Septuplul campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton, desemnat Personalitatea Sportivă a Anului

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.12.2020 - 09:46
Lewis Hamilton / Foto: cnbc.com
Lewis Hamilton / Foto: cnbc.com

Pilotul britanic Lewis Hamilton a fost desemnat Personalitatea Sportivă a Anului de către BBC, la capătul unui sezonul 2020 remarcabil, în care a devenit campion mondial de Formula 1 pentru a şaptea oară în cariera sa.

SHARE

Hamilton s-a impus în faţa lui Jordan Henderson, căpitanul echipei de fotbal FC Liverpool, clasat pe locul secund, şi a primei femei jocheu care a reuşit să se impună în cursele din cadrul Champions Day, unul dintre cele mai importante evenimente hipice din Marea Britanie, Hollie Doyle, care a ocupat poziţia a treia.

Pe lista finaliştilor pentru acest premiu s-au mai aflat boxerul Tyson Fury, jucătorul de cricket Stuart Broad şi "regele" snooker-ului Ronnie O'Sullivan.

În vârstă de 35 ani, Lewis Hamilton a cucerit anul acesta a patra sa coroană mondială consecutivă în Formula 1, egalându-l pe Michael Schumacher ca număr de titluri şi doborând totodată recordurile de victorii (95) şi de plecări din pole position (98).

FC Liverpool, campioană a Angliei după o pauză de trei decenii, a fost desemnată Echipa Anului, în timp ce managerul său, germanul Juergen Klopp, a primit titlul de Antrenor al Anului.

Internaţionalul englez Marcus Rashford, atacantul echipei Manchester United, a primit la rândul său un premiu special pentru campania sa în favoarea meselor şcolarilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te