Mihai Leu, primul campion mondial român la box, a pierdut lupta cu cancerul la 56 ani. Povestea sa

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 02.07.2025 - 00:33
Mihai Leu, primul campion mondial român la box, a pierdut lupta cu cancerul la 56 ani. Povestea sa - Foto: Facebook / Mihai Leu
Mihai Leu, primul campion mondial român la box, a pierdut lupta cu cancerul la 56 ani. Povestea sa - Foto: Facebook / Mihai Leu
Mihai Leu, primul campion mondial român la box, a pierdut lupta cu cancerul la 56 ani. Povestea sa - Foto: Facebook / Mihai Leu
Mihai Leu, primul campion mondial român la box, a pierdut lupta cu cancerul la 56 ani. Povestea sa - Foto: Facebook / Mihai Leu

Mihai Leu, primul campion mondial român la box și, apoi, compion național de raliuri, a pierdut lupta lungă cu cancerul la 56 de ani. După mai multe zile de comă indusă, s-a stins la Spitalul Fundeni din Capitală.

SHARE

Familia marelui campion Mihai Leu a anunțat decesul acestuia în acestă seara.

Mihai Leu, primul campion mondial român la box, a pierdut lupta cu cancerul la 56 de ani

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară.
 
Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața.
 
Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată”, a postat familia pe pagina de Facebook a lui Mihai Leu.
 
Foto: „Sunt acasă. După o perioadă grea, mă bucur din suflet să vă spun că m-am externat și sunt din nou alături de cei dragi”, posta Mihai Leu pe Facebook, pe 15 mai 2025.

O viață ca în filme. În 1987, a fugit de regimul Ceaușescu într-un TIR

Povestea de viață a lui Mihai Leu este una absolut impresionantă. Fostul boxer a fugit în Germania în perioada comunismului, ascuns într-un camion. După Revoluție s-a reîntors în țară iar împreună cu familia sa s-a mutat la Hunedoara.

Mihai Leu s-a născut la 13 februarie 1968, la Hunedoara. A început să boxeze în 1977, la clubul Constructorul Hunedoara. În 1981 s-a transferat la Metalul Hunedoara de unde în 1982 a trecut la Dinamo București.

În perioada petrecută la Dinamo, a câștigat campionatul național patru ani consecutivi: 1983, 1984, 1985, 1986. În 1986, s-a transferat la Steaua București, devenind și el component al echipei naționale.

Citește și: Cancerul de colon de care suferă Mihai Leu, cel mai răspândit în România. Care sunt semnele bolii?

În 1987, a devenit campion mondial de juniori, după ce l-a învins pe Eamonn Loughran.

În același an, la Balcaniada din Grecia, a râmas în Grecia și a fugit în Franța și apoi în Germania de Vest. Din februarie 1988 s-a antrenat cu Bayer Leverkusen. În 1989 și în 1990 a devenit campion național al Germaniei.

 În total a disputat 200 de meciuri de amatori, dintre care a câștigat 190. Apoi, a trecut la boxul profesionist.

„Când am ajuns în Germania, aveam 19 ani. Locuiam cu chirie într-un apartament cu două camere, mobilat cu un pat cu arcuri vechi şi stricat şi cu un dulap cu o uşă. Eram singur, iar uneori, când ajungeam acolo după antrenamente, mă puneam în pat şi plângeam de dorul celor de acasă, din România.

O perioadă, aproape toţi banii pe care îi câştigam, nu erau mulţi, îi cheltuiam pe convorbirile telefonice. Treptat, situaţia mea s-a schimbat în bine. Am reuşit, ajutat şi de performanţele mele în sport şi de faptul că învăţasem repede limba germană, să obţin mai uşor cetăţenia germană.

Apoi, în septembrie 1989, tatăl meu a reuşit să ajungă în Ungaria, trecând ilegal frontiera, iar de acolo l-am adus şi pe el în Germania', a povestit sportivul”, a declarat pugilistul pentru adevărul.ro.

Citește și: CNVC 2021, Trofeul Câmpulung 500: Mihai Leu, campion matematic la „Categoria I”

Mihai Leu s-a reîntors în țară și s-a mutat cu familia la Hunedoara. Cariera de profesionist a început în 1991. La primul meci, în runda 5, și-a rupt un tendon la gleznă și a fost operat la picior. 

„Am boxat la câteva luni, tendonul a recidivat, pauza nu fusese lungă. Apoi am continuat, greu… Am avut foarte mult accidentări pentru că am început sportul de performanță foarte devreme, iar organismul meu nu era foarte călit”, a spus sportivul. 

După ani și ani de muncă, Mihai Leu a fost primul român care și-a trecut numele pe lista campionilor mondiali la box profesionist.

În 1997, sportivul a cucerit centura mondială la categoria semi-mijlocie a versiunii World Box Organization, după ce l-a învins pe Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial român în boxul profesionist.

În urma unei accidentări la braț, Mihai Leu s-a retras din ring, dar s-a relansat în raliuri, devenind campion național în 2003.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te