Ministrul Teleman (USRPLUS) îl menține la șefia Radiocom pe directorul numit în 2017 sub Dragnea

DE Alexandru Pop | Actualizat: 10.06.2021 - 19:05
Ministrul Teleman (USRPLUS) îl menține la șefia Radiocom pe directorul numit în 2017 sub Dragnea/FOTO: Facebook/Ciprian Teleman

În martie 2017, la șefia foarte importantei Societăți Naționale de Radiocomunicații (Radiocom) era numit Eugen Brad, apropiat al premierului de atunci, Sorin Grindeanu. În iunie 2021, ministrul Digitalizării, Ciprian Teleman, îl menține în funcție pe Brad, deși legea nu-l ajută.

SHARE

Pe 20 mai a.c., Consiliul de Administrație al Radiocom a votat ca lui Eugen Brad, director general al Radiocom din martie 2017, să-i înceteze mandatul.

La câteva zile după, însă, un comunicat al Radiocom (asumat chiar de Eugen Brad și citat de Financial Intelligence) informa că, de fapt, Brad rămâne director general: "în cadrul şedinţei de joi, 20 mai 2021, toţi membrii Consiliului de Administraţie au votat revocarea directorului general Eugen Brad, ulterior nemaifiind semnată decizia.

Astfel, astăzi, miercuri, 2 iunie 2021, a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie în prezenţa tuturor celor 5 membri care au deliberat în mod valabil, constatând în unanimitate că nu sunt îndeplinite condiţiile procedurii declanşate pentru revocarea directorului general în cadrul şedinţei din 20 mai 2021.

Citește și: VIDEO Antiaeriana rusească nu reușește să doboare o dronă turcească Bayraktar-TB2

În aceste condiţii, revocarea mea din funcţia de director general a rămas fără obiect, urmând să îmi desfăşor activitatea în continuare, conform contractului de mandat în vigoare."

Miza: compensații de 80.000 de euro

Valerian Vreme, membru în CA al Radiocom, a dat o explicație vagă: "Procesul de revocare a directorului general al SN Radicomunicații, Eugen Brad, nu a fost dus până la capăt, dintr-o eroare, dar nu s-a oprit. Acesta se află în continuare pe agenda Consiliului de Administrație al SN Radiocomunicații, ajustând rigurozitatea  cu care ar fi trebuit să fie tratată această problemă. În ședința din 20 mai  nu a fost prezentat Consiliului  de Administrație contractul de mandat al domnului Brad. Consiliul de Administrație a avut acces la acest contract de mandat abia zilele  acestea, astăzi în speță l-am avut și oficial pe hârtie, în față, și în funcție de clauzele din contract Consiliul de Administrație va lua o decizie în zilele următoare."

Potrivit unor surse, însă, decizia CA-ului nu va fi luată până când membrii Consiliului nu se vor lămuri în legătură cu posibile compensații pe care Eugen Brad le-ar putea primi, în cuantum de aproximativ 80.000 de euro. Compensațiile ar putea fi plătite de către Radiocom actualului director general dacă acesta ar fi schimbat în alte condiții decât cele ale OUG 109/2011 a "ordonanței corporative".

Avocat: Mandatul lui Brad a expirat 

O opinie juridică publicată de către Financial Intelligence, însă, susține că mandatul lui Eugen Brad ar fi expirat deja: "durata mandatului provizoriu nu poate depăși 4 ani, chiar dacă am aplica doar legea comună (deși, este o interpretare greșită, așa cum am mai menționat anterior).

Pe cale de consecință, la nivelul lunii martie 2021, contractul de mandat provizoriu al Directorului general era deja încetat, acesta nu mai poate produce efecte juridice după 4 luni de la încheiere/numire, respectiv din data de 03.07.2017 sau 03.09.2017, după expirarea termenului 6 luni, deoarece a încetat ca urmare a ajungerii la termen/durata pentru care s-a încheiat."

Citește și: Fiul Vioricăi de la Clejani spune că a consumat droguri la Alex Velea. Pedeapsa: 7 ani de pușcărie

Aceeași opinie juridică mai arată că "performanța managerială a conducerii RADIOCOM revine ministerului de resort, care exercită atribuțiile de autoritate publică tutelară. Altfel spus, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizarii are competență legală să evalueze performanța managerială a conducerii RADIOCOM.

Mai mult, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării are obligația legală de a raporta Ministerului Finanțelor Publice îndeplinirea atribuțiilor proprii, în aplicarea prezentei OUG nr. 109/2011.

Astfel, conform disp. OUG nr. 109/2011, valabilitatea contractului de mandat poate fi verificată inclusiv de către inspectorii din cadrul aparatului de inspecție economică – financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit OMFP nr. 2460/2016."

Teleman se face că muncește

Într-adevăr, Ministerul Finanțelor i-a comunicat încă din 17 mai Ministerului Digitalizării că mandatul lui Eugen Brad ar fi încetat și i-a cerut să dispună "conform competențelor".

Ministrul Digitalizării, însă, după 17 zile de la primirea adresei de la Finanțe abia a catadicsit să trimită o adresă la Radiocom prin care a cerut documentele care l-ar îndreptăți pe Eugen Brad să fie încă director. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te