sâmbătă 11 iulie
EUR 5.2337 USD 4.5791
Abonează-te
Newsweek România

Cine a inventat ciorba de burtă? Legătura lui Suleyman Magnificul cu felul de mâncare adorat de români

Data publicării: 20.06.2026 • 07:50 Data actualizării: 22.06.2026 • 10:14
Ienicerii lui Suleyman Magnificul au adus ciorba de burtă în Țările Române; Foto - colaj Newsweek
Ienicerii lui Suleyman Magnificul au adus ciorba de burtă în Țările Române; Foto - colaj Newsweek
ciorba de burta
ciorba de burta

Ciorba de burtă și sultanul Suleyman Magnificul au o legătură neașteptată în râspândirea faimosului preparat în Țările Române și în Peninsula Balcanică. Deși inventată de nomazii turci, această ciorbă a devenit una dintre preferatele românilor care i-au adăugat specificul local.

Ciorba de burtă a fost adusă pe teritoriul actual al României de trupele de ieniceri ale sultanului Suleyman Magnificul, în secolul al XVI-lea.

De atunci, acest fel de mâncare a fost adoptată de români care, mai mult de atât, au transformat-o într-o mâncare tradițională românească.

Iar în ciuda originii sale, există și mult adevăr în asta, dat fiind că românii au transformat-o în ceva și mai delicios conform gustului nostru.

Ciorba de burtă are o vechime de aproape 500 de ani în Țările Române

Aproape nu există român care să nu fi mâncat măcar o dată faimoasa ciorbă de burtă.

În plus, mulți sunt adevărați fani ai ei, neconcepând să n-o guste periodic, inclusiv când se trezesc mahmuri după o noapte „agitată.

Am integrat-o organic în bucătăria noastră, ori e meniu de restaurant trecând-o în categoria mâncărurilor tradiționale românești.

Iar după o jumătate de mileniu, nici nu sunt departe de adevăr, ca și alte preparate aduse de otomani pe aceste teritorii.

Citește și: Rețetă de baclava. Desertul a fost introdus de otomanii lui Suleyman Magnificul în Țările Române

În Banat, de exemplu, istoria arată cu precizie că prima „vizită oficială” a ciorbei de burtă a fost consemnată în anul 1552, când Timișoara a fost cucerită de turci, sub a căror ocupație a rămas până în 1716.

Ienicerii nu se desfătau doar cu carnea de oaie ci, trebuie spus, ciorba de burtă era una dintre mâncărurile preferate de trupele Imperiului Otoman.

ciorba de burta
Ciorba de burtă a devenit una dintre preferatele românilor - Foto: ciorbărie.ro (rol ilustrativ)

 Unii dintre cei au aprofundat fenomenul ciorbei de burtă nu doar cu lingura, au scris că șefii regimentelor de spahii erau cunoscuți sub titulatura de ciorbagii.

Citește și: Ce a fost „Sultanatul femeilor”, început de Hurrem, soția lui Suleyman Magnificul?

Asta, pentru că, întotdeauna, cortul lor se afla în preajma popotei, unde, între alte preparate, se făcea și ciorba de burta, conform reteteculinare.ro.

Ciorba de burtă are o vechime de aproape 500 de ani în Țările Române

Cuvântul „ciorbă” ne vine tot din limba turcă -  „çorba" - și s-a impus în mai toate regiunile în care otomanii au stăpânit timp de mai multe secole.

Cât privește cuvântul „ciorbagiu”, acesta e ceva mai complex, fiindcă, în limba turcă, „ciorbagiu” înseamnă nu numai ofițer de ieniceri, comandant de ieniceri ci și primar în mediul rural. 

Dar cum a apărut deliciosul preparat, de fapt? Cu multe secole în urmă, nomazii turci aveau două alimente de bază ca ingrediente principale la mâncărurile lor: carnea și laptele.

Întrucât călătoreau vreme îndelungată prin stepe și nu aveau mijloace de stocare a hranei, se folosea fiecare parte a animalului sacrificat, inclusiv stomacul.

Și era vorba de stomacul vitelor, dat fiind că religia le interzice consumul de carne de porc.

Ciorba de burtă a atins apogeul popularității sale în timpul domniei sultanului otoman Suleyman Magnificul (1494-1566).

Inclusiv cârciumile din acea perioadă rămâneau deschise până târziu în noapte, permițându-le băutorilor înrăiți din Istanbul să ia un bol cu ciorbăși să prevină o mahmureală urâtă, a doua zi.

În plus, se știe că, în secolul al XVI-lea - în Istanbul existau în total 300 de „ișkembeci” – cârciumi care serveau ciorbă de burtă.

Dar cât de românească a devenit ciorba de burtă?

Citește și: Cine era Bali Bey, războinicul prețuit de Suleyman Magnificul? A lăsat expresia „iarna lui Marcoci”

Regretatul Radu Anton Roman, unul dinte marii experți ai gastronomiei românești, observa, în celebra sa carte „Bucate, vinuri și obiceiuri românești” că, prin adaosurile creatoare – smântâna, gălbenușul, leușteanul, zarzavatul de supă, oțetul –  românii au autohtonizat ciorba de burtă.

Mai mult de atît, în anii '90 de după Revoluție, o bucătăreasă inventivă de la un restaurant din Rădăuți a creat ciorba rădăuțeană.

Adică, varianta cu carne de pui a ciorbei de burtă, preferată de cei care nu se omoară după organe interne de vită.

Și a avut așa de mare succes încât a devenit aproape la fel de cunoscută și de preferată ca cea originală

Mai multe articole din secțiunea Istorie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră