Dublu campion mondial şi vicecampion olimpic, handbalistul Ştefan "Bibi" Birtalan s-a născut la 25 septembrie 1948 la Zalău, judeţul Sălaj, arată site-ul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Povestea lui Ștefan Birtalan, campion mondial la handbal: E părăsit de mamă la 2 ani
În liceu, a practicat handbal, volei, baschet şi atletism. La 16 ani, a debutat în echipa de handbal Rapid CFR Jibou, evoluând în Campionatul Regional Cluj, arată sursa citată.
A fost legitimat la echipa de handbal Minerul Baia Mare (1967-1969).
Citește și: Povestea singurei românce care deține un record olimpic: „Am învins SUA și Rusia alergând în salină”
În 1970, a devenit titular al echipei de handbal a Clubului Steaua Bucureşti, unde a jucat până în 1985. Bine dotat din punct de vedere fizic şi stăpân al unei tehnici perfecţionate, devine "tunarul" echipei, remarcându-se, ani de-a rândul, ca golgeter al Campionatului Naţional, notează "Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România".
Asemenea colegilor de generaţie, deţine un palmares strălucitor. A fost campion mondial cu echipa României în 1970, la Paris, precum şi în 1974, la Berlin, în fosta RDG. La Campionatul Mondial din 1974, Ştefan Birtalan a fost golgeterul competiţiei, cu nu mai puţin de 43 de reuşite.
La Jocurile Olimpice de vară din 1972 de la Munchen, a fost medaliat cu bronz. A devenit vice-campion olimpic la Jocurile Olimpice de vară din 1976 de la Montreal, atunci când a fost şi golgeterul competiţiei, cu 32 de goluri înscrise. În 1980, a participat la o a treia ediţie a Jocurilor Olimpice, la Moscova, obţinând, alături de echipă, medalia de bronz şi reuşind 23 de goluri.
În 1973 şi 1975, a fost campion universitar alături de echipa de handbal a României.
A devenit câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu echipa Seaua Bucureşti, în anul 1977. A fost campion al României, cu echipa militară, de 12 ori, în anii 1971, 1972, 1973, 1974, 1975, 1976, 1977, 1979, 1980, 1981, 1984, 1985. A câştigat Cupa României la handbal în anii 1981 şi 1985.
Timp de 12 ani, a fost considerat ca unul dintre cei mai eficienţi jucători de handbal ai lumii, având la activ peste 1000 de goluri înscrise, potrivit Agerpres.
A fost declarat Jucătorul Anului de către Federaţia Internaţională de Handbal în anii 1974, 1976 şi 1977, ani în care a câştigat şi titlul de cel mai bun sportiv român.
Deţine un record fabulos de 34 de goluri înscrise într-o partidă, atunci când era legitimat la formaţia italiană Polisportiva Folonica, echipă la care evoluase înainte şi Cristian Gaţu.
Citește și: Drama Cameliei Potec: Ia aurul olimpic și refuză să înoate. Pierderea peste care nu a putut trece
După retragerea din activitatea competiţională, a început cariera de antrenor în Italia. La întoarcerea în România, a fost secundul lui Radu Voina la echipa Steaua, în paralel pregătind naţionala masculină de handbal - tineret. Din 1991 până în 1994, a fost antrenor principal la Steaua.
În 1994, a plecat în Qatar, unde a fost antrenorul coordonator al tuturor echipelor naţionale de handbal ale acestei ţări.
În 1999, a revenit în ţară unde, până în 2002, a fost antrenor principal la Steaua.
Ca antrenor, a câştigat cu Steaua Bucureşti campionatul naţional în anii 1987, 1988, 1989, 1990, 2000, 2001. În anii 1990, 2000 şi 2001, echipa antrenată de el a cucerit Cupa României.
În 2002, a renunţat la antrenorat, din cauza unor probleme de sănătate. A fost cooptat în staff-ul de conducere al secţiei de handbal a Stelei, din 2002 până în 2008.
Părăsit de mamă la vârsta de 2 ani
Dar pe lângă cariera impresionantă a lui Birtalan, povestea acestuia e una pe măsură.
„Eu sunt născut în Zalău și mă mândresc că sunt sălăjan adevărat. Mama era unguroaică, tata la fel, doar că era născut la Zalău. Părinții mei s-au cunoscut în timpul războiului, dar au divorțat când eu aveam 2 ani. Mama avea 20 de ani și a plecat înapoi în Ungaria. Eu am rămas cu tata, pentru că ea voia să rămână în Budapesta”, spunea Birtalan, invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Cum mama a plecat în Ungaria, Birtalan nu a mai văzut-o timp de 24 de ani. Reîntâlnirea a fost una emoționantă, cu ajutorul unor jurnaliști din țara vecină.
Citește și: Drama Angelicăi Rozeanu, campioana mondială la tenis de masă. Alungată din țară, soțul e arestat
„În momentul în care am ajuns campion mondial, echipa României s-a dus la un turneu la Budapesta. Și în cadrul unui interviu la televiziunea ungară ziaristul știa că mama e în Ungaria. Și le-am spus că nu o văzusem de 24 de ani! Eu am rămas cu tata, crescând cu mama vitregă, o femeie excepțională, care a avut grijă de mine”, își amintește.
Și continuă amintirile:
„Eu aveam 26 de ani. Au găsit-o pe mama, au adus-o la hotel și a fost martoră la revedere toată echipa noastră. A fost un moment emoționant și pentru mine, și pentru ea. Era tânără, erau alte vremuri, alte conjuncturi. Am rămas foarte buni prieteni. După a venit în fiecare an în România, mergeam și eu la ea. A decedat între timp. Așa a fost viața”.
A fost operat de urgență în 2008
După ce și-a terminat cariera de jucător profesionist, n-a putut renunța de tot la handbal. Și s-a dedicat antrenoratului. Mai întâi în Italia, după, ca „secund” al lui Radu Voina la Steaua, apoi preluând mandatul de „principal”.
A renunțat de tot la handbal, din cauza unor probleme de sănătate, fiind operat în 2008, de profesorul Irinel Popescu de la Fundeni.
„Am făcut un control de rutină, în calitate de ofițer al Armatei Române. Făceam analizele de rigoare și fiind antrenorul principal am fost anunțat într-un cantonament că analizele sunt proaste. Am renunțat la tot ce însemna stres în plus.
Am făcut un transplant de ficat. Am avut un virus C foarte păcătos, nu simți nimic, nu doare nimic, nu faci absolut nimic… Am primit un ficat de la un donator în moarte cerebrală. Acum am probleme și cu inima, din păcate”, spune acesta, potrivit libertatea.ro.
