aglomerat la start. Plecat de pe 10, Vettlel a fost ajuns de coechipierul său retrogradat trei poziții în calificări, până pe 14. Dar, ambițios pe frânare, pe interiorul unuia dintre primele viraje, Leclerc a intrat direct în Ferrari-ul lui Vettel, rupându-i aripa spate și, evident, avariindu-și botul. Rezultatul carambolului? Vettel a abandonat în primul tur, iar Leclerc a reușit să ajungă până în turul 5, după ce mecanicii au încercat să-i repare eleronul față.
Bottas a trecut de Sainz în turul 6. Iar în turul 20 din 71, Hamilton avea deja circa 5 secunde avans față de Verstappen. Prima jumătate a cursei a mai fost marcată și de evoluția celor doi piloți Racing Points, Lance Stroll și Sergio Perez, care au reușit să urce de pe locul 12 și, respectiv, 17, până pe pozițiile 6 și 7.
Perez a tras de pneurile soft până în turul 39, când a trecut pe medii și a ieșit de la boxe chiar în fața McLaren-ului lui Sainz. Spaniolul l-a depășit, dar Perez a revenit două viraje mai târziu pe locul 8 și a început o frumoasă cursă de recuperare. Zece tururi mai târziu, acesta a reușit să treacă de Renault-ul lui Ricciardo, să urce pe 5 și să înceapă să se apropie de Red-Bull-ul lui Albon.
Cu un tur înainte de finalul cursei, Perez și Albon erau extrem de apropiați. Perez a încercat depășirea în cel de-al 4-lea viraj al circuitului, dar cei doi s-au atins, și Perez și-a avariat aripa față, fiind nevoit să se mulțumească cu un loc 6, după ce l-a depășit Lando Norris.
Bottas a trecut de Verstappen după un duel incitant, cu doar câteva tururi înainte de final. Profitând de circuitul de casă, Max a rezistat pe viraje, dar a fost nevoit să cedeze pe linie dreaptă în fața ”săgeții argintii” vopsite în negru, în semn de solidaritate cu mișcarea ”Black Lives Matter”.
Dacă primele patru poziții au fost clare, Perez, Stroll și Ricciardo au terminat la fotografie pe 6, 7 și 8. Top 10 a fost completat de Sainz și Kvyat.
Clasament Marele Premiu al Styriei (Top 10):
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1 h 22:50.683
2. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) +13.719
3. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +33.698
4. Alexander Albon (Thailanda/Red Bull) +44.400
5. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) +61.47
6. Sergio Perez (Mexic/Racing Point) +62.387
7. Lance Stroll (Canada/Racing Point) +62.453
8. Daniel Ricciardo (Australia/Renault) +62.591
9. Carlos Sainz (Spania/McLaren) la un tur
10. Daniil Kviat (Rusia/AlphaTauri) la un tur
Clasament general piloţi (Top 5):
1. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) 43 puncte
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 37
3. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) 26
4. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 18
5. Sergio Perez (Mexic/Racing Point) 16
Clasament general echipe (Top 5):
1. Mercedes - 80 puncte
2. McLaren Renault - 39
3. Red Bull Honda - 27
4. Racing Point - 22
5. Ferrari - 19