Motorsport: Înghesuială pe Transfăgărășan, la startul Raliului Argeșului 2021

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 11.06.2021 - 11:47
Simone Tempestini (Skoda Fabia R5) vine la Pitești să facă „tripla”. / Foto: Raliul Argeşului, Facebook
Foto: Raliul Argeşului, Facebook

La acest final de săptămână, atenția fanilor motorsportului din România se mută în județul Argeș, o zonă cu o bogată istorie a curselor auto. Nu mai puțin de 74 de echipaje sunt înscrise la startul celei de-a cincea etape a Campionatului Național de Raliuri 2021.

SHARE

Raliul Argeșului este cea mai importantă competiție automobilistică din sudul țării. După ce decenii întregi s-a desfășurat pe macadam, cursa a fost mutată pe asfalt și pe celebrul Transfăgărășan. Revenit în 2019 cu o ediție memorabilă, Raliul Argeșului CATENA - powered by Citroën propune vineri, 11 iunie, și sâmbătă, 12 iunie, un format interesant.

Traseul pregătit de DTO Rally poartă cele 74 de echipaje înscrise pe 123 de kilometri cronometrați, împărțiți în opt probe speciale, în principalele zone ale județului Argeș. 51 de piloți pornesc în Campionatul Național de Raliuri Betano, 5 echipaje în Campionatul dedicat Vehiculelor Istorice, în timp ce alte 18 mașini vor evolua în Campionatul Național de Rally2.

Citește și: „Joints for jabs”: Mici cu muștar pentru bucureșteni, marijuana contra vaccin în Washington

Astăzi, concurenții efectuează testele oficiale pe traseul de lângă Budeasa Mică, între 8:15 și 12:30, ca mai apoi să pornească pe patru probe speciale în zona Câmpulung. 

Sâmbătă este ziua cea mai lungă a Raliului Argeșului, atenția fiind concentrată pe Transfăgărășan și peisajele superbe din Munții Făgăraș. Concurenții vor parcurge drumul dintre Barajul Vidraru și Cabana Capra dus-întors, într-o provocare dificilă, cu sute de viraje succesive pe care piloții se vor duela cu secundele.

În final, cele mai bune echipaje vor fi aplaudate la festivitatea de premiere programată la 19:30 în Pitești. 

Organizatorii au pregătit și o surpriză pentru fanii motorsportului. Câștigător a nenumărate etape din Mondialul de Raliuri, un model Citroën C3 WRC va fi expus în zona startului festiv, pe Strada Victoriei din Pitești. 

Citește și: FOTO La 18 ani, Alessia, fiica tenismenului Ilie Năstase, face furori printre bărbați

Principalii pretendenți la titlul din 2021 și cei mai rapizi piloți din România, Raliului Argeșului 2021

Învingător în sezoanele trecute și de cinci ori campion național, Simone Tempestini (Skoda Fabia R5) vine la Pitești să facă „tripla”, având obiectivul clar să se impună pe probele argeșene. Pilotul Napoca Rally Academy se va lupta cu colegul său de echipă, Bogdan Marișca (Ford Fiesta R5), dar și cu Dan Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2), ambii având mai multe titluri de campion național absolut în palmares. 

Pilotul argeșean Cristian Dolofan (Citroën C3 Rally2) va fi responsabil cu spectacolul la cursa de casă și va oferi o demonstrație de viteză, în timp ce Peugeot-ul 208 R5 al lui Eugen Cărăgui va atrage aplauzele fanilor. Sibianul Sebastian Barbu (Skoda Fabia Rally2) și Bogdan Cuzma (Skoda Fabia Rally2) se vor duela pentru un podium într-o cursă unde șapte modele de top (clasa RC2) vor fi la start. 

Citește și: Ministrul Teleman (USRPLUS) îl menține la șefia Radiocom pe directorul numit în 2017 sub Dragnea

Revelația sezonului, tânărul Norbert Maior (Citroen DS3 R3T Max), revine după abandonul din Maramureș dornic de un rezultat bun, ceea ce se va traduce într-o evoluție rapidă și spectaculoasă. Acesta se va lupta în categoria mașinilor cu tracțiune cu Mihai Manole (Renault Clio R3), Csongor Szabo (Peugeot 208 R2), Dănuț Budai (Citroen DS3 R3T) sau Marius Sîncrăianu (Peugeot 208 R2). 

Pe lângă cele șapte modele de top, alte 11 mașini integrale vor fi responsabile cu spectacolul la Raliul Argeșului CATENA – Powered by Citroën, împărțite în două categorii diferite: clasa RC2N și clasa 11. Andrei Gîrtofan (Subaru Impreza), argeșeanul Bogdan Năstase (Mitsubishi Lancer EVO IX), Adrian Teslovan (Mitsubishi Lancer EVO X), Călin Bucur (Subaru Impreza STI) sau Dorin Banciu (Toyota Celica GT-FOUR) sunt câțiva dintre piloții care vor atrage aplauzele fanilor pe durata celor două zile de concurs. 

Alte zeci de echipaje vor concura în cadrul claselor RC5, unde sunt încadrate și cele două competiții monomarcă, Cupa Dacia și Swift Cup, dar și în cadrul clasei 12. Cele cinci modele istorice precum Ford Escort MK2, Alfa Romeo, Volkswagen Golf sau Dacia 1310 vor aduce un plus de spectaculozitate, în timp ce duelurile din Rally2 vor demonstra că primii pași în motorsport sunt palpitanți și accesibili. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te