Ministerul Sănătății nu vede o problemă în acest refuz, ascunzându-se sub lege, care nu obligă medicii să facă avorturi la cerere.
În schimb, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie, prof. dr. Radu Vlădăreanu, arată că în spitalele publice trebuie să poată fi făcută această manevră.
Mai mult, faptul că în România au apărut cazuri de avort empiric în perioada pandemiei, conform unei cercetări a ONG-ului Centrul Filia, nu face decât să ridice și mai multe semne de întrebare privind lipsa accesului femeilor la serviciile de sănătate.
Pe de altă parte, din datele Institutului de Sănătate Publică (INSP), numărul avorturilor la cerere a scăzut cu 51% în primele șase luni ale lui 2021, față de 2019, însă Institutul pune scăderea nu doar pe seama restricțiilor, ci consideră și că, în context pandemic, femeile au început „să valorizeze mai mult viața“.
Femeile, lăsate din nou la mâna medicilor
La ora la care scriu acest text, se scurg cele 30 de zile de la ordinul dat în 4 octombrie de secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), prin care operațiile considerate non-urgente sunt suspendate în spitalele de stat, din cauza numărului extrem de ridicat de îmbolnăviri COVID-19 și de numărul insuficient de paturi de terapie intensivă pentru acești bolnavi.
Ordinul 9490 enumeră, între excepțiile care beneficiază în continuare de internări, urgențele, femeile însărcinate „care necesită controale obligatorii“, pacienții cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită dializă.
Am întrebat DSU dacă femeile însărcinate care doresc să facă o întrerupere de sarcină la cerere pot beneficia de acest serviciu în aceste 30 de zile.
Răspunsul secretarului de stat Raed Arafat a fost evaziv: „În ceea ce privește exemplul dat de dvs. în solicitare, vă comunicăm că, așa cum și ordinul prevede, medicul curant este cel care decide dacă manevra medicală este sau nu amânată“.
Cu alte cuvinte, femeia rămâne la mâna medicului din spital, așa cum s-a întâmplat și în timpul stării de urgență, anul trecut, când spitalele publice au refuzat să facă avorturi la cerere, până când Ministerul Sănătății nu a emis o adresă către direcțiile de sănătate publică pentru a le permite accesul femeilor în unitățile sanitare.
69 de spitale nu fac avorturi la cerere: „Să nu ucizi!“
Dar, așa cum arată o cercetare făcută de Centrul Filia și publicată în luna septembrie, din 137 de spitale care au răspuns solicitării activistelor, 69 nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere, iar în nouă spitale se face avort medicamentos.
Spitalele care au transmis că nu efectuează deloc această manevră au invocat motive etice - „este o contradicție în convingerile medicilor care doresc să salveze vieți“ (Spitalul Municipal Hunedoara), religioase – „Să nu ucizi! – porunca nr. 6“ (Spitalul Orășenesc Deta), iar nouă au vorbit despre greutăți provocate de pandemie. În alte spitale care refuză să facă întreruperi de sarcină la cerere, „femeilor li se explică riscurile și sunt sfătuite să renunțe“ (Spitalul Universitar de Urgență Militar „Carol Davila“).
Deși medicii din cele 69 de spitale au invocat motive etice și religioase pentru care nu fac avorturi la cerere, acestea dispar când vine vorba de aceeași procedură efectuată în clinica lor privată, a mai arătat cercetarea Filia
Ca înainte de 1989
Cercetarea făcută de Centrul Filia mai scoate în evidență un aspect șocant: spitale din cinci localități (București, Constanța, Sibiu, Motru și Segarcea) au relatat că au avut în ultimul an de tratat femei care își provocaseră avort prin metode empirice.
Am cerut mai multe informații de la Colegiul Medicilor (CM) și de la direcțiile de sănătate publică (DSP), primind răspunsuri doar din Sibiu, București și Gorj. Din răspunsurile primite, rezultă că instituțiile publice de sănătate nu știu nimic despre aceste cazuri.
DSP Sibiu a fost singura direcție de sănătate care ne-a transmis că a interogat cele patru spitale din județ care fac avorturi la cerere, dar că, de la începutul pandemiei, ca și în ultimii cinci ani, „s-au raportat zero cazuri de avorturi empirice“.
Situația avorturilor și nașterilor în România, în ultimii trei ani
În schimb, DSP Gorj ne-a trimis la unitățile sanitare din județ, spunând că instituția nu are astfel de date.
Colegiul Medicilor din București, Gorj și Sibiu au transmis Newsweek România că nu dețin astfel de date, CM Gorj menționând și că nu există plângeri care să aibă ca obiect avorturi empirice.
Am trimis o solicitare și la Colegiul Medicilor din România, în care am cerut informații despre avorturile empirice, dacă CMR a luat vreo măsură și care este poziția sa oficială privind avortul la cerere. Nu am primit răspuns până la închiderea ediției.
Legea nu-i obligă pe medici să ofere avort la cerere
Centrul Filia a cerut Ministerului Sănătății să se asigure că toate femeile au acces „universal și sigur“ la întreruperile de sarcină la cerere și să impună gratuitatea întreruperii de sarcină la cerere, dacă sarcina este rezultatul unui viol sau incest, precum și să stabilească la nivel național un protocol privind întreruperile de sarcină.
În prezent, avortul la cerere nu este decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prețul intervenției variind între 60 și 780 de lei.
Viziunea Ministerului Sănătății (MS) este, însă, departe de abordarea activistelor de la Filia.
Într-un răspuns transmis la solicitarea Newsweek România, instituția a reiterat, ca și în anii trecuți, când organizațiile pentru drepturile femeilor și presa au semnalat problema, că Legea Sănătății 95/2006 „nu prevede obligativitatea medicilor de a oferi servicii medicale la cerere. Avortul la cerere nu este decontat de casa de asigurări de sănătate, nu intră în contractul de furnizor de servicii medicale“.
MS a reluat și motivele transmise de spitale către DSP-uri pentru care nu făceau avorturi la cerere, atât în 2019, cât și în 2020: maternitățile devenite suport-COVID-19 au fost folosite „pentru efectuarea altor manopere medicale“, „refuz bazat pe încălcarea convingerilor morale ale medicilor, în baza Codului Colegiului Medicilor din România de Deontologie Medicală“.
Ministerul Sănătății a mai atras atenția că, pentru niciun serviciu medical efectuat la cerere, „ asigurarea de malpraxis, atât a medicului, cât și a spitalului, nu acoperă eventuale daune civile“ și că, „în caz de malpraxis la efectuarea acestei manevre, care este o intervenţie cu risc, răspunde în exclusivitate medicul“.
MS a precizat, însă, că medicii au efectuat avorturi terapeutice femeilor cărora viața le era pusă în pericol de sarcini oprite în evoluție.
O creștere semnificativă a refuzurilor spitalelor județene de a face întreruperi de sarcină la cerere a apărut în România odată cu declanșarea dezbaterii privind referendumul pentru familie, în 2018.
Atunci, Colegiul Medicilor din România le sărea în ajutor spitalelor publice, transmițând că „a întrerupe o sarcină înseamnă să curmi o viață“, iar Ministerul Sănătății susținea că „încurajează natalitatea și educarea femeilor pentru folosirea contraceptivelor“.
Cu toate acestea, în 2020, la nivel național mai erau funcționale doar 117 cabinete de planificare familială, dintre care doar două ofereau contraceptive gratuite, în Vaslui și București, conform unei cercetări a organizației Sexul vs. Barza.
Președintele Societății de Obstetrică: Avortul la cerere, drept fundamental al femeilor
Perspectiva Ministerului Sănătății nu este, însă, împărtășită de președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR), prof.dr. Radu Vlădăreanu, care a explicat, pentru Newsweek România, răspicat: „Mi se pare normal ca spitalele de stat, sistemul public de sănătate, să ofere condițiile pentru avort la cerere, fie că e chirurgical sau medicamentos. Faptul că sunt județe numeroase în care nu găsești un loc public pentru avorturi la cerere nu este normal. Ideea este dacă această reținere de conștiință pe care o au doctorii în sistemul public funcționează și în privat.
Este un drept fundamental al femeilor. Trebuie să se definească anumite spitale care să ofere acest serviciu, trebuie să se accepte și de către minister.
Statul trebuie să găsească indivizii care nu au aceste procese de conștiință“.
L-am întrebat pe medicul Radu Vlădăreanu dacă cunoaște cazuri de avort empiric petrecute recent: „Cred că sunt, fără să putem preciza cu subiect și predicat, pentru că nu declară acest lucru, dar urmărind istoricul lucrurilor, analizele, ecografiile, ne-am pus problema la anumite cazuri , care au negat că ar fi făcut așa ceva, avem suspiciuni“.
Pe de altă parte, avortul realizat prin metode empirice este raportat în statisticile din România ca avort provocat, întocmai ca și avortul medicamentos, conform explicațiilor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
INSP pune scăderea avorturilor la cerere și pe seama „valorizării vieții“ în contextul pandemiei
Avorturile la cerere au scăzut în 2020 față de 2019 cu aproape 42 la sută, iar în primul semestru al anului 2021 față de primele șase luni ale lui 2019 cu peste 51 la sută, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), furnizate la cererea Newsweek România.
Mai mult, INSP arată că, „dacă se examinează scăderea numărului de avorturi la o mie de născuți vii, care elimină efectul scăderii cu 15-20 la sută a numărului de născuți vii, tot rămâne o scădere a acestui raport de la 264 de avorturi la 1.000 de născuți vii în sem. I 2019 (adică un avort la aproximativ patru nașteri), la 188 de avorturi la 1.000 de născuți vii în sem. I 2021 (adică sub un avort la cinci nașteri), adică o scădere cu aproape 30 la sută“.
În pandemie, femei din
cinci localități au ajuns
la spital după și-au
provocat singure avort
INSP admite că „este probabil ca accesul femeilor la serviciul de întrerupere de sarcină la cerere, în perioada pandemiei, să fi fost îngreunat, ipoteză susținută de scăderea cu aproximativ 405, în anul 2020 și în sem. I al anului 2021, a numărului de întreruperi față de perioadele corespunzătoare din anul 2019“, din cauza restricțiilor impuse pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.
Pe de altă parte, INSP spune că, analizând datele privind numărul gravidelor nou luate în evidență, nu apar diferențe semnificative în cei trei ani (o scădere mai mică de 10%), ceea ce „sugerează că, în ciuda restricțiilor existente, accesul la serviciile esențiale nu a fost afectat“ și că, în opinia sa, este vorba despre „o , valorizarea superioară a vieții în perioade de criză“.
Fragment din răspunsul INSP pentru Newsweek România, semnat de directorul INSP, dr. Radu Cucuiu, și directorul CNSISP, Cristian Calomfirescu.
Istoric: „Interdicția nu duce la dispariția și nici măcar la scăderea numărului întreruperilor de sarcină“
În contextul restricționării avorturilor, am stat de vorbă cu istoricul Luciana Jinga, autoare și coordonatoare a mai multor lucrări pe tema politicii demografice a regimului Ceaușescu.
Istoricul Luciana Jinga reiterează că interzicerea avorturilor nu duce la scăderea numărului acestora
Newsweek România: Tema restricționării întreruperii de sarcină apare periodic în spațiul public, în Polonia avortul este interzis, cu excepția incestului, dacă viața mamei e in pericol sau în caz de viol, iar în SUA mai multe state americane restrâng dreptul femeilor de a face o întrerupere de sarcină. Cum îți explici această obsesie pentru a controla corpul femeii?
Luciana Jinga: Da, există încă foarte multe state în care avortul la cerere este interzis, ba chiar sever penalizat.
De altfel, dacă privim harta mondială a drepturilor reproductive vom constata o evidentă disparitate între statele bogate din nord, unde drepturile și libertățile cetățeanului sunt în general respectate, și global south, în care disparitățile sociale sunt mult mai evidente, accesul la educație inegal, și deci o rezistență mai redusă a indivizilor la măsurile care le îngrădesc libertățile individuale.
Controlul asupra reproducerii este una dintre aceste măsuri, deci nu poate fi redus la un anumit spațiu și o anume epocă, și cu atât mai greu eradicat.
Ai putea să faci câteva comentarii despre obsesia lui Nicolae Ceaușescu privind natalitatea?
Restricționarea severă a avortului după 1966 a fost răspunsul la o situație concretă: nevoia acută de forță de muncă, pe fondul unei natalități în scădere. România nu reprezenta o excepția la acel moment, majoritatea statelor europene fiind confruntate cu aceeași problemă.
Dincolo de Cortina de Fier, soluția găsită a fost imigrația masivă coroborată cu o politică coerentă, dar foarte costisitoare din punct de vedere financiar, de sprijinire a familiilor numeroase.
Nicolae Ceaușescu a ales soluția cea mai la îndemână, dar și cea mai ieftină. Într-un cuvânt, vorbim mai degrabă despre pragmatism, decât despre o obsesie.
Dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie, arată că spitalele publice trebuie să ofere acces femeilor la avort la cerere
Imaginea femeii era diferită pentru statul comunist înainte de introducerea Decretului sau oricum femeile nu erau mai mult decât mijlocul prin care statul să-și atingă un scop?
Depinde unde căutăm această imagine și la ce canale de comunicare ne raportăm. Dacă luăm ca punct de reper presa feminină, mult mai permeabilă la discursul oficial, cu siguranță apar schimbări după 1966.
Locul muncitoarelor fruntașe și al domnișoarelor elegante este luat de fotografii suave cu bebeluși bucălați în brațele unor mame căzute în beatitudine de dragul pruncului.
Cinematografia, în schimb, a fost mult mai echilibrată și chiar critică la nou promovatul, triplu statut al femeii: mamă, muncitoare, activistă.
Rezistența femeilor la măsurile pronataliste, tradusă prin impunerea modelului familiei cu doi copii și practicarea pe scară largă a avortului, arată că promovarea predilectă a
„femeii-mamă“ nu a avut efectul scontat.
Document CNSAS
Ce ar fi trebuit România să învețe din cei 23 de ani în care a fost în legalitate Decretul 770?
România ar fi trebuit să învețe că simpla interdicție, de iure sau de facto (cum este acum cazul în România) nu duce la dispariția, și nici măcar la scăderea numărului întreruperilor de sarcină. Tot ce se obține este o discriminare suplimentară a femeilor provenind din medii defavorizate.
Ele sunt cu siguranță cele mai expuse, căci nu-și vor permite financiar procedura într-o clinică particulară de profil. Astfel, anual vom număra noi cazuri de deces prin avort provocat, dar și orfanii pe care aceste femei îi lasă în urmă.
Cât despre spitalele publice care refuză să facă întreruperi de sarcină la cerere, este încă un exemplu despre cum statul îi trădează pe cei mai fragili dintre cetățenii săi.
