Simona Halep ar putea reveni în circuit peste doar câteva luni. Ea trebuie să recunoască faptul că s-a dopat, lucru pe care nu l-a făcut în prima instanță și să colaboreze cu tribunalul care îi judecă recursul. Halep a ales să conteste rezultatele laboratoarelor doping și, în primă instanță.
A primit 4 ani de suspendare.
Acum, ea atacă cu recurs decizia din primă instanță la TAS.
Jurnaliștii de la The Athletic se întreabă dacă ar putea fi redusă pedeapsa ei?
„Reducerile de suspendare au loc la TAS, unde apelul este, în esență, o reluare, eventual cu noi probe. Jucătorilor de tenis li s-a redus suspendarea în trecut. Jucătoarea rusă Maria Șarapova a primit inițial o sentință de doi ani pentru că a luat un medicament pentru inimă care se afla pe lista celor interzise fără o scutire pentru uz terapeutic. Instanța a redus-o la 15 luni.
Croatul Marin Cilic a fost suspendat pentru nouă luni pentru că a luat un stimulent ilegal, dar TAS a considerat pedeapsa prea severă și a redus-o la patru luni.
Cum ar putea reveni Simona Halep în circuit peste doar câteva luni
Dacă Halep poate pur și simplu să convingă comisia că testul său pozitiv a fost rezultatul unui dopaj neintenționat și nu al unui dopaj intenționat, este probabil să primească o suspendare de doi ani sau mai puțin, iar ea stă deja pe tușă mai mult de un an”, scriu jurnaliștii.
Cu o suspendare de 2 ani sau mai puțin, Halep va reveni în circuit peste câteva luni.
Newsweek a scris despre sportivi care au primit o pedeapsă blândă după ce au recunoscut că s-au dopat.
Un tânăr jucător prins dopat într-un caz similar cu al lui Halep a primit o suspendare de 4 ori mai mică. El a invocat, ca și Halep, că a consumat un supliment contaminat, dar și-a recunoscut vina. El a primit o pedeapsă de 13 luni.
„Victor Bini, un jucător de tenis brazilian în vârstă de 20 de ani (numărul 1782 mondial), a fost suspendat pentru 13 luni. Informația a fost publicată vinerea trecută de agenția de presă "Estadão Conteúdo".
Citește și: Jucător dopat într-un caz similar cu al lui Halep suspendare de 4 ori mai mică. Unde a greșit Simona
Șarapova a recunoscut
Echipa de avocați a Șarapovei a avut argumente solide pentru a explica instanței că totul s-a întâmplat din cauza faptului că Șarapova nu a știut că meldonium a fost pus pe lista substanțelor interzise așa recent.
Prin urmare, Șarapova și-a văzut suspendarea redusă de la 2 ani la 15 luni. Atunci, Curtea de Arbitraj Sportiv a avut nevoie de 8 luni pentru a ajunge la această decizie finală. Dar, Șarapova a recunoscut că a luat substanța interzisă.
Citește și: De ce Halep a primit 4 ani de suspendare, iar Șarapova doar 2 ani. Nu este nicio conspirație !
Newsweek a scris că Simona Halep este apărată de Howard Jacobs, avocat celebru care, însă, nu a reușit să demonstreze nevinovăția a doi super atleți. Aceștia au rămas fără medalii.
Citește și: Simona Halep, apărată de un avocat care „i-a lăsat” fără medalii pe 2 super atleți acuzați de doping