miercuri 15 octombrie
EUR 5.0879 USD 4.4034
Abonează-te
Newsweek România

500 lei primesc 400.000 de copii, anual, până în 2027. Cum intră părinții în posesia banilor ?

Data publicării: 07.11.2023 • 11:12
500 lei primesc 400.000 de copii, anual, până în 2027 - Foto: Freepik
500 lei primesc 400.000 de copii, anual, până în 2027 - Foto: Freepik

500 lei primesc 500.000 de copii, anual, până în 2027, potrivit unui anunț oficial al senatorilor. Există o serie de criterii pentru ca părinții să intre părinții în posesia banilor ?

500 de lei pentru preșcolarii și elevii din familii cu probleme materiale în fiecare an până în 2027. Proiectul a fost votat, ieri, de către senatori. Aproape 410.000 de copii vor beneficia de acest sprijin din partea statului român.

Acest sprijin în valoare de 500 de lei se va acorda o dată pe an, până în 2027, începând cu acest an școlar, 2023-2024.

În acest moment, România încă se luptă cu o rată a abandonului școlar extrem de ridicată, iar 41% dintre copiii țării încă trăiesc în sărăcie.

Citește și: Ce amendă uriașă primesc cei care folosesc greșit cardurile sociale. Ce să nu cumperi ?

Cine primește acești bani

a) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;

Citește și: Țara unde românii pot lucra pe 5.600 €/lunar. Ce trebuie să facă pentru acești bani

b) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar înscrişi în învăţământul de stat primar care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind

acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară;

c) copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial înscrişi în învăţământul de stat gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001

privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001-2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.”

Mai multe articole din secțiunea Social

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră