Predarea ștafetei la Palatul Victoria. Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan
Imediat după preluarea mandatului, noul prim-ministru Luca Niculescu a avut o întrevedere de tranziție cu fostul premier Ilie Bolojan. Noul Cabinet a trecut direct la treabă, stabilind ca urgențe majore rectificarea bugetară și pregătirea pentru iarnă.
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că, după ce a ajuns la Palatul Victoria, s-a întâlnit cu fostul premier Ilie Bolojan, căruia i-a mulțumit pentru discuția purtată.
'Am venit aici, la Guvern. Am avut o întâlnire cu premierul Bolojan, căruia îi mulțumesc pentru discuția pe care care am avut-o. Apoi am avut prima ședință de Guvern.
Predarea ștafetei la Palatul Victoria. Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan
A fost o ședință scurtă, pentru organizarea activității guvernamentale în perioada imediat următoare. Ne vom întâlni des alături de miniștrii pe care i-ați văzut.
Citeşte şi: Luca Niculescu, după învestire: „România nu mai poate aștepta”. Prima ședință de Guvern, în această seară
Unii dintre ei vin din PSD, ceilalți sunt din zona independentă. Ne vom întâlni des pentru că sunt multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm și trebuie să le rezolvăm urgent', a spus Niculescu, conform Agerpres.
Printre problemele care trebuie rezolvate urgent, a menționat - rectificarea bugetară, bugetul pentru 2027, precum și pregătirea pentru sezonul de iarnă.
Citeşte şi: Luca Niculescu este al 73-lea prim-ministru al României. Cine a fost primul șef de guvern din istoria țării?
'După aproape șase luni de criză politică s-au adunat multe urgențe care pot fi rezolvate de un Guvern cu puteri depline', a arătat el.