Cum făceau românii „salam de Sibiu” din salam de vară pe vremea lui Ceaușescu

În anii ’80, multe dintre rețetele românilor porneau de la lipsa de alimente. Una dintre soluții era că, dacă nu găseai salam de Sibiu, puteai să-l „fabrici” singur din banalul salam de vară.

Nu era, firește, o rețetă adevărată. Salamul de vară se punea în cămară, pe balcon sau lângă geam, până se usca, se întărea și căpăta o peliculă albicioasă la exterior. Atunci era botezat „salam de Sibiu”.

Cum ziceau românii că se face „salamul de Sibiu” din salam de vară

Existau mai multe variante, dar ideea era aceeași: iei un salam de vară, îl lași suficient de mult la aer, îl întorci din când în când și aștepți să semene, măcar de la distanță, cu un salam crud-uscat.

Unii spuneau că trebuie ținut într-o cămară rece. Alții, că se pune pe balcon, iarna, ca să „matureze”. Cei mai ironici adăugau că, dacă prinde mucegai alb, e deja „de Sibiu”.

Citește și: Cine a inventat ciorba de burtă? Legătura lui Suleyman Magnificul cu felul de mâncare adorat de români

Însă diferența dintre cele două produse era uriașă. Salamul de vară era un mezel obișnuit, de consum curent, atunci când se găsea. Salamul de Sibiu era un produs rar, scump, asociat cu mesele bune, cu pachetele „pe sub mână” și cu privilegiile..

De ce nu putea deveni, de fapt, salam de Sibiu

Salamul de Sibiu nu este un salam de vară uscat mai mult. Este un produs crud-uscat, cu tehnologie specială, maturare controlată și mucegai nobil. Denumirea „Salam de Sibiu” a fost înregistrată în Uniunea Europeană (UE) ca Indicație Geografică Protejată (IGP) prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/234 al Comisiei Europene.

Potrivit descrierilor folosite în documentația de protecție, produsul este realizat din carne de porc și slănină tare, este afumat cu lemn de esență tare, apoi maturat și uscat la rece. Specificul lui vine din maturarea îndelungată și din pelicula de mucegai nobil care se formează la exterior.

Cu alte cuvinte, ce făceau românii în glumă nu era salam de Sibiu, ci doar o imitație de nevoie. O bucată de salam de vară lăsată la uscat nu capătă aceeași structură, aceeași aromă și nici aceeași siguranță alimentară ca un produs maturat în spații controlate.

Salamul de Sibiu, produs de lux în comunism

În perioada comunistă, salamul de Sibiu era văzut ca un produs de lux. O parte din producție mergea la export, iar în magazine ajungea greu. Pentru omul obișnuit, conta mai puțin istoria produsului și mai mult faptul că nu-l găsea.

În 1982, regimul Ceaușescu a aprobat „Programul de alimentație științifică a populației”, prezentat ca o măsură rațională, dar perceput de mulți români ca o justificare oficială pentru lipsuri și raționalizare.

În acest context, salamul de Sibiu devenea aproape simbolic. Nu era doar un mezel, ci dovada că „ai prins ceva bun”, că ai avut noroc, pile sau acces la un magazin bine aprovizionat. De aici venea și gluma cu salamul de vară transformat în salam de Sibiu: românii râdeau de o lipsă pe care nu o puteau rezolva.