De ce asistenții maternali cu vârsta de 48 de ani nu mai pot îngriji copii orfani?

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 05.07.2024 - 18:45
De ce asistenții maternali cu vârsta de 48 de ani nu mai pot îngriji copii orfani? Foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)

Ministrul Familiei, Natalia Intotero a anunțat noi reguli în ceea ce privește vârsta asistenților maternali a fost modificată. Doar până într-o anumită vârstă poți fi părinte de profesie.

SHARE

Asistentul maternal este persoana fizică care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament.

Indiferent că există sau nu un grad de rudenie între adult și minor, cei care vor să devină asistenți maternali trebuie să dețină un atestat eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului din județul/sectorul de domiciliu și este valabil 3 ani.

Foarte multe persoane au luat mai mulți copii în grijă pentru a primi bani de la stat. 

Potrivit Ministerului Muncii, în funcție de gradație, un asistent maternal primește următorul salariu: la gradația 0 poate primi 3.000 lei salariu brut; la gradația 1, salariul de bază stabilit este de 3.225 lei brut și nu beneficiază de majorare; la gradația 2, salariul brut pleacă de la 3.052 de lei. 

De ce asistenții maternali cu vârsta de 48 de ani nu mai pot îngriji copii orfani?

Pentru a preveni situțiile în care familiile iau prea mulți copii pe care nu îi îngrijesc corespunzător, au fost impuse noi reguli.

Citește și: Numărul tinerilor defavorizați material și social, de 4 ori mai mare în România decât media UE

„Noi investim bani de la Guvern pentru pregătire, pentru formare, dar trebuie să existe și mai multă seriozitate. Până acum nu exista un număr definit pentru fiecare asistent maternal. 

Am avut un caz în Timiș când un asisten maternal de 72 de ani avea în grijă 5 minori, iar unul dintre ei a decedat. Am pus maxim doi copii”, a declarat ministrul Familiei, Natalia Intotero.

Cine poate avea grijă de minori?

S-a luat în calcul și vârsta persoanelor care doresc să devină asistenți maternali. Spre exemplu, persoanele care se apropie de vârsta pensionarii nu mai pot fi părinți de profesie.

„Vârsta de pensionare este de 65 de ani. După 65 de ani să nu mai aibă posibilitatea să primească acești copii. Nu vrem să existe o diferență mai mare de 47 de ani?

Citește și: Când intră cei 250 de lei pe cardurile de alimente? 2,6 milioane de persoane primesc acest ajutor

De ce? Dacă un asistent maternal ia un copil nou-născut, la vârsta de pensionare acest copil are vârsta de 18 ani. Acum nu vom interveni în familiile unde există persoane mai în vârstă și copiii sunt bine îngrijiți. 

Tot ce vreau să le spun că există o mai bună monitorizare”, a completat Natalia Intotero.

Citește și: Care sunt județele unde s-au primit, până acum, banii pe cardul de alimente? Când îi ia toată lumea?

Nici când vine vorba despre persoanele mai tinere lucrurile nu sunt mai simple. A fost crescută vârsta de la care poate fi luat în grijă un nou născut.

„Până acum, tu dacă aveai vârsta de 18 ani puteai să soliciți un copil nou-născut să îl îngrijești. Am mărit vârsta la 21 de ani și a fost necesară o Ordonanță de Urgență pentru că vine peste Codul Muncii”, a completat ministrul Familiei. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te