Didier Raoult este convins că clorochina este „cel mai eficient remediu pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19”.
Didier Raoult este convins că clorochina este „cel mai eficient remediu pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19”.
51 dintre cele 73 de persoane declarate vindecate au fost internate la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
De marți, internările pentru operații și pentru investigații medicale care nu reprezintă urgențe vor fi suspendate, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. Vor fi suspendate și consultațiile în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private, timp de 14 zile.
Federația Națională a Patronatelor Medicilor Familie cere Casei Naționale de Asigurări de Sănătate modificarea în regim de urgenţă a pachetelor de servicii medicale și a Contractului – cadru astfel încât cabinetele de medicina familiei să poată acorda de la distanță consultații.
Profesorul Virgil Păunescu vine la Newsweek România Live, de la ora 14.30, unde va explica de ce îi acuză pe cercetătorii chinezi că și-ar fi însușit schema de vaccin anticoronavirus, pregătită de Institutul Oncogen din Timișoara.
Anunțurile transmise în direct ale ministrului de Interne despre măsurile pentru combaterea răspândirii coronavirusului sunt traduse pentru persoanele fără auz de un tânăr, remarcat de majoritatea internauților mai ales după declarațiile de presă de sâmbăta trecută.
Rusia își dezlănțuie potențialul cibernetic pentru a transforma coronavirusul într-un instrument pentru a răspândi confuzia și a răspândi frica în Europa.
Un bărbat aflat în centrul de carantină din Blejoi, jud. Prahova, a fost amendat până acum de patru ori pentru scandalurile pe care le face. A încercat să plece din carantină, iar duminică a aruncat pe fereastră bani.